Veşti bune pentru cei care îşi primesc pensiile pe card. Anunţul făcut de ministrul Muncii: Am intervenit prompt

Autor: Nicolae Oprea Postat la 20 noiembrie 2019 1332 afişări

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, miercuri, că s-a intervenit în judeţul Dolj unde s-au luat măsuri pentru a nu se mai întârzia plata pensiilor pe card. Aceasta a mai susţinut că toate pensile se vor plăti în cuantumul stabilit prin lege.

„Vă informez cu privire la semnalele pe care le-am primit legate de anumite disfuncţionalităţi în plata pe card a pensiilor, şi aşa cum ştiţi, acolo unde acestea au existat, mă refer la una dintre sucursalele unei bănci din Dolj şi acolo am intervenit prompt”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii.

Potrivit Violetei Alexandru, au fost luate toate măsurile necesare astfel încât să nu mai existe întârzieri din cauze neimputabile pensionarilor.

Totodată, ministrul a dat asigurări că toate pensiile vor fi livrate în cuantumul stabilit prin lege, fără a fi tăiate.

Sondaj Știu

Ești de acord ca viitorul Președinte să dizolve Parlamentul, pentru a reflecta voința de acum a electoratului?

Sunt de acord cu termenii si conditiile

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PENSIE,
CARD,
PENSIONAR
0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:01
01:06
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori