Maxence Didier-Vial, Edenred România: „Trebuie să dezvoltăm proiecte de retenţie, prin îmbunătăţirea sistemului de muncă hibrid şi soluţii inovatoare la job, dincolo de salarii”
Maxence Didier-Vial lucrează în cadrul Edenred de peste un deceniu, iar în 2017 a venit în România, preluând funcţia de CFO pentru România, Ungaria şi Bulgaria, pentru ca ulterior să devină Finance and Compliance Director pentru piaţa locală, rol din care gestionează în mod proactiv finanţele companiei. Ce viziune ambiţioasă are pentru următorii ani?
Maxence Didier-Vial, finance and compliance director, Edenred România
39 de ani
Număr de angajaţi: 200
VIZIUNE PENTRU VIITOR:
1. Ce rol v-aţi propus să aveţi în 2030?
Avâd în vedere experienţa acumulată până în prezent, consider că abilităţile dobândite pe tot parcursul carierei mele mă vor conduce, în anul 2030, către rolul de CEO sau COO. Bineînţeles, lucrurile se pot schimba, însă, vorbind strict de obiectivul meu profesional pe termen lung, aici îmi doresc să ajung.
2. Ce calităţi/abilităţi de leadership credeţi că trebuie să aveţi în organigrama viitorului, în care inteligenţa artificială lucrează cot la cot cu angajaţii umani?
Inteligenţa artificială este un subiect din ce în ce mai discutat, iar în ceea ce priveşte calităţile de leadership, acestea sunt: arta negocierii şi adaptabilitatea la noile tendinţe, gândire strategică şi project management şi, nu în ultimul rând, incluziune, inovare şi cultură.
3. Care vor fi principalele provocări pentru liderul anului 2030?
Provocarea nr. 1 va fi revizuirea abilităţilor de conducere: accent pe planificare şi gândire strategică, inteligenţă emoţională şi coaching. Trebuie să ţinem pasul cu creşterea nivelului de digitalizare într-o piaţă dinamică, dar şi să dezvoltăm proiecte de retenţie, prin îmbunătăţirea sistemului de muncă hibrid, soluţii inovatoare la job, dincolo de salarii.
4. Dar principalele oportunităţi pe care le veţi avea ca lideri odată cu avansul tehnologiei?
Cred că aici vorbim de două componente: eficienţa la locul de muncă şi echilibrul între viaţa personală şi cea privată. Tehnologia are rolul de a creşte cererea pentru sectoare de lucru din ce în ce mai specifice, astfel că trebuie privită ca un indice de creştere profesională.
5. Cum vă imaginaţi că va arăta săptămâna de lucru în 2030 şi agenda unui lider din viitor?
Vom adopta, la scară largă, săptămâna cu 4 zile de lucru, de acasă sau de oriunde ne dorim. În ceea ce priveşte agenda unui lider din viitor, cred că aici vom vedea mai multă încredere şi libertate la nivelul echipelor şi al managerilor, astfel încât aceştia să îşi gestioneze cât mai eficient timpul.
6. Cum credeţi că se va desfăşura un interviu de angajare în 2030 şi ce calităţi veţi aprecia cel mai mult la un viitor coleg?
Vor fi căutaţi candidaţi nativi digitali, cu abilităţi de management la distanţă şi feedforward pe subiecte legate de business, care să ţină pasul cu inovaţiile tehnologice. În cele din urmă, fiecare manager va trebui să folosească tehnologia pentru a atrage, reţine, dezvolta şi angaja oameni valoroşi.
BUSINESS Magazin a lansat anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2023, unde vorbim cu cea mai nouă generaţie de tineri manageri şi antreprenori cu vârsta de până în 40 de ani despre schimbările cu care se confruntă sub influenţa tot mai mare a AI. Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a catalogului să analizăm modul în care cei mai tineri manageri şi antreprenori vor reuşi să conducă organizaţiie din România către un viitor în care inovaţia, eficienţa, sustenabilitatea, dar şi emoţiile umane vor defini noua lume a afacerilor. Maxence Didier-Vial, Edenred România, este unul dintre managerii al căror profil a apărut în cadrul acestui proiect.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro