Veşti proaste pentru cei care sperau să beneficieze de o zi liberă în momentul în care se vaccinează împotriva COVID-19. Ce s-a întâmplat cu propunerea legislativă depusă la Senat luna trecută
Senatul a respins, la începutul acestei săptămâni, iniţiativa legislativă a deputaţilor USR-Plus prin care se dorea ca oamenii care se vaccinează împotriva COVID-19 pot beneficia de o zi liberă la locul de muncă.
Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 pot beneficia, la cerere, de o zi liberă, potrivit unei iniţiative legislative depuse în a doua jumătate a lunii aprilie.
Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă, nr.b153 (adresa nr.bpi184/2021/19/04/2021), pentru completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Iniţiativa prevedea modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:
a) o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor;
b) o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
c) de asemenea, pot beneficia de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, şi unul dintre părinţi în ziua vaccinării copilului cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.
În proiectul deputaţilor USR PLUS, se menţiona că drepturile persoanelor se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituţia la care a fost efectuată vaccinarea.
Propunerea legislativă care prevedea modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost respinsă de Senat, în data de 17 mai 2021, cu 64 voturi pentru, 60 de voturi împotrivă şi 4 abţineri.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro