Spune Uwe-Jens Karl, managing director al Fuchs Condimente România, într-un interviu în care ne prezintă perspectiva sa asupra pieţei locale, CA EXPAT stabilit pe meleaguri româneşti de aproape un deceniu şi jumătate. cum s-a schimbat peisajul local de la prima sa vizită în România, în anii ’70, şi unde cred că e loc de îmbunătăţiri?

Executivul povesteşte că a ajuns prima dată în România la vârsta de 8 ani, alături de părinţii săi, angajaţi la ambasada Germaniei de Est (R.D.G.). Au rămas aici timp de trei ani, iar Bucureştiul a fost primul mare oraş din afara Germaniei pe care a avut ocazia să-l viziteze. „Avea ceva străin, exotic, se simţeau influenţele balcanice, dar şi occidentale. Peisajul stradal mi se părea modern, cu maşini de import şi oamenii îmbrăcaţi elegant. Vitrinele magazinelor erau pline, România trăia o fază de prosperitate. Nu voi uita vizitele la pieţele Obor şi Amzei, cu farmecul lor şi abundenţa produselor autohtone. Pe pieţele României contemporane, produsele autohtone sunt înlocuite demult de importuri aduse din China, Turcia, Olanda. E păcat să-i vezi pe ţărani oferind banane şi portocale la târgul sătesc de duminică.” S-a întors aici în 1981, pentru un an de facultate, şi îşi aduce aminte că oraşul nu prea se schimbase, mai puţin zonele care intraseră în «sistematizare». „Prosperitatea de altădată fusese înlocuită de un socialism real în care nu mai era carne, unt şi benzină. Studenţii trăiau «pe cartele», magazinele erau goale.” A treia oară s-a întors pentru a rămâne. Din 2009 lucrează în România, şi, dacă la început a făcut naveta, de ceva timp s-a stabilit definitiv la Curtea de Argeş.

Despre starea din prezent a României spune că ţara are nevoie de investiţii în infrastructură şi de o îmbunătăţire a sistemului de educaţie şi de orcrotire a sănătăţii. „Aparatele de stat de la nivel comunal până la guvern sunt mult prea umflate. Există doar două ţări în lume cu o cotă mai mare de funcţionari de stat, de bugetari, ca România – Danemarca (31,5%) şi Franţa (24,3%). Sfera bugetară, prin salarii exagerate şi privilegii, absoarbe forţa de muncă necesară în sectorul privat, unde sunt muncite impozitele din care trăieşte statul.” Făcând o comparaţie şi cu ţara sa natală, spune că în România, 23% din totalul salariaţilor lucrează la stat, în timp ce în Germania procentajul e de 13,6%. „Ţara are nevoie urgent de o cotitură în ceea ce priveşte aprecierea politică şi socială pentru sectorul privat care stă la baza prosperităţii economice. Privatul produce, statul consumă – aici trebuie asigurat un echilibru sănătos. Într-un cuvânt: România, printre topurile lumii doar la numărul de funcţionari publici.”

O strângere de mână vs. un contract negru pe alb. Vorbind în continuare despre diferenţele dintre ţara natală şi cea adoptivă, Karl notează că ambele au multe lucruri în comun – de la aşezările săseşti din Ardeal până la casa regală din neamuri germane. „Evident sunt diferenţe în ceea ce priveşte gradul dezvoltării economice, infrastructura şi programele sociale. Ca nivel de pregătire al angajaţilor, România suferă cu un sistem de educaţie liceală şi superioară rămas în urmă, lipsit de finanţare. Cea mai gravă lipsă există în formarea profesională a tinerilor care a dus la un deficit de forţă de muncă calificată în ţară. Cu toate acestea, din România au provenit şi continuă să provină talente de rang internaţional, specialişti căutaţi în lume.”

Astfel, concluzionează că în timp ce sistemul german produce profesionişti bine pregătiţi în general, România, pe de altă parte, naşte experţi şi specialişti de top, dar în număr mic. „Din păcate, brain drain-ul ţărilor occidentale îi absoarbe pe cei din urmă cu promptitudine. Nu voi compara firmele mari din Germania şi România, ar fi o comparaţie nejustă. Toate firmele mai de valoare din România oricum au fost preluate, multe dintre ele, şi eliminate, de investitori occidentali. Ceva asemănător, în prezent, se observă şi în Germania, firmele mai performante şi cu tehnologii de vârf fiind cumpărate de chinezi şi americani.”

