Virgil Popescu: Miniştrii energiei din UE au ajuns la un acord pentru plafonul preţului la gaze
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că miniştrii energiei din Uniunea europeană au ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului preţului la gaze.
Virgil Popescu a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului miniştrilor Energiei, la Bruxelles.
„După două zile de discuţii şi negocieri lucrările s-au finalizat aseară târziu (marţi - n.r.), dar nu am ajuns la un acord cu privire la valoarea plafonului şi la alte elemente din mecanismul de corecţie a preţului gazului natural, la nivelul Uniunii Europene”, scrie, miercuri dimineaţa, pe Facebook, ministrul Virgil Popescu.
Acesta precizează că discuţiile vor continua în perioada următoare.
România alături de Spania, Italia, Belgia, Grecia, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Lituania şi Slovenia susţine „un plafon rezonabil pe preţ”, care să nu dea un semnal în piaţă de creştere a preţului, ci din contră să ajute la stabilizarea acestuia la valori rezonabile.
„Vom negocia şi în zilele următoare pentru a putea ajunge la un consens”, mai spune Popescu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA