Arată-mi ce card ai ca să-ţi spun cine eşti
Primele luni ale anului au fost marcate, pe piaţa bancară, de promisiuni prudente privind reluarea creditării, de eforturi de a atrage economiile populaţiei şi de creşterea gamei produselor destinate clientelei cu bani mulţi sau foarte mulţi, devenită o ţintă predilectă a bancherilor.
Europa Centrală şi de Est "rămâne motorul de creştere al Europei", în ciuda imprevizibilităţii pieţelor financiare, oferind în continuare oportunităţi pentru creditarea bancară; dacă piaţa imobiliară nu creşte deocamdată şi "investiţiile aşteaptă vremuri mai bune", există însă cerere pentru capital de lucru din partea companiilor, iar activitatea în agricultură, producţie, comerţ sau infrastructură are perspective bune, mai ales în condiţiile unei absorbţii mai bune a fondurilor europene.
Verdictele de mai sus sunt ale lui Marco Esposito, vicepreşedinte executiv al UniCredit Ţiriac Bank şi cel care conduce divizia de Corporate Investment Banking & Private Banking a băncii. Esposito afirmă că dacă economia şi creditarea îşi revin, atunci activitatea de creditare a băncii va creşte la rândul ei mai mult decât piaţa.
O detaliere de principiu a situaţiei a făcut-o Răsvan Radu, preşedintele băncii, cu ocazia anunţului de săptămâna trecută privind rezultatele financiare pe 2011. Potrivit lui Radu, potenţial de creditare ridicat au IMM-urile şi proiectele cu fonduri europene care au nevoie de cofinanţare. În rest însă, "contextul rămâne lipsit de oportunităţi de creştere" şi "nu este de aşteptat o redresare rapidă a economiei în 2012, având în vedere încetinirea ritmului de creştere în zona euro şi nivelul încă redus al cererii interne".
Anul trecut, profitul băncii a scăzut cu aproape 7%, la 160 mil. lei, însă banca a reuşit să-şi majoreze portofoliul de credite cu 17,2% anul trecut faţă de sfârşitul lui 2010, până la aproape 16 mld. lei, ceea ce înseamnă una dintre cele mai bune rate de creştere de pe piaţă. Creditele corporate au crescut cu 20%, cele pentru IMM cu 33%, iar cele ipotecare cu 21%. În schimb, creditele de consum s-au redus cu 20%, în timp ce depozitele au avansat cu 5%. UniCredit Ţiriac Bank ocupă locul al cincilea în sistemul bancar din România, după valoarea activelor.
Dacă declaraţiile de mai sus ale lui Esposito apar mai optimiste decât cele ale lui Răsvan Radu, explicaţia ţine de context: bancherul italian a vorbit la recenta lansare a unor carduri exclusiviste adresate acţionarilor şi managerilor din corporaţii şi clienţilor de private banking, adică segmentul de clientelă cel mai puţin afectat de scăderea puterii de cumpărare în anii de criză şi prin excelenţă capabil să producă venituri pentru bănci, deşi bancherii vorbesc despre el mai puţin decât despre IMM-uri sau fermieri.
Chiar acum câteva săptămâni, cea mai mare bancă din România, BCR, anunţa o reorganizare şi relansare a diviziei de private banking, estimând că piaţa acestor servicii înseamnă circa 4.000 de clienţi, cu active financiare plasate în ţară de circa 4 mld. euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro