Săptămâna trecută, miercuri, am avut una dintre cele mai interesante discuţii din acest an la ZF Live cu Valentin Drăguţ, un cititor al Ziarului Financiar, cu care am vorbim doar prin e-mail, niciodată faţă în faţă.

Discuţia noastră a pornit de la un articol de-al meu, în care consemnam părerea patronilor români care cer ca cei care fac gratis o şcoală în România să rămână în ţară un anumit număr de ani, iar dacă vor să plece în afară să plătească şcoala. Acel articol a stârnit multe reacţii, cele mai multe împotrivă. El susţine ideea plăţii şcolii doar la nivelul de facultate.

Valentin Drăguţ este un specialist în HR, stă în Irlanda de opt ani, iar acum lucrează pentru o companie de transport din Anglia.

În spatele lui stă o poveste dureroasă, care poate este povestea multor români care au plecat la muncă în afară de nevoie, nu pentru că ar fi vrut.

El a plecat din România în Irlanda în 2015 pentru că piaţa muncii din ţară l-a respins, fără să i-o spună direct în faţă, pe criterii de vârstă.

Eu nu am vrut să plec, am fost nevoit să plec, eu sunt un refugiat economic, un sirian!, spune el. La 47 de ani (cât avea atunci când a plecat), nu am fost bun pentru România pentru că aveam o vârstă prea mare, dar bine că am fost bun pentru alţii, pentru alte ţări, acolo unde nu contează cine eşti tu, de unde vii, ce culoare a pielii ai, ce vârstă ai, ci contează ceea ce ştii să faci, a adăugat el.

A fost o problemă de salariu în România, pentru că aveai o experienţă prea mare în domeniul resurselor umane şi cereai prea mult?

Nu, deloc. Am cerut între 1.200 şi 1.500 de euro net şi nu cred că era un salariu prea mare pentru România şi pentru ceea ce ştiam şi puteam să fac, a replicat el. Mi-am pus CV-ul peste tot, am aplicat la joburi, am fost intervievat de persoane mult mai tinere decât mine, care nu aveau calificarea necesară să-mi evalueze munca şi ceea ce ştiam să fac, a adăugat el.

Ai vrea să te întorci acum în România?

Da, cum să nu, dar cine să mă angajeze la 56 de ani, când nu m-au angajat la 47 de ani?!, a replicat el.

Nu ştiu dacă aţi observat, dar în România este o problemă majoră vârsta de angajare, adică firmele preferă să angajeze oameni tineri.

Ironic, toate firmele, toţi patronii îi critică pe tineri, spun că nu ştiu nimic, că nu au învăţat nimic la şcoală, că pleacă imediat, că sunt neserioşi, dar chiar şi în aceste condiţii, când vine un CV cu cineva mai în vârstă, peste 45 de ani, cu experienţă, el este exclus din start.

Valentin Drăguţ spune că are în ţară prieteni de aceeaşi vârstă care cred că dacă sunt daţi afară nu au nicio şansă să-şi găsească altceva pe aceeaşi poziţie, poate doar casier la Mega.

În Germania, companiile confruntate cu o lipsă acută de oameni, de personal, se roagă de cei care ajung la pensie să mai rămână, şi mai mult decât atât, chiar au început să recruteze pensionari pentru joburile specializate care nu pot fi făcute de către roboţi, de către aplicaţii, de către oamenii mai tineri.

Într-o Românie în care în continuare se consideră că este mai bine să pleci în afară la muncă şi să locuieşti acolo, Valentin Drăguţ vrea să se întoarcă dacă ar avea ocazia.

Există în continuare dorinţa multor români de a pleca, dar motivele sunt greşite, menţionează el.

Îi pot înţelege pe cei care vor să plece  din zonele economice defavorizate, acolo unde nu sunt şi nu se fac investiţii, unde nu este de lucru, dar din oraşele mari din ţară, cei care au o anumită şcoală, o anumită educaţie, nu au niciun motiv să plece, adaugă el.

“Vino să vezi cum e să trăieşti aici în Irlanda cu 2.000 de euro pe lună, unde un RCA este peste 2.500 de euro pe an, când o chirie este de 1.800 de euro pe lună, unde este o criză acută de locuinţe şi unde poţi spera la început nu să găseşti o garsonieră, ci doar o cameră cu baie pe hol.”

Copilul meu, care lucrează în Bucureşti şi care are 1.200 de euro pe lună, plus partenera lui care are tot 1.200 de euro pe lună, deci împreună 2.400 de euro în România, au o viaţă mult mai bună decât am eu în Irlanda şi decât mulţi alţii care sunt aici, a menţionat Valentin Drăguţ.

Toţi prietenii mei care au rămas în ţară o duc mult mai bine financiar decât o duc eu aici, în Dublin, a adăugat el.

Mulţi români invocă problemele legate de sistemul de sănătate, de sistemul de transport, de educaţie, dar aceste probleme sunt peste tot  în Occident, în toate oraşele mari, începând din Europa până în America de Nord. Eu am trăit şi patru ani în Canada şi este la fel, a menţionat el.

Am prieteni care muncesc în afară şi care vin în ţară la doctor, unde cu o atenţie/şpagă intră imediat, în timp ce în Occident stai cu lunile pe listele de aşteptare să te vadă un medic.

Este o percepţie greşită, eu chiar cred că este indusă, că în altă parte, că în alte ţări este foarte bine, mai bine, iar în România este foarte prost, a menţionat el.

Românii care muncesc în afară nu spun tot adevărul, nu este aşa cum se spune.

Viaţa în România s-a îmbunătăţit substanţial în ultimul deceniu, iar acest lucru îl vezi atunci când vii în ţară o dată pe an, a adăugat el. Dacă stai aici poţi să ai impresia că nu se întâmplă nimic.

La acest lucru a contribuit şi stabilitatea cursului valutar leu/euro din ultimul deceniu şi mai ales din ultimii ani, când au fost numai crize, care a permis prin creşterea salariilor în lei creşterea puterii de cumpărare în euro.

În ultimii ani, exodul românilor care pleacă la muncă în străinătate s-a mai temperat, plus că au început să revină în ţară cei care plecaseră la muncă în afară, dar ce-i drept, numărul acestora este încă redus.

În ultimul său raport privind România, FMI a constatat că 2022 a fost primul an în care România a avut surplus de populaţie, provenit din asiatici, ucraineni şi românii care s-au întors în ţară.

Dar cum să faci ca România să vrea să te întorci, când ai o anumită vârstă şi mai poţi să lucrezi, dar piaţa muncii este nemiloasă?

O întrebare pentru care încă nu este un răspuns.