Educaţia joacă un rol crucial în modelarea mediului de afaceri, având un impact major asupra productivităţii, ceea ce poate duce la creştere economică. În plus, are efecte de propagare: o forţă de muncă mai educată promovează idei inovatoare care conduc la locuri de muncă mai multe şi mai bune. Ce se întâmplă însă când sistemul de educaţie se duce în jos şi ce efect are asta asupra mediului de afaceri? Răspunsul îl dă Elisabeta Moraru, vicepreşedinte al Amcham România, preşedintele grupului pentru educaţie din AmCham şi country director al Google Bulgaria, Ungaria, Moldova şi România.

Mediul de business resimte puternic impactul rezultatelor din ce în ce mai slabe ale sistemului de educaţie. Mesajul membrilor AmCham a transmis îngrijorarea aceasta cât se poate de apăsat mai ales anul trecut, pentru că tensiunea din piaţa muncii a devenit una din principalele îngrijorări ale membrilor. Companiilor le este din ce în ce mai greu să găsească angajaţii de care au nevoie – fie că vorbim de număr sau de pregătirea acestora, deci şi de cantitate, şi de calitate. Aceasta stare de fapt este confirmată şi de analizele făcute de specialiştii noştri, educaţia fiind între cele mai mari preocupări pentru companii”, crede Elisabeta Moraru.

În plus, ea susţine că AmCham a analizat mai mult acest subiect în 2023 cu obiectivul de a înţelege situaţia din piaţa muncii, cauzele care ne-au adus aici, care sunt pierderile pentru economie, pentru România, dacă nu se intervine urgent.

Reprezentanta AmCham şi Google subliniază că productivitatea companiilor şi competitivitatea economiei nu pot există fără un sistem de educaţie care să ajută elevii şi studenţii să deprindă competenţele şi abilităţile necesare în piaţa muncii din prezent. „Angajatorii consideră că numărul mare de absolvenţi care îşi finalizează studiile şi totuşi nu lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit, mai mult de o treime, este tot din cauză că ceea ce au învăţat în şcoală nu i-a pregătit pentru specializările cerute în piaţa muncii. De ani de zile suntem pe  ultimele locuri în topul rezultatelor la testele PISA sau în Indexul Economiei şi Societăţii Digitale (DESI). Cum am putea susţine productivitatea companiilor şi competitivitatea la nivelul întregii economii fără ca sistemul de educaţie să echipeze elevii cu acele competenţe şi abilităţi esenţiale pentru orice industrie în epoca transformării digitale?”

Corelarea imediată a rezultatelor sistemului de educaţie în mediul de business se vede în primul rând în costuri mai mari pentru recrutare şi pentru instruirea angajaţilor, precum şi în creşterea costurilor operaţionale. „Fără oameni suficienţi, fără oameni competenţi, multe companii se găsesc în situaţia de a nu putea onora la timp contractele, de a nu putea prelua proiecte noi, de a nu putea livra la standardele de calitate cu care şi-au obişnuit clienţii.  Când cea mai mare parte a companiilor se confruntă cu asemenea lipsă de personal care duce la creşteri mari de costuri, resimţim efectele la nivelul întregii economii. Mesajul AmCham a fost că am ajuns la cote de avarie, deşi semnale de avertisment dinspre mediul de afaceri au fost multe”, susţine Elisabeta Moraru.

Nici la şcoală, nici la muncă, provocare pentru mediul de afaceri. O altă problemă cu impact în dezvoltarea mediului de business local este cea a tinerilor care nu sunt integraţi nici în sistemul de educaţie, nici în piaţa muncii, numiţi de statisticile europene NEETs, adică „neither in employment nor in education and training”. Ultimele date de la Eurostat, oficiul european de statistică, arată că România a avut cel mai mare nivel al tinerilor NEETs din UE, de 19,8%. „Cea mai ridicată rată de abandon şcolar din UE – peste 15 % în anul 2021 faţă de 9,7% media UE –  are o legătură directă cu faptul că România are unul dintre cele mai mari procente de tineri din segmentul de vârstă 16 – 29 de ani (aproape 20%) care nici nu învaţă, nici nu lucrează. Asta în timp ce companiile nu au pe cine angaja. Analizele subliniază faptul că lipsa de performanţă a sistemului de educaţie este între principalele cauze şi, din păcate, este una dintre cele care alimentează alte cauze structurale.”

