A fugit din România şi a ajuns în Canada doar cu hainele de pe el. Acum e milionar în dolari

Autor: Ioana Matei Postat la 16 ianuarie 2014 12436 afişări

Călin Rovinescu a ajuns în Montréal când avea cinci ani, cu vaporul, împreună cu părinţii, sora mai mare şi bunica. După o jumătate de secol, a ajuns unul dintre cei mai bine plătiţi executivi români din lume, iar amintirile despre România, deşi puţine, îl fac în continuare să zâmbească.

A fugit din România şi a ajuns în Canada doar cu hainele de pe el. Acum e milionar în dolari

Măsurile implementate sub conducerea lui Rovinescu au condus la primul an de profit din ultimii cinci. Totuşi, reuşita nu este apreciată de toţi canadienii, relaţia fiind tensionată cu cei 27.000 de angajaţi nemulţumiţi de procesele de restructurare şi de faptul că nu le-au fost recunoscute eforturile, potrivit presei canadiene. „Comunicarea şi curajul reprezintă pietrele de temelie în a fi un bun lider.

Pentru a te mişca rapid într-o economie dificilă, trebuie să ai un plan de comunicare bun. Apoi, este nevoie de curaj pentru a face o schimbare, chiar şi atunci când este vorba despre renunţare, fie că vorbim despre angajaţi sau despre furnizori„, a descris Rovinescu cele mai importante calităţi ale unui bun lider.

Călin Rovinescu a vorbit puţin în timpul interviului despre România, glumind pe seama faptului că nu poate vorbi limba română, părinţii lui vorbind româna în familie doar între ei, urmărind ca el să înveţe engleza, franceza şi germana. S-a întors o singură dată în România, cu o delegaţie a guvernului canadian din 1995, dar spune că ar putea să viziteze din nou ţara anul acesta.

Deşi vorbeşte rar despre sosirea lui în Canada chiar şi în presa canadiană, un articol descrie sosirea lui Călin Rovinescu în Montréal, împreună cu părinţii, sora mai mare şi bunica, atunci când avea doar cinci ani.

Au plecat cu mâna goală din România, iar când au atins ţărmul canadian aveau cu ei 200 de dolari şi hainele pe care le purtau.

Tatăl lui lucrase ca medic urolog în Bucureşti, iar mama avea două diplome de master şi, cunoscătoare a mai multe limbi străine, lucra în departamentul de afaceri externe, cu oficiali chinezi. În Canada, mama sa s-a angajat în cadrul companiei Singer Sewing Machines, iar tatăl s-a recalificat drept chirurg.

Călin Rovinescu şi-a propus să rămână CEO al Air Canada, obiectivul lui principal nefiind încă atins: „Vreau ca Air Canada să fie caracterizată drept un campion local, să fie una dintre cele mai importante companii de aviaţie şi chiar companii din lume„.

Rovinescu este optimist şi în ce priveşte industria aviatică din România: „Cred că România are mult potenţial pe piaţa aviaţiei, nu există semne de întrebare. Pe măsură ce România depăşeşte perioada grea în care se află, vor exista oportunităţi pentru a deveni un jucător mai important, însă trebuie să ţină pasul cu mediul de afaceri„.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/a-fugit-din-romania-si-a-ajuns-in-canada-doar-cu-hainele-de-pe-el-acum-e-milionar-in-dolari-11911543
11911543
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori