Cu o experienţă profesională de treisprezece ani în industria serviciilor financiare, retail şi comerţ online, Rareş Florea este responsabil acum de strategia comercială a Domeniilor Avereşti în România, precum şi de expansiunea brandurilor din portofoliul cramei în Europa şi în Asia. Şi-a depus CV-ul o singură dată, pe la vreo 20 de ani, iar schimbările profesionale care au urmat după primul job au venit către el şi nu invers. Cum a reuşit? Datorită relaţiilor de business pe care şi le-a construit – uneori în fiecare seară a săptămânii.

Absolvent al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Administraţie Publică, Rareş Florea a intrat în contact cu mediul de afaceri internaţional încă de la primul loc de muncă, la Banc­post, gestionând pentru echipele din care a făcut parte relaţia comercială cu parteneri strategici din Europa Centrală şi de Vest. Şi-a consolidat ascensiunea profesională ocupând poziţii cheie în cadrul mai multor companii de top precum Bancpost sau Groupon România, supervizând relaţia de business cu partenerii internaţionali. În 2012, s-a alăturat Upstream, unul dintre principalii furnizori de soluţii de mobile marketing cu o prezenţă puternică în peste 40 de ţări, în calitate de director de achiziţii. Între anii 2012-2015, Rareş Florea a ocupat poziţia de online sales manager în cadrul PayU România, cel mai important procesator de plăţi online din România. Din iunie 2015, s-a alăturat Vector Watch, fiind responsabil cu performanţa comercială a companiei în România şi Europa Centrală şi de Sud-Est, supervizând totodată şi implementarea activităţior de marketing şi de vânzări ale companiei. Din toamna anului 2019 este country manager al companiei Domeniile Avereşti, care înseamnă astăzi  o plantaţie de 650 de ha, cea mai mare plantaţie de Busuioacă de Bohotin şi cea mai mare de Zghihară de Huşi din România; o capacitate de producţie de 6 milioane de litri anual şi ca-pacitate de depozitare de 8 milioane de litri.

Rareş Florea a fost unul dintre invitaţii recenţi ai emisiunii Viaţa ta e un business a canalului Aleph Business, unde a vorbit despre toate momentele cheie din cariera sa.

Când erai la Bancpost acum mulţi ani de zile, ce-ţi imaginai că vei ajunge?

Când eram bancher aveam 20 de ani. Asta înseamnă cu 16 ani în urmă. Am început în Bancpost, o şcoală foarte bună de business. Mi-am dorit să lucrez pentru o companie americană, dar cumva, în Bancpost vindeam celebrele carduri American Express. Aşa am început, le vindeam către persoane fizice, dar un anumit tip de persoane fizice – cu venituri mari, cu un anumit statut. Am avut norocul să lucrez direct în centrală, era foarte, foarte aproape de unde eram student, la Universitatea din Bucureşti, la Administraţie Publică (domeniu în care n-am apucat să profesez niciodată; am 1 metru 90, dar nu sunt cum se spune „înalt funcţionar public”, cum spune diploma mea de licenţă).  Mi-am dorit foarte, foarte mult să lucrez pentru o companie americană şi uite, viaţa m-a adus la American Express si era atunci o nebunie, erau carduri de care nimeni n-a mai auzit, era ceva exclusivist, de elită.

Şi în primul an de muncă, ţin minte, mama administra două şcoli şi o grădiniţă la Roman, în Neamţ şi tata era electrician; ţin minte că le-am spus că în acea vară nu mai merg acasă în vacanţă, ci rămân în Bucureşti, să lucrez. Mi-au spus că e OK, dacă cred că mă descurc.

