Săptămâna trecută, în metrou, m-am intersectat cu un tip pe care nu-l mai văzusem de mult şi care, în perioada Covid-ului, lucra într-o trattorie din centrul Capitalei. Ce faci, unde mai eşti, că nu te-am mai văzut de mult? În Anglia, la Londra, răspunde el.  Ce faci în Londra? Muncesc! Unde? Am fost la H&M, iar acum vreau să fac nişte cursuri, că poate mă fac poliţist! Şi cât câştigai la H&M? 1.800 de lire sterline! Net. Este foarte puţin! În Bucureşti, la trattorie, cred că făceai mai mult! Da, câştigam mai bine! Luam 7.000-8.000 de lei iarna şi 9.000-10.000 de lei vara. (Salariul minim pe economie, plus banii din bacşiş.)

Şi de ce te-ai dus acolo? Sunt cam tot aceiaşi bani, dar viaţa e mai scumpă. Am vrut să văd şi cum este la Londra. Cu banii de la H&M, la finalul lunii nu rămâi cu nimic. Da, doar rezişti. La 800 de lire sterline, cât este chiria, de fapt o cameră, la transportul care este foarte scump la Londra, nu-ţi mai rămân bani de nimic, doar supravieţuieşti. În construcţii se câştigă mai bine – 3.000 de lire sterline/4.000 de lire/5.000 de lire/6.000 de lire, dar trebuie să munceşti, trebuie să tragi tare, să stai în frig, în ploaie, pe schele, nu este aşa simplu. Pentru el, în jurul a 30 de ani, totul face parte din experienţă, a mai fost în Germania, Italia, Spania, Grecia. Dacă îl întrebi unde este mai bine, Germania este o opţiune, dar acolo oamenii sunt cum sunt.

Dar nu era bine în România? Pentru că făceai bani buni la Bucureşti. Ba da, cu banii pe care îi luam la trattorie trăiam bine. Şi revine întrebarea: de ce ai plecat? Să văd cum este şi în altă parte, să văd lumea, a fost răspunsul lui.

Nu mai este chiar aşa o afacere să te duci acum la muncă în străinătate, în joburile clasice, pentru care s-au dus cei mai mulţi români, începând de la cules de căpşuni, până la HoReCA şi până la a fi badantă. Creşterea salarială înregistrată de România în ultimii zece ani a mai apropiat câştigurile obţinute aici faţă de câştigurile din străinătate. Dacă însă iei în considerare costurile vieţii, şi în principal chiria şi transportul pe care trebuie să le plăteşti în afară, lucrurile se schimbă. S-ar putea ca în România să-ţi rămână mai mulţi bani la final de lună. Şi la noi s-au îmbunătăţit mult lucrurile, cel puţin în oraşele mari. La începutul anilor ’90, în anii 2000, patronii de magazine din bazarul turcesc, apoi patronii de restaurante din Grecia, Italia, Spania angajau români care să-i invite pe românii turişti care treceau pe acolo în restaurantul lor.  Cu toţii sper că vă mai amintiţi de acest lucru. Acum s-a întors roata. În Centrul Vechi am dat de un italian get-beget, angajat de un patron român să-i invite în restaurantul lui, în italiană, pe italienii care se plimbă prin Centrul Vechi. La fel, într-o altă trattorie, am interacţionat anul trecut cu o italiancă care fusese angajată în Bucureşti să facă cafelele, să dea băuturile clienţilor, o bună parte dintre ei fiind italieni. Câştigurile pe care le obţin aici sunt cam aceleaşi ca în Italia, dar acolo viaţa este mai scumpă şi nu găseşti chiar atât de repede poziţii deschise. Bineînţeles că acestea sunt doar nişte excepţii, dar s-ar putea să vedem mai des cum vin în România, cel puţin în oraşele mari, oameni din ţările occidentale care să lucreze aici, nu numai ca celebri expaţi, care au poziţii de top. Dacă Bucureştiul, dacă celelalte oraşe mai mari s-ar marketa mai bine pe pieţele occidentale cu câştigurile de aici, cel puţin cele din HoReCa, s-ar putea să ne trezim cu mai mulţi occidentali care să se bată cu asiaticii pe locurile de muncă.

Dacă acum 20-30 de ani Occidentul era văzut ca un El Dorado pentru cei care îşi căutau de lucru, acum situaţia s-a schimbat radical. În continuare sunt anumite diferenţe salariale, dar nu mai sunt atât de mari. Dacă luăm în considerare chiriile şi preţurile locuinţelor, cei care lucrează în ţară ies net în avantaj. Mulţi dintre românii care lucrează în străinătate şi care reuşesc să economisească ceva bani la finalul lunii cumpără apartamente în România, pe care să le dea în chirie. Cred că este o chestiune de timp până când vor reveni în ţară, fie ca să mai muncească puţin, fie să devină rentieri din activele achiziţionate. Nu cred că va fi o revenire în masă, dar cred că putem recupera câteva sute de mii de români, care vor găsi un motiv puternic să se reîntoarcă în ţară.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)