Vinurile Cramei Ştirbey din Drăgăşani, podgorie aflată în Oltenia, moştenită de descendenţii familiei princiare Ştirbey, călătoresc peste hotare şi pun tradiţia românească pe harta lumii. Fie că sunt albe sau roşii, vinurile din soiurile pure, locale, Crâmpoşie, Tămâioasă ori Novac umplu paharele francezilor, nemţilor, austriecilor, belgienilor şi englezilor.

Crama Ştirbey, situată în zona viticolă Drăgăşani, o afacere de familie readusă la viaţă în urmă cu 20 de ani de baronii Ileana (descendenta prinţul Barbu Alexandru Ştirbey) şi Jakob Kripp, trimite în prezent vinuri din soiurile locale Crâmpoşie, Tămâioasă, Novac şi Negru de Drăgăşani în Franţa, Germania, Austria, Belgia şi Anglia, unde, spun proprietarii, există interes pentru autenticitate. „Nu suntem în supermarketuri. Facem cantităţi foarte mici de vin, dar ne dorim ca strugurii să fie îngrijiţi, iar producţia e diferită de la an an. Ne interesează, mai degrabă, fiecare soi în parte, pentru că facem vinuri din soiuri pure, nu facem şi cuvée (amestecuri de mai multe soiuri de struguri – n. red.). Cine ne cunoaşte şi importă de la noi în Germania, în Franţa, în Austria, în Belgia şi, mai ales, în Anglia, o face pentru magazine specializate, unde cunoscătorii vinurilor le cumpără pentru soiuri, pentru că sunt curioşi să le descopere”, a spus Ileana Kripp într-un interviu acordat pentru ZF şi BM în cadrul salonului de de vinuri şi turism viticol, care a avut loc în perioada 11-13 mai 2024 şi a adunat circa 40 de producători autohtoni.

Crama Ştirbey are în proprietate circa 20 de hectare plantate cu viţă-de-vie, iar producţia anuală se ridică la circa 100.000 de sticle, dar sunt ani şi cu 70.000 sau 80.000 de sticle, din care compania trimite circa 15% la export. În afară de magazinele specializate în care ajung produsele prin distribuitori, clenţii din străinătate pot face şi comenzi online. „Francezii, despre care se spune că sunt consumatori de Sauvignon, respectă toate soiurile străine şi îşi doresc să încerce vinurile noastre”, a subliniat Ileana Kripp. Aceasta a mai spus că în prezent, cât, speră ea, şi în viitor, Crama Ştirbey mizează pe soiurilor tradiţionale, pe care le-a readus la viaţă. Un astfel de exemplu este Crâmpoşia, un soi de struguri din care se face vin alb, cu rădăcini preromane, care s-a adaptat condiţiilor pedoclimatice din Drăgăşani şi care e caracterizat printr-o fructuozitate fină. „Partea noastră tare este că avem 60% din podgorie cu soiuri albe, precum Crâmpoşie, pe care o avea şi străbunicul, un soi local de la Drăgăşani, Sauvignon Blanc, Fetească regală şi Tămâioasă românească, pe care le-am preluat când ni s-au retrocedat suprafeţele aferente de la străbunicul. Printe soiurile roşii pe care le avem se află Novacul şi Negru de Drăgăşani, ambii născuţi la Drăgăşani, care sunt o mare bogăţie pentru noi.  Mai avem struguri din soiurile Cabernet şi Merlot, care sunt de 100 de ani în  zonă, fiind adaptate la climă”, a menţionat Ileana Kripp.

Proprietara Cramei Ştirbey a mai spus că schimbările climatice, câteodată, le-au adus diverse dificultăţi, dar şi oportunităţi. „De exemplu, în 2005, după doi ani de vin dulce din soiul Tămâioasă, ne-a adus un vin sec şi am fost foarte încântaţi. De atunci, le facem pe ambele. Rareori, reuşim să facem şi un vin de desert, cum am reuşit în anii 2011 şi 2017”, a explicat aceasta. Cel mai tânăr soi rămas este o parte din Crâmpoşie care are 42 de ani, iar celelalte au 45-48 şi chiar peste 50 de ani. Vinul alb, produs printre altele din Crâmpoşie, stă la învechit în butoaie de lemn, iar cel roşu devine rezervă şi în anumiţi ani este ţinut câte doi ani în baricuri, a mai spus ea.

Istoria unei podgorii cu tradiţie de peste 200 de ani

Ileana Kripp este nepoata prinţesei Maria Ştirbey, ultimul proprietar al domeniului de la Drăgăşani, încă dinainte de 1949, când s-a instaurat comunismului în România. Familia Ştirbey produce vin încă de la 1800. După căderea comunismului, Ilenei Kripp i-au fost retrocedate pământurile familiei, cu o suprafaţă totală de 20 de hectare. Ileana Kripp a fugit din România în 1969, în timpul comunismului nefiind bineprimită, şi a revenit în ţară alături de soţul ei în 1997, când a redescoperit atât locurile natale, cât şi crama aproape părăsită, pe care şi-a propus să o readucă la viaţă. Soţul ei, Jakob Kripp, de profesie jurist, a ajutat-o în procesul de restituire a domemniului. Însă şi el are, aşa cum o numeşte, „o predispoziţie genetică” spre producţia de vin, familia lui deţinând vii în Tirolul de Sud. „Pasiunea am moştenit-o amândoi din familie şi am găsit oameni care ne împărtăşesc pasiunea. Fără oameni pasionaţi este greu să faci ceva”, a spus Ileana Kripp. Ea a plecat din ţară pe când era copil şi afirmă că a fost mereu legată de viticultură, pentru că a trăit în două regiuni viticole şi astfel, înainte să-l cunosc pe soţul ei, pe care l-a cunoscut tot într-o regiune viticolă, a descoperit diferite vinuri şi soiuri, dar şi proprietarii unor podgorii şi crede că asta a atras-o în acest domeniu. „Este o simbioză între o sticlă de vin şi proprietarii unei crame, iar imaginea reprezintă şi istoria ţării. Barbu Ştirbey s-a luptat pentru agricultura ţării şi tatăl lui, Alexandru Ştirbey, fiul domnitorului Barbu Ştirbey, a început cu o fabrică de conserve la Buftea, fiindcă pe vremea aceea erau mulţi ţărani care-şi cultivau grădinile şi aveau deodată roşii, castraveţi, caise, care, fiind multe, treceau, se stricau şi erau aruncate. El a făcut o întreprindere pentru a le putea conserva şi aşa s-a născut fabrica de conserve de la Buftea. Înainte era o tehnică rudimentară, iar străbunicul meu a refăcut-o cu o tehnică elveţiană, ţară care are o tradiţie în producţia de marmelade şi conserve”, a precizat ea. Aceasta a spus că primele atestări ale podgoriei din Drăgăşani sunt după anul 1700, iar descrieri detaliate, cu vecinii, sunt de la 1800, iar înainte erau trei clădiri şi acum mai sunt două, una dispărând în timpul comunismului. „Crama pe care o aveam a fost construită de străbunicul la 1910, dar mai era o cramă acolo anterior. Noi am făcut o altă cramă, pentru că cea originală nu mai avea acoperiş, însă am păstrat toată arhitectura”, a explicat ea.