Aceasta, adaugă Moraru, nu este o provocare doar pentru România, multe dintre statele membre ale UE au această problemă. „Cauzele sunt relativ similare  - sărăcia, excluziunea socială, probleme de sănătate, inegalitatea de gen, inadecvarea competenţelor. În România în mod specific credem că fenomenul este accentuat de cauze socio-economice precum decalajul mare dintre urban şi rural, lipsa de conectivitate între regiuni care a dus la discrepanţe economice majore. 70% din deficitul de forţă de muncă estimat la nivel naţional se regăseşte în regiunile dezvoltate (Bucureşti - Ilfov şi alte cinci judeţe), asta în timp ce lipsa de investiţii în infrastructură a lăsat mult prea multe comunităţi în izolare şi sărăcie.” Cel mai mare abandon şcolar este în aceste comunităţi vulnerabile, ceea ce face foarte greu de valorificat această resursă umană. O altă cauză este şi lipsa unui învăţământ profesional care să atragă tinerii spre meserii care nu necesită studii superioare, dar care se cer în piaţa muncii, mai subliniază ea. „Fiecare an pierdut pentru aceşti tineri face şi mai dificilă integrarea lor în piaţa muncii. Facem  eforturi la nivel de companii, la nivelul organizaţiilor nonguvernamentale, dar pentru un impact care să facă o diferenţă, este nevoie de un răspuns coerent pe termen lung al sistemului de educaţie în primul rând.”

Învăţământul preuniversitar, definitoriu. Sistemul de educaţie local nu trebuie să-şi concentreze eforturile doar pe învăţământul universitar pentru reducerea deficitului de capital uman, ci pe construirea unui sistem de învăţământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilităţi şi competenţe ale viitorului, susţine Elisabeta Moraru. „Este foarte tentant ca pentru reducerea deficitului de capital uman să ne concentrăm eforturile pe învăţământul universitar, fiind cea mai apropiată sursă de viitori angajaţi. Parteneriatele cu mediul academic în care investim, prin care oferim studenţilor acces la tehnologii, know-how şi oportunităţi, au ajutat mult şi sunt benefice pentru ambele părţi. (...) Realitatea ne arată însă că nu este suficient, şi asta pentru că România este între ţările cu cea mai mică pondere a absolvenţilor cu studii superioare din rândul tinerilor, ceea ce impune intervenţii la toate nivelurile sistemului educaţional. Nu putem avea mai mulţi studenţi în facultăţi dacă abandonul şcolar timpuriu rămâne unul ridicat”, a spus reprezentanta Amcham şi Google.

În plus, ea susţine că AmCham a recomandat o abordare de reformă care să cuprindă deopotrivă cadrul de reglementare, cât şi politicile publice şi intervenţii pentru implementare. Acest cadru de reglementare trebuie să aibă în centru copilul şi să conţină strategii pentru a-i dezvolta abilităţi competenţe de care va fi nevoie în viitor. „În viziunea noastră, cadrul de reglementare a educaţiei trebuie să faciliteze construirea unui sistem de învăţământ care are în centru copilul, căruia îi dezvoltă abilităţi şi competenţe ale viitorului, adaptabil la schimbări rapide şi profunde, atractiv pentru elevi şi pentru personalul didactic deopotrivă, incluziv şi care utilizează în mod eficient resursele publice şi private. Politicile publice şi intervenţiile vizează şi cadrele didactice, şi elevii. Pentru profesori, considerăm prioritare formarea continuă la toate nivelurile şi profesionalizarea managementului educaţional şi a leadershipului în educaţie.” De asemenea, Elisabeta Moraru crede că foarte importantă pentru viitoarea integrare în piaţa muncii este consilierea vocaţională a elevilor şi studenţilor, una făcută în mod profesionist.

„Intervenţiile privind consilierea şi orientarea în carieră, dacă sunt desfăşurate periodic începând cu a doua parte a ciclului gimnazial, vor sprijini elevii în alegerea unui traseu liceal adecvat intereselor lor, acest lucru putând contribui, pe termen mediu, inclusiv la îmbunătăţirea percepţiei privind învăţământul vocaţional şi cel profesional. Actualizarea periodică a curriculumului, corelată cu o autonomie mai mare a instituţiilor de învăţământ,  este o necesitate pentru ca sistemul de educaţie să aibă un răspuns cât mai adecvat la transformările sociale şi economice şi la nevoile noilor generaţii.”

