Ion Florescu vorbeşte româneşte cu accent englez, italiană şi franceză. Nu-i place să facă poze, vorbeşte cumpănit şi ţine la program. Într-o zi are, în medie, trei-patru întâlniri, iar timpul alocat pentru un interviu trebuie respectat; îşi petrece jumătate din timp în România şi jumătate la Londra, iar într-o lună merge, de regulă, în 3-4 călătorii.

Vrea să comaseze la Bucureşti şi activitatea din birourile de la Londra şi din Serbia, de aceea sunt aşa multe cutii prin birouri, spune. „În plus, la Londra am acasă un birou mare unde pot să lucrez.“ Zece oameni lucrează în biroul din Bucureşti, aflat în preajma Teatrului Naţional, şi fiecare dintre ei este implicat în activitatea a 4-5 firme. Spune că nu e în căutare de noi investiţii, dar că este o perioadă bună pentru aşa ceva, „dacă ai timp să le lucrezi“. Or fondul mizează pe implicare în firmele unde are participaţii, „nu punem bani şi să stăm deoparte“.

Acum, RC2 are în portofoliu pachete de acţiuni la producătorul de lactate Albalact, producătorul de vopsele Policolor, hotelul Golden Tulip din Mamaia şi Top Factoring, firma de recuperare de creanţe.

Parcursul său profesional poate părea neaşteptat, dat fiind că a studiat istoria, la Cambridge, absolvind în 1988. „Practic am avut noroc că România a început să se deschidă exact când am terminat facultatea“, spune el. A venit pentru prima oară în România cu tatăl său, care la rândul său de mic copil a trăit în străinătate, bunicul lui Florescu fiind diplomat de carieră, iar după al doilea război mondial a rămas în Anglia. La acea vreme lucra într-o bancă. Prima slujbă a fost ca ziarist, în SUA, unde a lucrat cu David Frost, care a realizat interviurile cu candidaţii pentru prezidenţie de la acel moment. A lucrat apoi pentru o emisiune săptămânală, de politică internaţională, care acoperea evenimentele la nivel mondial.

S-a hotărât însă, având model experienţa de bancher a tatălui său, să aleagă o carieră în afaceri, aşa că s-a angajat la Schroders, o bancă de familie, preluată ulterior de Citibank. „City-ul de atunci e foarte diferit de cel de acum. Acum este dominat de băncile universale, foarte mari, care sunt de obicei rezultatul unor fuziuni între băncile de afaceri mai mici şi bănci comerciale. Când am început eu erau mai multe bănci tradiţionale, afaceri de familie, care erau mici din prisma activelor, dar aveau tradiţie în diferite domenii, cum ar fi capital raising, M&A.“

La Schroders a urmat un curs intensiv pe finanţe, „foarte util, foarte bine făcut, cu un examen la sfârşit, dar diploma era folositoare doar în cadrul instituţiei“. A preluat apoi o funcţie în cadrul departamentului de credit, ca să înveţe cum se analizează o firmă. A urmat o altă poziţie, în departamentul de M&A corporate finance, unde i s-a părut foarte interesant şi a învăţat foarte mult, „dar după ce am început să vin în România am vrut să fac ceva legat de această ţară. Iar ei nu erau interesaţi“.

Spune că la prima vizită, când a venit să cunoască rudele îndepărtate şi vechii prieteni de familie, nu a avut un şoc. „N-am crescut numai în ţări dezvoltate, am copilărit puţin şi în Maroc, şi în Italia, care în anii ’70 nu era foarte dezvoltată, în India, câteva luni (eram foarte mic). Sunt un tip cosmopolit.“ Spune că a fost foarte interesant, pentru că auzise foarte multe despre România dar nu o vizitase niciodată. Însă totul părea trist: „Nu era lumină când ajungeam la aeroport, aeroportul avea o notă militară, lumea nu se purta bine cu tine, nu era lumină pe străzi. Pe de altă parte căldura umană mă făcea să mă simt ca acasă“. Dar a fost suficient pentru a se decide că vrea să lucreze aici. „Am o intuiţie şi îmi place tot ceea ce ţine de schimbarea postcomunistă.“ Iar pentru că banca nu era interesată de România, ci doar de Polonia, Ungaria şi Rusia, a părăsit instituţia financiară. A cunoscut alţi români din medii financiare influente, cu care a pus bazele unei firme ce făcea, spune Florescu, „un fel de project finance, corporate finance, aranjare de finanţare pentru proiecte din România, intermediere de achiziţii“. Între proiectele la care a lucrat pe atunci dă exemplul unei finanţării pentru modernizarea unei instalaţii la Oltchim.