Viitorul muncii în era AI: Ritmul de schimbare este unul extraordinar de mare. De la săptămână la săptămână apar lucruri noi în soluţiile bazate pe inteligenţă artificială
♦ Interviu cu Răzvan Cristea, Modern Work Solution Sales Lead pentru Europa Centrală la Microsoft.
"Mergem cu fază scurtă pe un drum necunoscut" - aceasta este metafora care descrie cel mai bine ritmul alert al transformărilor produse de inteligenţa artificială în mediul de business. Ceea ce părea posibil peste un an se poate realiza în trei luni, iar companiile care nu se adaptează riscă să piardă avantajul competitiv, avertizează Răzvan Cristea, Modern Work Solution Sales Lead pentru Europa Centrală la Microsoft, într-un interviu acordat Ziarului Financiar în contextul evenimentului Microsoft AI Tour Bucureşti.
"Ritmul de schimbare este unul extraordinar de mare. De la săptămână la săptămână apar lucruri noi în soluţiile bazate pe inteligenţă artificială", subliniază executivul Microsoft, evidenţiind că suntem doar la începutul unei noi ere tehnologice, comparabilă cu momentele în care au fost inventate automobilul sau electricitatea.
Această perspectivă asupra transformării accelerate a mediului de business a fost prezentată în cadrul Microsoft AI Tour, eveniment global care a reunit pe 12 februarie la NORD Events Center by Globalworth lideri de business, parteneri şi specialişti pentru a explora cele mai recente inovaţii în domeniul inteligenţei artificiale şi implementarea lor practică în organizaţii.
Momentul ChatGPT şi transformarea percepţiei despre AI
Boom-ul ChatGPT a marcat un punct de cotitură în adoptarea inteligenţei artificiale, reprezentând momentul în care s-a atins o masă critică de utilizatori la nivel global. "Foarte mulţi oameni au început să înţeleagă ce este AI-ul şi cum poate să-i ajute în activităţile lor zilnice, la muncă sau în viaţa personală", menţionează Răzvan Cristea.
În acest context, Microsoft a dezvoltat soluţii specializate pentru mediul corporativ, precum Microsoft 365 Copilot, care permit nu doar accesul rapid la informaţii şi externalizarea task-urilor repetitive către AI, ci şi menţinerea unui nivel ridicat de securitate a datelor companiei. "Când eşti într-o companie, ai date cu caracter confidenţial. Datele sunt ale companiei şi atunci nu vrei să antrenezi nişte sisteme, nişte limbaje care sunt folosite mai departe de acea soluţie de inteligenţă artificială", punctează reprezentantul Microsoft.
Cei trei vectori principali ai transformării locului de muncă
Impactul AI asupra mediului de lucru se manifestă pe trei direcţii distincte. Consideră Răzvan Cristea. Mai exact este vorba de:
1. Productivitatea individuală
"În primul rând observăm un impact pozitiv la nivel de productivitate personală a indivizilor care lucrează într-o companie. Îşi eliberează timp din sarcinile repetitive, externalizând efortul către soluţia bazată pe inteligenţă artificială."
2. Optimizarea procesului decizional
"La nivel de echipă sau departament, o soluţie bazată pe inteligenţă artificială permite luarea mai rapidă a unor decizii informate. Avem un munte de date nestructurate într-o companie - important e cum pot să prelucrez datele acestea în mod rapid pentru a lua decizii în boardul companiei."
3. Îmbunătăţirea colaborării
"Un al treilea vector este despre cum o soluţie de acest gen poate să îmbunătăţească comunicarea şi colaborarea echipelor care lucrează remote. Aceasta s-a accentuat foarte mult după pandemie, şi pentru companiile cu prezenţă în mai multe ţări devine esenţial să gestioneze eficient colaborarea între echipe pe fusuri orare diferite."
Competenţele viitorului: Alfabetizare digitală şi AI
În contextul acestei transformări accelerate, competenţele necesare pentru succesul profesional evoluează rapid. "Nu toţi suntem programatori, nu trebuie să fim programatori, dar va fi foarte important ca majoritatea dintre noi să înţelegem cum să interacţionăm cu asemenea soluţii bazate pe inteligenţă artificială", subliniază Răzvan Cristea.
Situaţia României în acest context prezintă atât provocări cât şi oportunităţi. Conform Digital Economy Society Index, ţara noastră se află sub media Uniunii Europene în ceea ce priveşte competenţele digitale fundamentale. "Pe competenţele avansate este un decalaj foarte mare. Şi aici e oportunitatea noastră pentru că avem capital uman în România, talentul uman există, infrastructura de internet există."
Apariţia unor noi roluri şi competenţe
Un aspect interesant al transformării este apariţia unor noi specializări. "Există un job nou care a apărut deja - nu mai e jobul viitorului - prompt engineer, inginer de prompturi", evidenţiază Răzvan Cristea. Această nouă specializare se concentrează pe arta de a interacţiona eficient cu sistemele AI: "Cum pot să creez un asemenea prompt, o asemenea întrebare, nu suficient de detaliată dar foarte specifică, astfel încât să pot să extrag din muntele acela de informaţii nestructurate exact datele de care am nevoie."