În ceea ce priveşte modul de predare, Elisabeta Moraru susţine că ar fi recomandat un model care să combine metodele clasice cu cele digitale. „Am recomandat şi reforma modelului de predare – învăţare. Implementarea unui model hibrid, care combină metode de învăţare activă şi resurse educaţionale digitale, va îmbunătăţi experienţa de învăţare pentru elevi şi va oferi cadrelor didactice mai multe instrumente şi moduri de interacţiune cu elevi, dar şi posibilitatea de a adapta lucrul la nevoile individuale de învăţare. Doar avansând coordonat pe toate aceste planuri ne putem aştepta să vedem rezultate, şi acestea în timp, nu peste noapte, ceea ce face şi mai urgente schimbările despre care am vorbit”, a explicat ea.

Potenţial de reintegrare în piaţa muncii. Pe lângă procentul foarte mare de elevi  care părăsesc şcoala timpuriu, pe lângă tinerii care nu merg nici la scoală, nici la serviciu,  România ocupă locul 2 în Europa la capitolul populaţie inactivă, afirmă Elisabeta Moraru. „În mod paradoxal, aproximativ jumătate din populaţia inactivă din România este absolventă de liceu şi de studii profesionale. Fiind vorba de o categorie care a finalizat totuşi un ciclu educaţional, credem că trebuie să ne uităm cu atenţie spre ce le lipseşte pentru a-i aduce în piaţa muncii. Un alt segment important al populaţiei inactive este cel al şomerilor pe termen lung. O soluţie potrivită pentru ambele categorii credem că trebuie să fie formarea profesională care pune accent pe acele competenţe care i-ar face potriviţi pentru cererile din piaţa muncii.”

De asemenea, România are şi un dezechilibru mare din perspectiva egalităţii de gen, având în vedere că 62% din populaţia inactivă este de gen feminin, susţin Elisabeta Moraru, care adaugă că una din principalele bariere pentru ele este faptul că nu au alternative pentru îngrijirea copiilor, aşa că o primă nevoie este cea de acces la acest tip de servicii.

„De asemenea, pentru că au fost mult timp în afara pieţei muncii, sau nu au lucrat niciodată, multe dintre femei au nevoie de îndrumare ocupaţională, de formare, iar dacă vorbim de cele din mediul rural, în care acest tip de suport nu este disponibil, ecuaţia are mai mulţi termeni necunoscuţi, dar nu este fără rezolvare. Cu voinţă şi viziune, credem că este o schimbare posibilă pentru femeile care, de altfel, muncesc, însă fără să aibă vreun venit, cât şi pentru familiile lor şi comunităţile din care fac parte. Vreau să accentuez acest lucru mai ales cunoscând legătura directă între situaţia materială a familiei şi rata de retenţie în şcoală a copiilor. Prin rezolvarea acestei probleme din afara sistemului de educaţie, susţinem şi eforturile de reducere a abandonului şcolar despre care vorbeam.”

În egală măsură, ea este de părere că populaţia cu vârsta peste 50 de ani şi pensionarii îşi pot prelungi viaţa activă. Programele de activare pentru aceste categorii care au avut succes în alte ţări sunt reconversia profesională, învăţarea pe tot parcursul vieţii – profesionalizarea, ajustarea competenţelor în funcţie de cerinţele din piaţa muncii. „Şi în acest domeniu de activare a categoriilor de populaţie inactivă ştim că sunt organizaţii, companii care pun umărul şi investesc resurse pentru a face o schimbare. Nevoile sunt însă atât de ample şi de acutizate încât avem nevoie ca instituţiile care au responsabilităţi, atribuţii şi finanţare pentru educaţie şi servicii sociale să fie în prima linie a acestui efort.  Educaţia şi piaţa muncii rămân pe agenda noastră de priorităţi şi în 2024 pentru că sunt foarte importante pentru membrii noştri. În continuarea studiului pieţei muncii şi impactului deficitului de forţă de muncă pe care l-am lansat anul trecut, ne propunem o analiză care să  estimeze costul economic şi social generat de ceea ce credem că este una cele mai mari vulnerabilităţi pe care le avem ca ţară -  rata foarte mare de abandon şcolar, care se resimte deja acut în piaţa muncii”, a concluzionat ea.