Din punctul său de vedere, o diferenţă marcantă între nemţi şi români este şi simţul de afaceri diferit. „În timp ce germanul de rând analizează toate riscurile unui eventual business şi decide mai bine să nu-l deschidă, românul s-a apucat deja de treabă. Cred că disponibilitatea românilor să se aventureze într-o afacere este şi provocată de necesitatea de a se descurca financiar având venituri mici şi neprimind mare ajutor de la stat. Sistemul social din Germania, din contră, le asigură un trai decent şi unor persoane care nu vor să lucreze. Pentru firma noastră, în definitiv spiritul antreprenorial al românilor este în primul rând un câştig.”

La nivel de business subliniază, de asemenea, că în timp ce în România este suficient „să dai mâna”, în Germania faci un contract.

Expaţii, „adoptaţi” rapid. Ca şi mulţi alţi expaţi care au fost obiectul acestei rubrici, şi Karl spune despre românii că sunt foarte primitori, lucru care l-a ajutat mult în primii ani să se integreze social. „Chiar dacă această calitatea se poate dovedi ca fiind doar superficială sau chiar antrenată de interese în unele situaţii, simţul de comunitate şi dorinţa de a socializa sunt ceva caracteristic pentru un român. Este foarte uşor să fii primit într-o gaşcă de prieteni sau vecini. În Germania există comunităţi care sunt atât de anonime încât oamenii nu îşi cunosc numele reciproc.”

În ceea ce priveşte preparatele locale favorite, Karl nu stă pe gânduri: „Un meniu complet românesc aşa cum îmi place mie ar consta neapărat dintr-o ciorbă de perişoare, ardei umpluţi cu smântână şi clătite cu brânză şi stafide. O palincă, nu sub 50 de grade tărie, o Fetească Neagră de calitate. În România, azi, se produc vinuri roşii dintre cele mai bune în Europa.”

În schimb, o destinaţie preferată de vacanţă anume nu are, „iar dacă aş avea, nu ar fi Poiana sau litoralul. Evit locurile aglomerate. România este binecuvântată cu peisaje deosebit de frumoase în toată ţara şi îmi face plăcere să le văd pe toate. Predeal, Zărneşti, zona între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, şi Mureşul, cu energiile lui conservate în bisericile fortificate sunt locuri unde mă întorc frecvent, fiindcă acolo am prieteni”.

Model de leadership în paginile istoriei. Ca personalitate locală pe care o admiră, executivul îl aminteşte pe Carol I, născut prinţ Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, „o personalitate istorică a României pentru care simt o admiraţie deosebită. În Curtea de Argeş este imposibil să nu te întâlneşti cu urmele lui. Regele Carol I a pus bazele unirii poporului român într-un stat naţional de importanţă europeană. El a iniţiat modernizarea ţării şi a lăsat urme chiar aici unde activăm noi. A fost un lider adevărat, leadershipul lui astăzi fiind o calitate mereu căutată şi rar întâlnită”.

Despre propriul stil de leadership, Karl spune că se consideră un self-made manager. „N-am făcut facultate de management, însă am avut suficient curaj să preiau responsabilitaţi şi să accept provocări. Am citit cărţi despre management şi leadership, am urmat şi cursuri, iar stilul meu de leadership este unul învăţat empiric în peste 30 de ani în business.”

De asemenea, crede în principiul conducerii unice – „unul conduce, unul răspunde. De aici, probabil, am şi tendinţe percepute ca autoritare. Faptul că nu mă tem să-mi revizui deciziile după ce văd că au fost greşite poate îmi aduce critică, dar eu zic că aceasta este agilitatea obligatorie în condiţiile unor pieţe în schimbare”. Consideră, de asemenea, că sarcina principală a unui lider cu atât mai mult este să le dea orientare şi un cadru stabil de lucru celor din subordine. „Pe lângă valorile standard valabile în orice business – calitate, sustenabilitate, răspundere pentru oamenii din subordine – pentru mine sunt la fel de importante viziunea, competenţa şi exemplul personal. Acolo unde ele se întâlnesc şi se întăresc reciproc este originea succesului.”

În plus, în situaţii de criză consideră că trebuie să acţionezi. „Noi trebuie să luăm lucrurile cum sunt, dar n-avem voie să le lăsăm aşa. Indiferent cu ce situaţie te confrunţi şi cât de statică îţi pare ţie în momentul acesta, fii pregătit pentru schimbarea ei. În cel mai rău caz, schimbarea vine peste tine în mod neaşteptat, sub formă de calamitate. În cel mai bun caz, tu eşti iniţiatorul ei şi o controlezi. A fi subiectul şi nu obiectul schimbărilor face diferenţa între un lider şi un follower”, consideră executivul. „Şi încă ceva: Să nu te fereşti de momente de plictiseală. Permiteţi-le, savurează-le. Plictiseala este printre cele mai importante motoare de creativitate şi inovaţie. Creative idleness sau leneveală creatoare, un lucru preţios, de fapt, un lux pe care ni-l permitem mult prea rar.”

Executivul ne-a povestit şi despre modul în care decurge o zi de lucru din orarul său. În general lucrează 9-10 ore şi nu este adeptul unui stil de muncă care te evaluează după numărul orelor petrecute la birou. „Cine nu reuşeşte să-şi rezolve rutina zilnică până la sfârşitul programului, are o problemă. Există urgenţe care necesită prelungirea programului, dar acestea rămân excepţii. În schimb, mă pot activa să lucrez şi în timpul liber când o idee sau proiect mi-a venit în gând acasă sau în weekend.” Work-life-balance-ului, „cu toate că este important”, nu-i acordă prea multă atenţie. „Cât îmi place munca pe care o fac, cât îmi furnizează satisfacţie şi dă rezultate, n-am motiv să caut echilibrul sau să forţez un raport anumit. Viaţa privată şi cea profesională fac parte din acelaşi sistem dinamic – o dată prevalează una, altă dată cealaltă.”

Şendinţe noi, priorităţi noi. La nivelul industriei, Karl susţine că, din cauza inflaţiei, piaţa locală a crescut semnificativ valoric, arătând în acelaşi timp tendinţe de stagnare spre scădere cantitativă. De asemenea, spune că „piaţa muncii, adică capacitatea noastră de a atrage personal calificat, rămâne o problemă existenţială pe plan local. Nu există rezerve de forţă de muncă calificată care ne-ar permite să vorbim despre crearea unor locuri de muncă noi”. În plus, adaugă că guvernul introduce şi mai multă incertitudine în situaţia nefavorabilă legată de forţa de muncă prin Legea 135/2022, lege care iniţial oferea facilităţi fiscale pe 5 ani pentru salariaţii din industria agro-alimentară, dar a fost parţial anulată după numai

6 luni din lipsă de bani.

În ceea ce priveşte compania, „Fuchs Condimente România şi-a schimbat puţin priorităţile, în ultima perioadă. Dacă până acum cinci ani am fost un producător aproape 100% dedicat numai pieţei din România, profilul nostru a suferit schimbări uşoare în favoarea livrărilor intercompany şi private label. România rămâne piaţa noastră nativă, dar din ce în ce mai mult focus capătă şi pieţele de export şi marca privată.”

Potrivit lui, din momentul punerii în funcţiune a fabricii Fuchs din Curtea de Argeş în 2009, cifra de afaceri a Fuchs România a crescut cu factorul 2,5 şi a ajuns la aproximativ 30 de milioane de euro în 2023. Jucătorul a anunţat, de asemenea, o nouă investiţie de 14 milioane de euro în extinderea fabricii, lucrări la care s-a pus piatra de temelie în luna septembrie, urmând să fie finalizată în august 2024.    

Carte de vizită:

Uwe-Jens Karl, managing director, Fuchs Condimente România

1. Născut în 1961, a urmat studiile superioare la universitatea din Leipzig, specializarea lingvistică;

2. A fost interpret militar în două armate germane, iar din 1994 a schimbat mai multe roluri corporative, fiind manager export, director de vânzări şi director general la firme internaţionale (Cadbury-Schweppes, Haribo) în Europa de Est şi Rusia;

3. S-a alăturat echipei Fuchs România în 2009;

4. Printre hobby-urile sale se numără fotografia, călătoriile, bloggingul despre condimente şi chitara.