Una dintre primele reacţii ale angajaţilor la începutul pandemiei a fost să uite de graniţele temporale legate de serviciu, nu doar de cele fizice, atunci când şi-au adus biroul acasă: angajaţii îmbinau treburile casnice şi pilatesul cu munca, ajungând uneori să îşi termine sarcinile din ziua de lucru târziu în noapte.

Alteori, şefii îi sunau în weekend, ştiind că, în izolare, la urma urmei nu plecau nicăieri. Piaţa muncii nu mai e ce-a fost, iar continuarea muncii remote a rămas o constantă pentru majoritatea companiilor. Obligativitatea graniţelor fizice de muncă, a mersului la birou, nu mai există pentru cei mai mulţi dintre angajatori. Ce se întâmplă însă cu limitele temporale, când ai o echipă ce, în principiu, munceşte împreună? Cât de rezonabil este să îţi mulezi programul pe colegul care preferă să fie o pasăre de noapte şi să îşi termine proiectele mult după încheierea orelor de program?

Sau, după cel care preferă să lucreze dimineaţa devreme, pentru ca apoi să „îşi vadă de ale lui”? Cred că cei mai afectaţi de acest „freestyle” de muncă sunt liderii echipelor, care practic ar trebui să fie disponibili la orice oră din zi sau din noapte, dacă ar fi să acomodeze programul „remote” al tuturor colegilor.

Cu excepţia freelancerilor, cred că libertatea câştigată de angajatul remote ar trebui să se încheie în momentul în care implică limitarea libertăţii colegilor săi.

Tu ce părere ai – poţi să ai un program care să respecte programul colegilor, lucrând remote?

ioana.matei@businessmagazin.ro