Inovaţie 2024. Salt Bank: Prima bancă românească 100% digitală

Autor: Ioana Matei Postat la 20 martie 2025 48 afişări

Salt Bank, prima bancă digitală creată integral în România, reprezintă o entitate nouă rezultat al achiziţiei Idea Bank de către Banca Transilvania. Lansată în decembrie 2023, Salt Bank se poziţionează ca un neobank inovativ, intrând în competiţie atât cu băncile tradiţionale, cât şi cu fintech-urile emergente.

 

Descrierea inovaţiei:

Salt Bank a fost lansată oficial la finalul lunii decembrie 2023, marcând un salt tehnologic important pentru industria bancară românească. Salt Bank îşi propune să ofere o experienţă bancară complet digitală, sigură şi accesibilă, adresându-se iniţial persoanelor fizice, cu planuri de extindere ulterioară către persoanele fizice autorizate şi microcompanii. Cu o investiţie iniţială estimată între 80 şi 100 de milioane de euro, Salt Bank a beneficiat şi de o majorare a capitalului social cu 165 de milioane de lei, ajungând la un total de 417 milioane de lei.

Funcţionalităţi:

• 100% digital: Toate serviciile şi produsele sunt disponibile exclusiv online, garantând o experienţă sigură şi intuitivă.

• Adresabilitate: Persoane fizice în prima fază, urmând extinderea către alte categorii de clienţi.

• Obiectiv: Atingerea unui milion de clienţi în următorii trei ani. 

 

Elementul de noutate:

Salt Bank este primul neobank dezvoltat integral în România, cu infrastructura tehnologică construită de la zero. Sub sloganul „Banking, dar cum vrei tu”, banca oferă produse şi servicii bazate pe nevoile reale ale clienţilor, cu un accent pe personalizare şi accesibilitate.

 

Efctele inovaţiei:

• Revoluţionează industria bancară prin oferirea unui model complet digital, eliminând barierele fizice şi de timp.

• Poziţionarea ca lider al pieţei neobancare din România, adresând un segment de clienţi în căutarea simplităţii şi flexibilităţii.

Obiective viitoare:

• Extinderea către noi segmente de clienţi (PFA şi microcompanii).

• Atingerea unui portofoliu de 1 milion de clienţi până în 2026.

• Dezvoltarea continuă a produselor financiare, bazate pe nevoile identificate în piaţă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.