Vanat si vanatori in padurea de PVC

Postat la 02 aprilie 2006 1 afişăre

In 2003, Oltchim avea datorii de peste 200 de milioane de dolari si pierderi. Anul acesta, inregistreaza si profit si un maxim al vanzarilor. Au observat asta si BorsodChem, Repsol, Rompetrol sau LUKoil.

In 2003, Oltchim avea datorii de peste 200 de milioane de dolari si pierderi. Anul acesta,  inregistreaza si profit si un maxim al vanzarilor. Au observat asta si BorsodChem, Repsol, Rompetrol sau LUKoil.

Se dau o tinta si mai multi vanatori. Tinta e acum vanat de soi, iar vanatorii nu sunt nici ei niste necunoscuti. Dar daca ii intrebi de vanat, cei mai multi devin de indata misteriosi si scumpi la vorba. 

"N-as vrea sa comentez subiectul, dar stiti ca de la noi va puteti astepta la orice", spune, de exemplu, Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, unul dintre vanatori. Tinta in cauza e combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu-Valcea. Vanatorii se numesc Rompetrol, LUKoil, BorsodChem sau Repsol, nume importante in petrolul si petrochimia europeana. Oltchim este una din cele mai mari companii din Romania ramasa pe listele de privatizare si are o piata cu un potential important de crestere. 

In plus, combinatul, care in urma cu un an era doar o alta piatra de moara la gatul statului, a devenit deodata o companie atragatoare. Pretul produselor sale creste si o mare parte a datoriilor - principala problema a Oltchim in ultimii ani - are sanse sa fie transformata in actiuni. Mai mult, in urma cu doua luni, principalul furnizor cu materie prima al Oltchim - Petrom - a fost privatizat, ceea ce elimina inca o incertitudine pentru viitorul proprietar al combinatului.  

Toata aceasta conjunctura lasa mult loc pentru potentiale asocieri de interese si afaceri in sectorul petrochimic in jurul Oltchim, iar fiecare din vanatori are atuurile sale in acest joc: Lukoil si Repsol au putere economica si nume, in timp ce BorsodChem si Rompetrol, jucatori mai mici, sunt manati de dorinta de a cuceri parti cat mai mari din piata. 

Daca Dinu Patriciu sau spaniolii de la Repsol sunt rezervati in declaratii pe tema Oltchim, cei de la BorsodChem sau, mai precis, reprezentantii holdingului Vienna Capital Partners, actionar semnificativ al combinatului maghiar, vad in preluarea combinatului oltean o tinta fireasca pentru ambitiile lor de extindere. 

Compania austriaca a vandut recent 63% din actiunile BorsodChem pentru 443 de milioane de dolari, dar partea de 29% pe care si-a pastrat-o va cantari greu, in continuare, in luarea de decizii. 

Austriecii au anuntat de altfel, prin prospectul de vanzare a actiunilor, ca achizitia Oltchim este o optiune serioasa de crestere pentru BorsodChem. Combinatul de la Valcea este principalul concurent al ungurilor in regiune pe piata de PVC. Oficialii Lukoil, care si-au repetat de mai multe ori interesul atat pentru Oltchim cat si pentru o serie de active apartinand Petrom, asteapta aparitia anuntului de privatizare. "Vom analiza oferta si vom lua o decizie", spune Ghenadi Abalov, directorul de relatii cu presa in cadrul LUKoil Downstream Romania.

Directorul general al combinatului, Constantin Roibu, accepta toate variantele de privatizare. "O structura care sa grupeze Oltchim, Petromidia, din cadrul Rompetrol si rafinaria Arpechim ar fi cea mai completa solutie posibila... Cu BorsodChem ne-am completa bine. Ei sunt mai aproape de Vest, iar Oltchim ar vinde pe pietele din Balcani si din Orientul Mijlociu... si Repsol prezinta avantaje, au materii prime si forta financiara." Dar pana la aparitia anuntului de privatizare, Oltchim mai are de rezolvat cateva probleme. Prima este cea a situatiei actionariatului, iar cealalta este relatia cu rafinaria Arpechim, principalul furnizor de materii prime.

