Viktor Orbán se va întâlni cu Vladimir Putin după călătoria la Kiev: Premierul Ungariei încearcă să medieze negocierile de pace după ce s-a opus sprijinului occidental pentru Ucraina în timpul invaziei Rusiei
Viktor Orbán este aşteptat să se întâlnească vineri cu Vladimir Putin, imediat după prima vizită de război a liderului maghiar la Kiev, în ceea ce pare a fi o încercare de mediere a tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, scrie Financial Times.
Un oficial maghiar şi doi oficiali UE au confirmat informaţiile din mass-media potrivit cărora Orbán se va întâlni vineri cu preşedintele Rusiei.
Orbán s-a întâlnit cu Putin de două ori de când liderul rus a ordonat invazia la scară largă a Ucrainei şi a blocat în mod repetat ajutorul UE pentru Kiev şi sancţiunile împotriva Rusiei. Însă luni, când Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a UE, Orbán a făcut o vizită surpriză în Ucraina, unde a petrecut trei ore cu preşedintele Volodimir Zelenski.
„Cred că aceata este strategia lui de a mulţumi ambele părţi", a declarat o persoană familiarizată cu acest subiect.
Charles Michel, preşedintele demisionar al Consiliului European, care reprezintă liderii UE, a postat joi pe X că „preşedinţia rotativă a UE nu are vocaţia de a se angaja cu Rusia în numele UE", adăugând că „Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuţie despre soarta Ucrainei nu poate avea loc în absenţa Ucrainei".
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a refuzat să răspundă întrebărilor lansate de jurnaliştii FT. Peskov a refuzat să confirme sau să infirme informaţiile potrivit cărora Orbán ar urma să viziteze Moscova, dar a promis că programul lui Putin de vineri va fi „plin de evenimente".
Vizita lui Orbán ar fi prima vizită oficială a unui lider UE la Moscova de când cancelarul austriac Karl Nehammer a depus un efort nereuşit de a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina în aprilie 2022.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro