Zvonurile încep să prindă substanţă. Presa Italiană: Trei fonduri de investiţii ar fi interesate de preluarea uneia dintre cele mai mari companii din România, o tranzacţie care s-ar ridica la un miliard de euro

Postat la 03 iulie 2019 96 afişări

Zvonurile încep să prindă substanţă. Presa Italiană: Trei fonduri de investiţii ar fi interesate de preluarea uneia dintre cele mai mari companii din România, o tranzacţie care s-ar ridica la un miliard de euro

Vânzarea activelor Enel din România ajunge din nou pe prima pagină a presei italiene. Potrivit celor mai recente informaţii, trei fonduri de investiţii ar fi interesate, iar valoarea totală a tranzacţiei s-ar ridica la un miliard de euro, scrie Money.it.

După apariţia noilor zvonuri, acţiunile Enel au urcat cu 1,90%, ducând creşterea totală din ultimele trei luni la peste 7,6%. Comparativ cu anul trecut, acţiunile Enel au urcat cu aproape 30%.

Potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore, activele Enel care ar fi la vânzare în România ar valora 1 miliard de euro. Deşi ipoteza vânzării era încă la nivel de zvon, trei fonduri de investiţii deja s-au arătat interesate: Singapore GIC, Kuwait Wren House Infrastructure şi Macquarie.

Enel, grupul de utilităţi italian concentrat pe distribuţia şi furnizarea de energie în Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea, a terminat primul trimestru din 2019 cu 2,9 milioane de clienţi faţă de cei 2,8 milioane din T1 2018.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vanzare,
romania,
presa,
crestere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.