Liderii de companii au început deja să prioritizeze aceste noi competenţe. Conform unui studiu Forrester citat de reprezentantul Microsoft, "80% din persoanele cu funcţie de conducere într-o companie văd beneficiile şi importanţa îmbrăţişării soluţiilor de inteligenţă artificială." Mai mult, "liderii vor să angajeze în primul rând oameni care au abilităţile acestea digitale, după care sunt dispuşi să aştepte nişte timp pentru ca acei oameni să capete celelalte competenţe."
Strategia Microsoft: AI pentru fiecare utilizator şi proces
Viziunea Microsoft pentru integrarea AI în mediul de business este ambiţioasă şi cuprinzătoare. "Strategia noastră, întărită în permanenţă şi de către CEO-ul nostru, Satya Nadella, este că vedem pentru fiecare individ dintr-o companie, indiferent de segmentul în care se află acea companie - startup, companie mică-medie sau enterprise - propriul copilot, asistent personal. Iar fiecare proces de business din aceste companii va avea propriul agent", detaliază Răzvan Cristea.
Un pas concret în această direcţie a fost lansarea în ianuarie a componentei gratuite Microsoft 365 Copilot Chat, oferind acces universal la tehnologia AI în cadrul organizaţiilor. Această abordare permite companiilor să înceapă procesul de familiarizare cu tehnologia într-un mod structurat şi controlat.
O transformare fundamentală se produce în modul în care interacţionăm cu aplicaţiile. "Transformăm conceptul de software as a service într-un concept de service as a software", menţionează Răzvan Cristea. Această schimbare are implicaţii practice semnificative: "Eu ca individ nu va mai trebui să intru în 10 aplicaţii diferite şi să ştiu eventual şi cum să navighez în aplicaţiile respective. O să am propriul meu agent, propriul meu copilot, voi pune o întrebare în limbaj natural către acel copilot şi copilotul se va conecta la acele 10 aplicaţii."
Implementarea soluţiilor AI aduce beneficii măsurabile pe multiple planuri, a menţionat Răzvan Cristea:
- Optimizare de costuri: companiile care au implementat Microsoft 365 Copilot au înregistrat îmbunătăţiri de peste 0,7% în zona operaţională
- Creştere de venit: peste 4% în zona de go-to-market şi lansare de produse noi
- Eficientizarea proceselor interne: timpul de onboarding pentru noii angajaţi s-a redus cu peste 30%
Provocările implementării şi lecţiile învăţate
În procesul de adoptare a tehnologiilor AI, companiile se confruntă cu diverse provocări. Una dintre cele mai frecvente, după cum observă Răzvan Cristea, este tendinţa de a aborda implementarea într-un mod izolat şi limitat: "Ceea ce observ este tendinţa unor companii de a lua în mod izolat o soluţie bazată pe inteligenţă artificială pentru un număr foarte limitat de utilizatori şi să aibă acea gândire 'I know it all'."
Această abordare poate limita beneficiile potenţiale ale tehnologiei. "Este foarte important ca oamenii să înţeleagă de ce ar trebui să facă o schimbare, pentru că altfel vor fi cumva închişi la acea schimbare. După ce au văzut beneficiul, trebuie să fie ghidaţi, pentru că altfel s-ar putea să utilizeze soluţia nu în mod optim şi pot scăpa nişte beneficii pe care un ghidaj potrivit ar putea să le evidenţieze."
În entuziasmul adopţiei AI, aspectele de securitate nu trebuie neglijate. "Suntem încă într-un moment de exaltare. În exaltarea aceasta, avem uneori tendinţa poate să folosim anumite aplicaţii, negândindu-ne la posibile breşe de securitate", avertizează reprezentantul Microsoft. Este esenţial ca organizaţiile să dezvolte cadre de guvernanţă clare pentru utilizarea AI, asigurând protecţia datelor confidenţiale.
În privinţa îngrijorărilor legate de impactul AI asupra locurilor de muncă, Răzvan Cristea oferă o perspectivă echilibrată, bazată pe experienţa istorică: "Putem să ne uităm un pic în spate ce s-a întâmplat când au apărut ATM-urile în sistemul bancar. Toată lumea credea că job-ul de casier va dispărea. Ei bine, oamenii sunt în continuare acolo, numai că fac alte lucruri cu valoare adăugată mult mai mare."
Un exemplu concret al modului în care AI transformă instrumentele existente este integrarea cu Excel, una dintre cele mai populare aplicaţii Microsoft. "Toată lumea foloseşte în continuare Excel-ul. Ceea ce este frumos de menţionat este că acum Copilotul, soluţia aceasta bazată pe AI, este infuzată în Excel", subliniază Răzvan Cristea. "Am ajuns la un alt nivel în utilizarea Excel-ului de când am copilotul lângă mine. Nu ştiam să folosesc capabilităţile la maxim ale aplicaţiei Excel, dar mai nou am început să folosesc analize bazate pe Python doar pentru că soluţia Microsoft 365 Copilot îmi dă acces la aceste informaţii."
Suntem la începutul unei transformări fundamentale în modul în care lucrăm şi interacţionăm cu tehnologia. "Cred că e foarte important să avem avantajul primului venit în zona aceasta", subliniază Răzvan Cristea, "nu ca vendori de tehnologie, ci fiecare companie din lumea aceasta, astfel încât să avem avantajul inteligenţei artificiale la degetele noastre."
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro