Fiica lui George Copos vorbeşte despre cel mai dificil moment din cariera sa: "Trecând de la a conduce 160 de angajaţi la 800 mi-am dat seama că priorităţile trebuie să se schimbe"
Alexandra Copos de Prada, fiica Cristinei şi a lui George Copos, conduce din poziţia de CEO şi preşedinte companiile Ana Pan şi Ana Hotels.
Alexandra Copos de Prada a trecut la cârma Ana Pan în august 2013, iar din luna martie a anului 2014 conduce şi Ana Hotels, afaceri cu venituri anuale cumulate de aproape 30 de milioane de euro.
După condamnarea tatălui său la închisoare, Alexandra Copos a preluat şi conducerea Ana Hotels în primăvara lui 2014, ajungând să aibă în subordine 800 de angajaţi, de la 160 anterior, acesta fiind cel mai dificil moment din cariera sa. „Nu ştiu dacă voi fi vreodată 100% pregatită să preiau responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce părinţii mei au început acum 24 de ani. Experienţa mea profesională şi personală de până acum m-au pus în destule situaţii dificile şi diverse pentru a putea naviga cu bine businessul în următorii ani.“
Ana Pan, înfiinţată în 1990, este printre cele mai vechi branduri de patiserie-cofetărie din Bucureşti, cu 19 unităţi. Ana Hotels, cea mai mare companie hotelieră cu capital autohton din România, deţine şapte hoteluri, cel mai important activ al grupului fiind Athénée Palace Hilton. Alexandra Copos se implică în ambele companii, coordonând strategia, investiţiile şi deciziile la nivel de management, activitate pentru care se pregăteşte de când era copil.
„De la nouă ani am început să lucrez vara în diverse departamente ale companiilor noastre, înţelegând astfel pasiunea antreprenorială a părinţilor mei, munca asiduă, însă şi satisfacţiile pe care ţi le dă conducerea propriei firme. Am considerat că pot aduce un plus de valoare businessului şi oamenilor care îl formează prin educaţia mea şi experienţa de zece ani în America“, spune Alexandra Copos.
Tânăra a lucrat în industria ospitalităţii la firme internaţionale precum Starwood Hotels sau Hersha Hospitality, iar cunoştinţele de management le-a dobândit urmând un program MBA la The Wharton School, University of Pennsylvania, dar şi în stagiile de practică efectuate la firma de consultanţă McKinsey & Company în New York şi Dubai.
Sub conducerea Alexandrei Copos, care a preluat Ana Pan cu scăderi mari în magazine, în ultimul an vânzările în retail ale Ana Pan au urcat cu peste 5%, iar cele din segmentul corporate cu 30%. Tânăra a regândit gama de produse, a investit în marketing şi a adus o nouă echipă de management în cadrul Ana Pan. În luna noiembrie, Alexandra Copos a lansat ANA Baking Company, un bakery-coffee shop situat pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti – „este un concept la care lucrăm de trei ani, în care am investit 150.000 de euro şi cu care dorim în următorii ani să ne extindem în ţară şi străinătate“.
Citiţi mai jos răspunsurile Alexandrei Copos de Prada, într-un interviu acordat Business Magazin:
Business Magazin: De ce aţi ales să vă implicaţi în business?
Alexandra Copos: Compania Ana este parte din ceea ce sunt eu. De la 9 ani am inceput sa lucrez vara in diverse departamente ale companiilor noastre, intelegand astfel pasiunea antreprenoriala a parintilor mei, munca asidua, insa si satisfactiile pe care ti le da a-ti conduce propria firma. Am considerat ca pot aduce un plus de valoare businessului si oamenilor care il formeaza prin educatia mea si experienta de 10 ani in America. In acelasi timp consider ca este responsabilitatea mea de a duce acest business mai departe si a demonstra ca si in Romania putem crea companii puternice la nivel international.
Business Magazin: Unde aţi dobândit cunoştinţele necesare administrării unui business?
Alexandra Cops: Sunt mai multe tipuri de cunostinte esentiale in gestionarea unui business. Ele se capata din experiente diferite, unele care vin mai devreme in viata profesionala, altele care se cladesc in timp. De exemplu, cunostintele tehnice legate de business - cum sa operezi un hotel, cum sa operezi o fabrica de productie sau un lant de shopuri intr-o industrie foarte competitiva cum este cea de retail le-am cladit lucrand in companiile noastre de-a lungul a zece ani, pe perioadele de vara si apoi petrecand mult timp cu colegii mei din diverse departamente observand ceea ce fac ei si intelegand ce putem imbunatati. Am lucrat deasemenea in sectorul de ospitalitate la firme internationale precum Starwood Hotels sau Hersha Hospitality. Cunostintele de management - aici ma refer la ce tine de strategie de firma, organizare de resurse umane, imbunatatire de operatiuni, finante, etc - le-am dobandit ca si teorie la MBA-ul urmat la The Wharton School, University of Pennsylvania, iar apoi ca si practica la firma de consultanta McKinsey & Company in New York si Dubai. Lucrul cu oamenii, selectia, motivarea si organizarea lor, se invata in timp incercand sa fiu cat se poate de constienta si atenta la ceea ce fac bine si ce as putea imbunatati. Se invata din multe observatii asupra modului in care lideri de succes isi cladesc si motiveaza echipele. Pe scurt, un mix intre o educatie buna, internshipuri si joburi care sa te provoace si multa constientizare, sau self-awareness, asupra a ce poti imbunatati cred ca sunt un start bun.
