Piaţa muncii din România se pregăteşte pentru un 2025 greu. Care sunt domeniile unde angajaţii vor avea probleme şi este probabil să apară chiar şi conciederi

Postat la 04 februarie 2025 23 afişări

2025 dă semne că ar fi un an de incertitudine şi ajustări pe piaţa muncii din România, sub impactul austerităţii economice care bate la uşă. Tendinţe care au început în anii trecuţi – precum încetinirea recrutării, încetinirea creşterii salariale şi şi reducerea beneficiilor – dau semne că ar continua să influenţeze angajatorii şi angajaţii şi anul acesta. Într-o economie marcată de incertitudini, companiile româneşti caută echilibrul între stabilitate şi extindere. Pentru angajatori, cheia succesului va fi adaptabilitatea, iar pentru angajaţi, dezvoltarea continuă a competenţelor va rămâne esenţială. Ce ne rezervă piaţa muncii în 2025?

Anul acesta se anunţă o stagnare sau cel mult o uşoară creştere faţă de anul trecut pe piaţa muncii. 2022 a fost vârful pe joburi şi numai la noi s-a întâmplat asta, ci şi în Europa. În 2023 şi în 2024 s-a înregistrat o uşoară scădere a pieţei din punctul de vedere al ofertei de locuri de muncă, nu mare, dar undeva spre 8% - 10%, în ambii ani a fost o scădere la nivelul pieţei”, a spus Bogdan Badea, CEO al platformei de recrutare eJobs, în cadrul emisiunii de business ZF Live. 

Deşi unele industrii îşi menţin o oarecare stabilitate, altele, cum ar fi cea de automotive, resimt presiuni semnificative.

Domeniile în care apar cele mai puţine oferte de muncă sunt cele care cad pradă cel mai uşor crizelor de obicei, crede CEO-ul eJobs. Industria auto, un sector important pentru economia românească, este una dintre cele mai afectate. „Am văzut încetinire în domeniile care în general sunt foarte afectate de crize, mai ales din afara României, de exemplu în industria de componente auto.

Suntem mari furnizori pentru piaţa auto din Germania şi acolo vedem că Volkswagen şi alte companii au probleme. Nu mai există oferte, chiar există şi restructurări pe în anumite companii din Ardeal şi din Banat. Acolo este un domeniu în care volumele se văd, deci producţia pe zona respectivă, volumele, au scăzut din toate punctele de vedere.”

Un alt segment afectat de evoluţia economiei la nivel global este piaţa de IT, în care scăderea numărului de proiecte şi impactul automatizării se văd în toate economiile, în toate pieţele muncii. „Ce vedem per ansamblu, mai ales în IT, este că în zona de juniori oferta este din ce în ce mai slabă. Aici vedem impactul direct al inteligenţei artificiale, al optimizării forţei de muncă în industria respectivă şi vedem impactul direct a ceea ce se întâmplă în general în SUA cu această reducere a numărului total de angajaţi pe industria respectivă”, susţine Bogdan Badea. Tot el spune că juniorii sunt cei mai afectaţi, în toate industriile, pentru că ei reprezintă baza piramidei pentru toate companiile o reprezintă juniorii. La juniori este vizibilă o scădere în aproape toate industriile. „Acum se cam «dau jos din pat» juniorii din IT pentru un salariu de 1.000 – 1.500 de euro pe lună”, susţine Bogdan Badea. 

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.