Am stat vreo 2 ani şi jumătate în acel post, iar apoi, împreună cu echipa de executivi, am plecat la Millennium Bank – era celebra bancă roz, care se evidenţiase cu pomul din faţă de la Unirii şi foarte mulţi dintre noi au migrat acolo. După o anumită perioadă, am primit un telefon de la foştii mei colegi greci. „Domnule, ştiţi? Uite, avem o poziţie pe care ştim că ţi-ai dorit-o, dar nu puteam să o oferim fiindcă atunci erai foarte tânăr etc.” Şi am trecut la ei, tot la Amex, la divizia de comercianţi. Dacă erai un comerciant sau un brand mare, cum ar fi

Radisson, Louis Vuitton etc. şi aveai clienţi din afară, care voiau să plătească prin Amex, trebuia cumva sa ajungi la Bancpost, în speţă la departamentul nostru. Şi am preluat această misiune, care cred că m-a definit. Acolo am intrat sau am început să interacţionez cu nişte branduri mari. Şi practic tot ce venea ca brand mare din afară avea contract cu Amex pentru zona de acceptare de carduri. Şi acolo am stat aproximativ doi ani fiindcă mi-a plăcut extraordinar de mult acel rol.

În facultate am făcut foarte mult Drept Antifraudă, dar în acelaşi timp, eu sunt născut comerciant. A existat un fel de îmbinare a acestor două domenii în rolul meu şi astfel că ajunsesem la 22 de ani să pregătesc tot ce însemna echipe noi de vânzări din ţară care veneau în training pentru partea asta de Amex. Ei probabil se aşteptau să vadă un domn, nu un puşti de 20 şi ceva de ani. Îmi amintesc, de asemenea, şi că în ultimul an la Bancpost am semnat un contract de acceptare a cardurilor American Express cu IKEA. Existau două condiţii pentru ca banca să îşi păstreze licenţa atunci: să semneze cu Carrefour şi să semneze cu IKEA. Şeful meu de atunci a semnat cu Carrefour, iar eu cu IKEA. Ca să aveţi un ordin de mărime, şeful meu a semnat în şapte ani, iar eu într-un an şi 8 luni. Au fost chinuri fantastice, adică îţi dai seama că nu dormi noaptea într-o astfel de situaţie, nu?

Cât a fost bonusul?

Undeva la 6.450 de lei. Era fabulos, eu aveam salariul de aproximativ 1.700 de lei.

De ce ţi-ai dorit să lucrezi pentru americani?

Cred că datorită faptului că am învăţat engleza; am fost olimpic la engleză şi am învăţat engleza cel mai mult de pe Cartoon Network – cu toată sinceritatea. Am avut apoi şi o profesoară foarte, foarte mişto, la şcoală, senzaţională. Probabil, nu ştiu, de la televizor, am crescut cu asta şi toată lumea vrea „the american dream”.

De ce sunt americanii primii când vine vorba de marketing?

Ştiu să vândă orice şi au un om pentru fiecare activitate în parte – unul face site-ul, altul face marketingul etc.; la noi am fost învăţaţi cu „Maricica, tu eşti bună la marketing? Bine, tu te ocupi de marketing.” La noi există mentalitatea asta din comunism de om bun la toate.

După perioada Amex, în care ai învăţat meritocraţia, ai schimbat mai multe joburi. Te-ai dus la Upstream, apoi la PayU

România, iar mai târziu la Vector Watch.

Înainte de Upstream, celebrul Groupon şi-a anunţat intrarea în România, tot prin prisma

Amexului, CEO-ul de la momentul respectiv, desemnat tot de americani, care condusese Groupon Turcia, avusese un magazin în Mall Vitan, unde am semnat tot eu să-i facem POS de American Express. Ei căutau pe cineva care să le furnizeze comercianţi buni şi foarte buni din Bucureşti şi atunci cineva din bancă m-a recomandat pe mine, „un băiat care îi ştie cam pe toţi din ţară”. Ca să îţi dau un exemplu, când se construia Băneasa Shopping City erau nişte branduri nou intrate în România, cum era Reserved al grupului DPD din Polonia, care a fost de altfel şi primul cu care am semnat în Băneasa. Era un şantier înăuntru şi îmi aduc aminte că ai mei colegi nu voiau să intre ca să nu se murdărească, eu am tras ceva peste costum şi am interacţionat cu viitorii proprietari de branduri şi de magazine de acolo. Am semnat contracte acolo, pe cărămizi.

Cât ai stat la Groupon?

La Groupon am stat aproximativ doi ani.

Doi ani ai stat, până când Groupon a părăsit România?

Conceptul în sine, la nivel internaţional, s-a  perimat. CEO-ul companiei a avut o decădere,  acţiunile s-au dus în cap, nu mai mergea conceptul. Şi asta  mă întreabă toată lumea – De ce nu a mers Groupon în România? A mers până la punctul în care comercianţii respectivi – şi o zic cu toată răspunderea – au vrut să câştige mai mult decât trebuia, Groupon era un punct de marketing, nu de vânzare. Şi începuseră tot felul de comercianţi mai ciudaţi să vândă pe toate site-urile de cupoane tot felul de produse. Nu Groupon a clacat, ci modelul de business în sine. Odată cu decăderea, au decăzut şi toate celelalte site-uri similare.

După Groupon, în toate poziţiile pe care tu le-ai avut de-a lungul anilor, ai fost recrutat sau ţi-ai căutat job?

Nu mi-am căutat job, nu am depus CV-ul nici la Groupon; am aplicat doar pentru primul job, cel de la Bancpost.

Ce i-ai spune cuiva care are acum 20 de ani, astfel încât el să fie recrutat de-a lungul carierei ca şi tine, să fie căutat de lume şi nu invers?

Să muncească zi şi noapte, să facă networking. Eu mergeam, dacă vreţi, nu ştiu, dacă erau 5 evenimente în Bucureşti, de luni până vineri sau chiar şapte, de luni până duminică, mergeam la fiecare dintre acestea. De la un eveniment rămâneai mereu cu ceva,  o lecţie, dar mai mult decât orice, făceai networking. Cred că trei sferturi din ce am realizat până acum se datorează net­workingului pe care l-am făcut. Şi când parcurgem traseul carierei mele până la final şi ajungem şi la Domeniile Avereşti, vedem că întotdeauna am făcut cu totul şi cu totul altceva. Adică domeniile în care am activat au fost destul de diferite.

În 2015 te-ai dus la Vector Watch, un domeniu nou, interesant. De ce ai acceptat provocarea de a merge la ei?

Pentru mine, Vector Watch a fost cel mai frumos proiect. După Upstream, am fost recrutat de Naspers pentru a conduce partea comercială de la PayU. Mai târziu, tot prin intermediul unor cunoştinţe anterioare, m-am întâlnit cu Geo Santana, fost CEO al Timex, producătorul numărul cinci de ceasuri din lume – unul dintre oamenii cu care orice om de business voia să se întâlnească. M-am întâlnit cu el şi cu Steve Jarvis, fostul designer şef de la Nike.

Trebuie să ai şi un apetit pentru risc – era vorba despre un start-up, urma să mă căsătoresc – şi, deşi îmi place să fiu mereu punctual – am întârziat atunci intenţionat. După 40 de minute, mi-au spus că sunt angajat. Joe avea şi o voce gen Al Pacino.

Oferta a fost suficient de mare?

Ei se grăbeau foarte tare şi i-am dus pe Otopeni pe amândoi, iar când am trecut podul terminasem strategia pe trei ani. Abia a doua zi am primit oferta – i-am rugat să mă lase să mă căsătoresc, să mă duc în luna de miere şi apoi să lansăm

Vector Watch. În luna de miere am muncit. Ce m-a convins a fost ceasul, îmi plăcea cum arăta.

Care este cea mai mare calitate a ta?

Sunt un om corect. Îmi place să muncesc de dragul de a munci.

Cu această calitate de a munci, de ce nu ţi-ai făcut afacerea proprie?

Chiar nu ştiu să îţi răspund, mi-a plăcut foarte mult ce am făcut până acum şi nu mi-am dorit propria afacere.

La ce companie ţi-ai fi dorit să lucrezi dacă ai fi avut posibilitatea?

La BMW sau la Porsche; am făcut chiar şi un ceas cu BMW. Am avut o discuţie cu Andrei Pitiş la un moment dat – el şi-a dorit să facă un ceas al lui – să asocieze numele lui cu Vector Watch. Şi mi-a spus să fac şi eu ceva, în ecuaţia asta, să fie al meu.

Ai avut pachet de bonus când s-a vândut Vector Watch –  au meritat cei trei ani pe care i-ai petrecut în companie?

Da – şi aş mai face-o încă o dată, şi fără bonus.

Cine ţi-a dat cel mai bun sfat de carieră?

Cred că Andrei – atât Andrei, cât şi George

Buhnici sunt doi oameni cu care mă identific în parcursul profesional şi care, exact cum stau de vorbă cu tine acum, chiar pot să zic că m-au ajutat. Nu mi-am dat seama pe moment, dar după o săptămână-două-trei, la un moment devine clar că cineva ţi-a spus să procedezi într-o anumită direcţie.

Ai da Domeniile Avereşti pentru un job la BMW?

Nu, este prea târziu, sunt agăţat, nu e cale înapoi.

Dacă ar fi să faci propriul vin, care să îţi poarte numele, care ar fi?

Un vin alb, sec sau poate chiar semisec, uşor de băut, poate uşor fructat – un vin pentru toată lumea, pentru generaţia nouă, cum a făcut Yellow Tale în State, un brand australian cu succes în America. Tinerii, în special americani, beau mai puţin vin, se reorientează spre alte branduri – trendul din America nu o să vină astăzi în România, dar tot va veni cândva.

Ce ai învăţat de la americani?

Meritocraţie: produci, primeşti – foarte simplu, foarte transparent. Am făcut ceva cursuri la Visa Business School, am citit o groază de minuni la vremea respectivă şi aveam o tipă din Croaţia care ţinea practic clusterul, stătea şi în Bucureşti, şi în Croaţia, şi ne făcea training-uri, Croaţia fiind ţara cu rata cea mai mare de acceptare a cardurilor American Express din Europa, acum 15 ani. Totul era transparent, totul pe cartea de muncă, fără tips, bacşiş, comisioane pe lângă.

Care era salariul de la Groupon?

În jur de 6.000 – 7.000 de lei, ceea ce era un salt uriaş, de la 1.700 – 2.000 şi ceva de lei. Dar şi poziţia era alta, de director comercial. În mod normal, nimeni n-ar risca un job bun. Nu aveam nici maşină, nici birouri, dar împreună cu un coleg foarte bun, cu Bogdan Dumitrescu, din bancă, am plecat, alături de alţi câţiva oameni de acolo. Am făcut o echipă de 40 de oameni şi cred că am ajuns la

3 milioane de euro venituri, în vreun an. De la zero.

PayU procesa la momentul respectiv undeva la 2-3 milioane de euro, adică cifre care nu mai par atât de mari după 10 ani. Datorită relaţiilor anterioare, am primit un telefon de la fostul CEO de la Groupon, care mi-a spus că avem un comeciant foarte bun, EvoMag şi nu reuşesc oamenii de acolo să îl convingă să lucreze cu PayU. Am depănat amintiri cu cei de acolo (cu care colaborăm - n.red.),  apoi m-au întrebat când încep. A trecut perioada PayU, am depăşit 200 de milioane de euro, am adus foarte mulţi comercianţi –

Decathlon, Carrefour, Cora etc. De acolo, Radu Georgescu vânduse, era deja parte din Naspers, nu am interacţionat niciodată fizic cu el. Apoi, după ce Cristi Herghelegiu (fost colaborator - n.red.) plecase de acolo compania crescuse bine, trebuia să mă căsătoresc. Mă sună Herghelegiu într-o zi, să vin la o discuţie: „Uite, recomandă-mi şi mie te rog, pentru un post cu o titulatură foarte ciudată, cineva pentru Europa de Est, care să ştie toată piaţa de online. Nu pot să îţi spun despre ce este vorba.”  N-am apucat să mă întâlnesc cu el, am recomandat oameni, s-au întâlnit, nu s-au plăcut, apoi m-am întâlnit şi eu cu el – mi-a spus că este un proiect nou în care vor fi implicaţi Radu Georgescu, Andrei Pitiş.