Verdictul de la FMI: prudenţă la cheltuieli şi salarii, restructurări mai rapide şi tarife liberalizate

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 25 martie 2012 26 afişări

În plină continuare a discuţiilor despre mărirea salariilor cu 15%, FMI a ieşit cu un discurs similar celui de anul trecut, cu un Jeffrey Franks care a încuviinţat doar o creştere modestă de lefuri, în condiţiile respectării plafonului de cheltuieli salariale aprobat, şi cu un comunicat de la Washington aproape identic cu cele de la aprobarea precedentelor tranşe de împrumut.

Nemat Shafik, director executiv adjunct al Fondului, a atras atenţia că perspectiva economică a României pentru 2012 e trasă în jos de estimările de încetinire a creşterii în zona euro şi că încadrarea într-un deficit bugetar "mult sub 3%" (adică aşa cum s-a angajat România să obţină) va avea nevoie de un control strict al cheltuielilor, de creşterea absorbţiei fondurilor UE şi de o eficienţă mai mare a cheltuirii de bani publici, în primul rând în sănătate, energie şi transporturi, adică exact zonele unde risipa e mai mare.

Shafik continuă şi ea îndemnurile la adresa autorităţilor de a restructura şi liberaliza sectorul energetic şi de transport. "Reforma companiilor de stat a progresat, însă o intensificare a eforturilor de restructurare şi de aşezare a preţurilor din energie şi transporturi pe baze de piaţă liberă vor fi esenţiale pentru reducerea arieratelor, ameliorarea eficienţei energetice şi stimularea creşterii economice", afirmă directorul executiv adjunct al Fondului.

FMI a aprobat în această săptămână eliberarea unei noi tranşe, de cca 500 mil. euro, din linia de credit iniţiată în martie 2011, majorând astfel la cca 2 mld. euro resursele disponibile pentru România. Guvernul nu a făcut uz până acum de sumele puse la dispoziţie, tratând linia de credit drept una de uz preventiv.

Din precedentul împrumut stand-by de 12 mld. euro, aprobat în 2009, România va începe să ramburseze anul acesta primele sume, respectiv 1,9 mld. euro (din care 121 mil. euro de la Ministerul Finanţelor şi 1,44 mld. euro de la BNR). În 2013 şi 2014, MF şi BNR vor plăti în total 5,1, respectiv 4,7 mld. euro, din care contribuţia Finanţelor va fi de aproape un miliard de euro în fiecare dintre cei doi ani.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/verdictul-de-la-fmi-prudenta-la-cheltuieli-si-salarii-restructurari-mai-rapide-si-tarife-liberalizate-9434856
9434856
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.