Scriu acest articol marţi/miercuri, 9-10 martie 2021, ora 00.40.

Exact în urmă cu un an, marţi, pe 10 martie 2020, după-amiaza, am avut întâlnirea Meet the CEO cu Dragoş Anastasiu de la Eurolines ca personaj principal şi am văzut ce nu credeam că se poate întâmpla decât în război - ce înseamnă o pandemie, de fapt până atunci nu ştiam deloc şi căutam pe Wikipedia informaţii despre un asemenea eveniment.

Hotelul Radisson din centrul Bucureştiului, care cu o săptămână în urmă era plin, atunci era pur şi simplu gol, pustiu în afară de noi, care eram la întâlnirea Meet the CEO, nu mai era niciun alt eveniment, nicio conferinţă. De la personalul hotelului am aflat că rata de ocupare se prăbuşise la 5%, toată lumea fugea din calea Covid-ului pentru că se închideau economia, ţara, graniţele, lumea etc.

Dana Dima, vicepreşedinte BCR, venise la întâlnirea noastră cu Dragoş Anastasiu ca să scape două ore de panica şi psihoza care începeau să se instaleze la bancă şi în discuţiile din jurul ei.

Nimănui nu-i venea să creadă ce se întâmplă şi cum este posibil ca în secolul XXI un virus venit de nicăieri să facă atât de multe ravagii în jur.

Cu câteva zile înainte aflasem, în urma unei discuţii avute cu avocatul Silviu Stratulat, care tocmai se întorsese de la Londra, că City-ul londonez se pregătea pentru cea mai mare criză din istoria lumii. Pieţele financiare, investitorii, băncile intraseră deja în alertă, în panică, iar informaţiile care veneau de acolo indicau începutul unei apocalipse cu care lumea nu se mai confruntase.

A doua zi, la Bucureşti, în România, la redacţie, am trimis pe toată lumea să lucreze de acasă într-o panică ordonată, pentru că ştiam că urmează şi la noi să se închidă economia. Deja începuse să  câştige teren sloganul „Staţi acasă!”. Cu toţii trăiam un film kafkanian.

Nimeni nu ştia ce se va întâmpla, aproape toată lumea credea că acest eveniment inedit va dura o lună, două luni şi lucrurile vor reveni la normal.

Acum, aniversând un an de criză Covid-19 şi fără perspectiva clară a unui sfârşit, am dat timpul înapoi pentru a-mi reaminti cum a fost atunci.

Eu am avut şansa să vin la redacţie aproape în fiecare zi, dar eram singur într-un spaţiu care altădată era arhiplin, care nu experimentase niciodată ceea ce astăzi se cheamă distanţare socială, ci dimpotrivă, eram continuu într-o apropiere socială.  

Apariţia Covid-ului, la care ne uitam în februarie cu detaşare pentru că era numai la chinezi şi nu credeam că poate ajunge şi la noi, însemna şi apariţia unei noi crize economice şi mă gândeam cu groază la criza anterioară, care fusese foarte dură pentru noi, cu întârzieri de salarii, tăieri de salarii şi plecări de oameni etc.

Pentru că evenimentele/conferinţele/întâlnirile fuseseră interzise, eram loviţi în plin. Mă gândeam la expresia pe care a avut-o Dragoş Anastasiu la Meet the CEO povestind cum a trăit el criza anterioară: „Noi în faţa firmei aveam un cimitir, se cheamă cimitirul Reînvierii, colţ cu Maica Domnului. Eu în acel cimitir am făcut sute de ture. Anul 2009 aşa l-am petrecut, mai degrabă în cimitir decât la firmă, pentru că dacă eram la firmă mă închideam în cameră şi nu voiam să văd pe nimeni - aşa ştiam eu să găsesc soluţii de criză.”

Zile la rând, seara, plecam de la redacţie luând-o pe jos pe Calea Victoriei, prin Centrul Vechi, până la Unirii, şi vedeam în jurul meu totul închis şi nu credeam că este posibil aşa ceva. Cred că şi în război sau într-o apocalipsă era mai multă viaţă decât vedeam eu. Aşa am ţinut-o două luni de zile şi noroc că un Steve Jobs a inventat smartphone-ul, iar un chinez-american Zoom-ul, care ne-a permis să trecem prin această criză din punct de vedere social, al comunicării şi prin încercarea de a derula lucrurile exact ca înainte.
Noi am putut scoate Business MAGAZIN şi Ziarul Financiar lucrând de acasă şi eu de la redacţie, ceea ce ne-a permis să stăm în picioare şi să traversăm mai bine această nouă criză.

Nimeni nu ştie când se va termina această pandemie, probabil că o vom mai ţine tot aşa cu mască, cu distanţare socială, cu lucrul de acasă, cu interacţiune limitată încă doi ani.

Oricum, aceste timpuri sunt extrem de interesante, unice, nu ştiu ce vom învăţa din ele, dar cum spune noua generaţie, ne ajută să căpătăm o nouă experienţă.

Dacă Dragoş Anastasiu vorbea de unul singur prin cimitir, eu vorbeam de unul singur pe Calea Victoriei.

(cristian.hostiuc@zf.ro)