Business Magazin: Cu ce rezultate vă mândriţi cel mai mult?
Alexandra Copos: Ma mandresc cu o crestere a activitatii noastre in retail la Ana Pan de peste 5% pe ‘same-store sales’ plecand acum un an de la o scadere destul de drastica a vanzarilor noastre in magazine. Aceasta crestere este la peste 30% pentru segmentul de corporate. Acest lucru a insemnat multa munca in standardizarea si regandirea gamei de produse, in motivarea si trainingul personalului, in investitiile in marketing cat si in aducerea unei echipe de management noi in cadrul Ana Pan. In noiembrie lansam ANA Baking Company, un concept de bakery - coffee shop pe Calea Dorobanti care aduce farmecul si pofta de viata new yorkeza la Bucuresti. Este un concept la care lucram de 3 ani de zile, in care am investit 150,000 EUR si cu care dorim in urmatorii ani sa ne extindem in tara si strainatate.
Business Magazin: Care este cea mai grea decizie de management pe care aţi luat-o până în prezent?
Alexandra Copos: Preluand conducerea Ana Hotels in primavara 2014 am realizat ca nu mai pot fi atat de implicata in toate detaliile ce tin de operarea Ana Pan. Am trecut printr-o perioada in care mi-a fost greu sa ma detasez de luarea de decizii care, pentru orice antreprenor la inceput de drum, par importante. Trecand insa de la a conduce 160 de angajati la 800 mi-am dat seama ca prioritatile trebuie sa se schimbe. Sunt in continuare intr-un proces in care incerc sa pun in balanta ceea ce imi place instinctiv sa fac - vanzari, marketing, lucrul cu oamenii - cu ceea ce va avea un impact semnificativ pe termen lung - strategie, investitii si finantare. Trecand prin aceasta experienta am realizat si ca ma pot baza cu incredere pe echipa mea de management de la Ana Pan, dandu-le oportunitatea lor de a deveni mai implicati si mai antreprenoriali in luarea de decizii.
Business Magazin: Cum combateţi prejudecăţile existente în societate cu privire la copiii oamenilor de afaceri?
Alexandra Copos: Cand eram mica imi pasa mai mult modul in care ma priveau oamenii, insa odata cu maturizarea personala si profesionala cred ca cel mai dur judecator esti tu insuti asupra performantei tale. Cand ai timp sa si ‘combati’ prejudecatile altora inseamna ca nu esti destul de ocupat cu ceea ce trebuie sa faci. Lui Steve Jobs nu cred ca i-a pasat vreodata ce cred altii despre el, insa i-a pasat despre cum va revolutiona industrii total diferite - industria muzicii prin iTunes, a telefoniei prin iPhone si a desenelor animate prin Pixar.
Business Magazin: În ce măsură vă consideraţi pregătită să preluaţi afacerea în viitorul apropiat?
Alexandra Copos: Nu stiu daca voi fi vreodata 100% pregatita sa preiau responsabilitatea de a duce mai departe ceea ce parintii mei au inceput acum 24 de ani. Cred insa ca experienta mea profesionala si personala de pana acum m-au pus in destule situatii dificile si diverse pentru a putea naviga cu bine businessul in urmatorii ani. Mai am multe de invatat si sunt recunoscatoare pentru acest lucru. Cred ca cineva care poate spune ca nu mai are nimic de descoperit este o persoana trista.
Business Magazin: Care sunt mesajele pe care doriţi să le transmiteţi tinerilor care vor să înceapă o afacere în România?
Alexandra Copos: Sa se apuce de treaba. Iar daca esueaza, ceea ce foarte probabil in primele instante, sa invete cat mai mult din acest esec. El este esential pentru a merge mai departe ca si antreprenor. Esecul este parte din experienta unui start-up. Thomas Edison este faimos pentru ca a experimentat de 9,000 de ori pana cand a ajuns sa dezvolte un bec functional asa cum il stim noi astazi. Cei de la Tata Group dedica un premiu anual celei mai bune idei esuate. Henry Ford a avut alte doua companii de automobile pana cand Ford Motors a devenit intr-adevar reperul in industrie pentru eficienta. In business school vorbeam despre faimoasa J-curve a succesului - esecurile vin devreme si din abundenta, iar succesul ia timp. Deci haide sa trecem la treaba!
Roxana Cepalis (Te Rox-Prod), Theodora Popa (Transavia), Ioana Şucu (Iconic Health, Iconic Food), Daniela Bîzgan (Marelvi), Adina Ionescu (Lemet), Ada Georgescu (Meda şi Vincon), Adina Niculae (InterAgro), Diana Videanu (Titan Mar şi Marmosim) şi Andra Timiş (CrisTim), vor prelua în câţiva ani afacerile părinţilor, urmând să aibă pe mână businessuri care, cumulate, ajung la aproape 2 miliarde de euro şi zeci de mii de angajaţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro