Am cunoscut recent un profesor, asistent universitar doctor în filosofie, după ce am fost invitate împreună în juriul  colegilor de la Ştiu, de la Aleph News. Ea a vorbit  - cu extrem de mult umor - despre faptul că pare că suntem încurajaţi să gândim tot mai puţin (prin mecanismele de inteligenţă artificială care pare că ne pun totul la dispoziţie),  despre uniformizarea frumuseţii, în căutarea perfecţiunii imaginate de reţelele de social media (am aflat cu ocazia asta că Socrate era urât), cât şi, în afara emisiunii, despre motivele pentru care studenţii vin să studieze disciplinele Facultăţii de Filosofie.

Cu părere de rău, observa că majoritatea celor care vin acolo sunt în căutarea unei cariere politice, care să îi ajute să facă „bani mulţi, muncind puţin”. Apoi, o parte dintre ei reuşesc să devină consilieri în domeniul politic – însă au parte de dezamăgirea de a nu câştiga cât îşi imaginau sau să nu muncească chiar atât de puţin (se pare că există mai multe tipuri de consilieri) ori în diverse companii, soluţii de rezervă, înscriindu-se astfel într-o cursă fără scop – soluţia de rezervă pentru faptul că, de fapt, nu ştiau ce îşi doresc sau la ce se pricep să facă.

Mulţi dintre tineri sunt încă în căutări după terminarea facultăţii, astfel că dintr-o generaţie de 50, circa 5 ajung chiar să facă performanţă în domeniul pe care l-au studiat. Una dintre ştirile principale ale săptămânii trecute se referă tocmai la şomajul în rândul tinerilor, care se pare că este în top negativ la nivel european: România are printre cele mai mari rate ale şomajului în rândul tinerilor dintre statele membre ale Uniunii Europene, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Cu o rată a şomajului de 22,2% în rândul tinerilor cu vârsta sub 25 de ani, România ocupă a patra poziţie în clasamentelor ţărilor membre ale UE, după Spania, Grecia şi Suedia şi la acelaşi nivel cu Italia. La polul opus se află Germania.  Cu siguranţă sunt mai multe motive pentru care s-a ajuns în această situaţie, în care tinerii nu reuşesc să găsească un scop al muncii lor – dar am să mă limitez la câteva observaţii.

Veţi regăsi în această revistă un interviu cu Ruxandra, o antreprenoare în domeniul publicităţii şi care face şi actorie, care povesteşte că a dat la ASE „de gura părinţilor” – ea ar fi preferat cu siguranţă să devină actriţă. Cu siguranţă mulţi dintre cei din generaţia 35-40 de ani sau chiar mai mult au preferat această variantă şi au ajuns să fie medici, avocaţi, bancheri, fără să îşi dorească neapărat asta. Odată cu tranziţia dinspre comunism şi capitalism, ni s-au deschis uşile pentru mult mai multe joburi, despre care părinţii noştri nici măcar nu ştiau că există.

Dar este rolul părinţilor să îi ghideze pe copii înspre joburile care să le valorifice potenţialul maxim? E dificil şi pentru noi, cei care scriem despre cariere, să ţinem pasul cu toate funcţiile şi joburile care apar zi de zi; cum ar putea un părinte să îşi ghideze copilul spre un rol de Art Director, de exemplu, sau de consultant în audit? Şi cum ar putea un elev să afle despre cum ar putea să îşi pună în valoare pasiunea pentru scris, de pildă, când el învaţă încă „pe de rost” comentarii la limba română?

Cu siguranţă, programa şcolară încă nu lasă foarte mult loc pentru inventivitate şi pasiune, iar profesorii, la rândul lor,  care fac din pasiune această meserie şi ar putea să identifice la ce sunt buni elevii lor sunt destul de puţini. Copiii buni sunt în general buni la toate – iar profesorii încearcă să atingă performanţa cu ei în toate disciplinele.

Cred că sunt foarte puţini adulţi norocoşi – printre care mă şi număr – care am avut ocazia să vedem încă din liceu care sunt lucrurile care ne plac, având şansa să întâlnim oamenii potriviţi sau să avem parte de momente revelatoare – cum a fost, pentru mine, de exemplu, faptul că am putut să scriu la revista şcolii şi să pun muzică la un radio local. Asta m-a îndepărtat de traiectoria de medic spre care mă îndreptam şi, după 10 ani de muncă, pot să spun că nu regret alegerea. Însă nu cred că viitorul următoarei generaţii de angajaţi ar trebui să se bazeze pe norocul unor astfel de revelaţii.

Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului din turism Eurolines unul dintre iniţiatorii programului Rethink România, a vorbit recent despre învăţământul dual şi despre faptul că brandul de tehnologic care este asociat de multe ori cu aceste programe este văzut în continuare în sens peiorativ - „dacă eşti pedepsit vei ajunge la tehnologic” –, or există elevi care ar putea să îşi construiască o carieră strălucită şi în genul acesta de industrii, dacă au şansa să descopere că activităţile pe care le învaţă acolo îi fac fericiţi. Spre exemplu, instalatorul care m-a ajutat recent la nişte reparaţii mi-a arătat o poză din telefonul lui cu un cart pe care l-a construit singur când avea 12 ani. Iar acum, nu doar că este fericit cu munca lui, dar performanţele care îl recomandă îl ajută să şi câştige poate chiar mai bine decât  dacă ar fi ales un parcurs în corporaţie. 

Nu cred că putem schimba percepţiile şi istoricul care ne limitează să ne gândim că doar câteva domenii sau joburi sunt bune – dar cred că şcolile ar putea beneficia de mai mult ajutor – poate din partea companiilor, a şefilor de companii, a asociaţiilor profesionale – când vine vorba de ghidarea elevilor înspre activităţile în jurul cărora să îşi construiască o carieră. Şi nu doar prin târguri de carieră organizate o dată pe an. Am citit că în Germania, ţară unde şomajul în rândul tinerilor este cel mai scăzut, viitorul lor este stabilit încă de când ei au 9-10 ani: decizia referitoare la carierele lor se bazează pe scoruri la teste, medii obţinute în şcoală, interviuri, recomandări ale profesorilor, influenţă parentală, cât şi previziuni ale guvernului referitoare la joburile de care va fi nevoie în viitor. Poate este un pic extrem să îţi stabileşti cariera de la 10 ani, dar cu siguranţă soluţia de a lua decizia în facultate se dovedeşte a fi una care nu funcţionează prea bine pentru tinerii români şi cu siguranţă nici pentru companiile care, chiar şi când în restul lumii se vorbeşte despre restructurări, au probleme legate de găsirea de noi angajaţi.   ■

Ioana Matei este editor Business Magazin