Astfel, crama s-a reîntors la familia de origine în anii 2000 şi a fost redotată după standardele moderne, însă şi acum mare parte din activitate se face manual. „Este foarte greu de spus cât a costat renovarea, pentru că erau anumite suprafeţe într-o stare bună dar care necesitau anumite lucrări, iar aproape 40% din suprafaţa pe care am primit-o nu mai era în stare bună şi nu pentru că nu a fost îngrijită, ci fiindcă a fost prea bătrână. Am găsit picioare de viţă de vie de la străbunicul meu, de la 1911, iar acolo am plantat soiurile roşii. A costat în jur de 20.000 euro să refacem un hectar de viţă de vie.” Crama de vinificaţie a domeniului Ştirbey din Drăgăşani, concepută de prinţul Barbu Alexandru Ştirbey la începutul secolului XX, a fost dotată de actualii proprietari, iar podgoria are aproximativ 20 de hectare. „Am moştenit un nume, un domeniu care îi oferea o şansă şi am decis în 2001 să-l punem în valoare“, a spus în urmă cu câţiva ani pentru ZF Jakob Kripp. Ileana Kripp speră ca şi cei opt nepoţi ai săi, care vor moşteni cele opt soiuri de viţă de vie, să ducă povestea Cramei tirbey mai departe. Familia soţului Ilenei Kripp, Jakob Kripp, deţine vii în Tirolul de Sud din Austria de peste 500 de ani, iar Ileana Kripp recunoaşte că experienţa şi cultura de a respecta soiurile locale au fost un pariu câştigător. „Aici, cultura a lipsit. În timpul comunismului, ţara era închisă şI timp de 50 de ani şi oamenii nu au ieşit, iar dacă ieşeau puţin voiau să aibă ce e şi dincolo. Tot timpul se spunea «dincolo există», «dincolo poţi să ai», dar nu s-a propagat şi ceea ce noi avem. Ceauşescu a făcut cantităţi de vin, nu s-a focusat pe calitate, iar în timpul comunismului bogăţia şi istoria ţării nu au fost subliniate şi asta a fost o mare pierdere”, consideră Ileana Kripp.    

Trei întrebări şi răspunsuri din interviul CU Ileana Kripp, proprietar, Crama Ştirbey

1. Ajung vinurile îmbuteliate şi la evenimente private? La evenimentele private, nunţi, botezuri, e o problemă de bani. Din punct de vedere financiar, vinul care este îmbuteliat este automat mai scump şi acolo se consumă cantităţi mari. Acum, se mai consumă şi vin îmbuteliat, pentru că aşa se produce, dar pe vremuri vinul se ţinea în butoaie şi damigene, aşa că era normal ca vinul să fie servit la carafă. Pentru un vin bun este nevoie de un strugure sănătos. Strugurele care nu e sănătos strică vinul şi necesită mai mult sulf care dă dureri de cap. Totuşi, la evenimente mai restrânse ori la târguri, ea a spus că vede un inters mai mare din partea femeilor pentru a degusta vinurile şi a le cunoaşte, lucru care nu se întâmpla în urmă cu câţiva ani. Femeile au nişte papile minunate şi dacă sunt educate ajung foarte departe şi asta mă bucură. Femeile consumă vin cu interes asupra soiului, asupra gustului şi mai puţin asupra cantităţii.

2. E la modă să ai vinuri la modă? Moda e ca mulţii peşti care sunt în apă şi merg în aceeaşi direcţie, iar după 50 de metri sau după 5 metri schimbă direcţia. Acum este la modă să se bea prosecco şi spumant. Noi am făcut spumant din 2007 şi nu ne-am luat după modă. De asemenea, am fost şi primii care am pus soiul Crâmpoşie în sticlă, iar pe timpul străbunicului meu Crâmpoşia era pe locul al doilea în producţie. Toată lumea ne-a spus că soiul acesta nu va fi cerut, pentru că se cere Chardonnay, dar şoţul meu a spus că nu contează şi noi ne vom focusa pe soiuri locale şi a avut dreptate să facem aşa, pentru că am avut de câştigat.

3. Zona viticolă Drăgăşani, puternic concurenţială acum? Întotdeauna este o concurenţă în ceea ce faci şi e sănătoasă, fiindcă îi pune pe fiecare care sunt în competiţie să facă lucruri mai bine şi mai bune. La Drăgăşani suntem foarte bucuroşi că sunt şi alţii pe deal cu noi, unii care s-au inspirat de la noi şi au pornit o cramă, alţii care chiar au făcut facilităţi de cazare şi aşa se naşte adevăratul drum al vinului, cu proprietari mai mulţi şi crame mici, care fac vinuri de calitate. Sunt turişti care pot să viziteze două, trei sau chiar cinci crame în aceeaşi zi sau în câteva zile, având locuri de cazare, iar astfel pot cunoaşte regiunea şi bogăţiei locului. Noi avem în vecini crama Drăgaşi, care are odăi de închiriat şi toată lumea o laudă, iar asta este îmbucurător pentru noi toţi din Drăgăşani la final.