Actionarii minoritari ai Oltchim, condusi de fondul de investitii Broadhurst, au contestat in justitie o decizie a Adunarii Generale a Actionarilor prin care statul isi majora participatia de la 53% la 90% din companie. Majorarea participatiei trebuia sa aiba loc urmare a conversiei unei datorii de 95 de milioane de dolari a combinatului catre stat. In urma majorarii, Broadhurst, care detine 12,5% din actiuni, ar mai ramane cu doar 1,1%.  "Sper ca in timpul negocierilor sa gasim in legislatie acele articole care sa permita realizarea majorarii de capital si sa multumeasca si actionarii minoritari", spune Constantin Roibu. Directorul general vede o rezolvare a acestei situatii in cateva saptamani. 

Cat despre Arpechim, rafinaria Petrom pare a fi singura mare necunoscuta in rezolvarea ecuatiei privatizarii Oltchim. Rafinaria pitesteana forma inainte de 1989 un tandem cu Oltchim, dar ulterior destinele le-au fost separate: Arpechim a intrat in Petrom, lucru cu care Oltchim nu a fost de acord. Astfel, desi independenta juridic de Petrom, Oltchim traieste permanent cu teama unei majorari bruste de pret venite "din amonte".

Documentele prin care Petrom a fost preluata de compania austriaca OMV au lasat insa deschisa o portita prin care Arpechim ar putea iesi din structurile fostei companii nationale a petrolului din Romania. Aceasta ultima situatie lasa loc pentru o multime de posibilitati de colaborare si asociere pentru cei mai multi din actorii care joaca in piesa "Privatizarea Oltchim". Cu toate incurcaturile si paienjenisul de interese din jurul Oltchim, un epilog al pomenitei piese nu este de asteptat in viitorul imediat, in conditiile in care combinatul a trecut de curand in curtea Oficiului pentru privatizare din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.

Evident, si alegerile din toamna acestui an vor avea partea lor de vina in amanarea demersurilor de privatizare a combinatului. Pana la trecerea in proprietate privata, Oltchim traverseaza o perioada fasta din punct de vedere al castigurilor. In prima jumatate a anului profitul companiei a crescut la 10 milioane de dolari, de peste sase ori mai mult fata de rezultatele perioadei similare de anul trecut.  Cifra de afaceri a combinatului urmeaza sa creasca, spune Roibu, la peste 350 de milioane de dolari in acest an fata de 236 de milioane de dolari anul trecut. Valoarea exporturilor va creste de asemenea de la 146 de milioane de dolari in 2003 la peste 250 de milioane de dolari in 2004. Asta dupa trei ani consecutivi de pierderi si o cifra de afaceri fluctuanta, in special descendenta.

Problemele combinatului au fost legate de datoriile mari provenite din imprumuturi pentru retehnologizare pe care nu a reusit sa le plateasca. Efectele investitiilor au inceput sa se vada insa anul acesta.

Si pentru ca cea mai buna dovada a interesului pentru o companie este cresterea actiunilor ei, o privire asupra evolutiei cotatiei bursiere a Oltchim la Bursa de Valori spune si ea multe. De la inceputul anului, pretul actiunilor s-a dublat si o data cu el si capitalizarea companiei.

Este clar ca situatia s-a schimbat pentru Oltchim, care a traversat pana acum doua tentative de privatizare. Prima cu compania canadiana Exall Resources, care, in opinia fostului APAPS, nu si-a respectat obligatiile contractuale. A doua nu s-a finalizat, pentru ca a fost contestata de Rompetrol. 

A treia tentativa, cea care urmeaza, are in schimb sanse sa devina o poveste cu happy-end. Ramane de vazut pentru cine.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vanat-si-vanatori-in-padurea-de-pvc-979552
979552
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.