ACEŞTI "GREI" ADOPTĂ O POZIŢIE EXTREM DE DISCRETĂ ÎN PIAŢĂ, despre operaţiunile lor curente nu se ştiu multe, iar printre puţinele informaţii disponibile se numără raportările periodice pe care aceste companii le fac către instituţiile publice. Dacă Bunge şi ADM sunt listate la Bursa din New York, Cargill continuă să fie un adevărat "imperiu închis", fiind cea mai mare afacere de familie din lume. În România evenimentele publice organizate de aceste companii în ultimii ani pot fi numărate pe degetele de la o singură mână, iar managerii lor sunt o prezenţă rară în mediul public. Ce înseamnă România pentru trioul american şi ce interese strategice au aceşti giganţi tăcuţi pe piaţa locală?

"Pe lângă ABC-ul din trading-ul românesc lipeşte D-ul şi acesta este Louis Dreyfus, companie care are poziţii foarte puternice în Rusia şi Ucraina, aşa că nu este exclus ca acest ABC să aibă şi un D în viitor. Aceşti traderi văd în România o piaţă cu potenţial logistic prin prisma accesului la Dunăre şi la Marea Neagră. Din punct de vedere al achiziţiilor materiilor prime România este mult mai jos faţă de competitorii din regiune", spune Robert Arsene, directorul general al traderului Agricover, una din puţinele case de comerţ locale care a reuşit să îşi facă loc pe piaţă între grupurile multinaţionale. El a fost pentru mai mulţi ani şi country managerul pentru România al companiei americane Bunge.

INTR-O LUME A AFACERILOR GLOBALE, PE O PIAŢĂ DE MATERII PRIME AGRICOLE UNDE REGULILE JOCULUI SUNT FĂCUTE ÎN BIROURILE DIN MINNETONKA, Minneapolis, Hong-Kong sau White Plains, România rămâne doar o rotiţă într-un mecanism al afacerilor prin care cei câţiva giganţi ai agribusinessului preiau, vând, cumpără şi procesează aproape tot ce ajunge pe mesele consumatorilor finali, fie că este vorba de pâine, cereale, ulei sau carne.

Cu toate că grosul afacerilor derulate de traderii "ABC" nu este făcut în România, aceştia nu pot ignora piaţa locală, pentru că aici se strâng, an de an, 15-20 de milioane de tone de cereale şi plante oleaginoase, adică materii prime în valoare de 5-6 miliarde de euro. România este şi locul de unde aceste case de comerţ pot "juca" pe pieţele din nordul Africii sau Orientul Mijlociu, acolo unde se marchează profituri şi de zece-cincisprezece ori mai mari decât cele considerate ca fiind marje "tradiţionale".

Deşi atât ADM, cât şi Bunge sau Cargill aleargă după profituri, filosofia cu care aceste case de comerţ atacă piaţa din România este diferită. Mecanismele sunt însă similare, ei achiziţionează materiile prime de la fermieri, le stochează în silozuri şi ulterior le procesează sau le trimit la export.Bunge s-a concentrat în România pe achiziţia şi procesarea în ulei a seminţelor oleaginoase, la polul opus ADM a marşat pe exporturi şi pe dezvoltarea unei reţele de silozuri pe Dunăre. La mijlocul acestor poziţii este Cargill, companie care şi-a dezvoltat atât o reţea de silozuri pe Dunăre, dar care şi procesează ulei vegetal într-o fabrică în judeţul Dolj.

Una dintre cele mai clare strategii de piaţă în România a fost pusă pe picioare de Archer Daniels Midland, o companie care rulează la nivel mondial 89 de miliarde de dolari anual şi care are poziţii puternice atât pe piaţa cerealelor, cât şi în industria energiei "verzi" prin producţia de bioetanol. În România ei sunt prezenţi prin subsidiara Alfred Toepfer, în cadrul căreia compania americană deţine o participaţie de 80%.