A apărut prima maşină plutitoare. A fost contruită de un japonez în garsoniera sa
Multe inovaţii se nasc în urma unor tragedii. Aşa a apărut şi maşina plutitoare, creată de un japonez în urma dezastrului provocat de valurile unui tsunami.
Pe 11 martie 2011, în timp ce valurile unui tsunami măturau coasta nord-estică a Japoniei, Hideo Tsurumaki asista neputincios la spectacolul tragic al oamenilor care încercau să se salveze în maşinile care se scufundau.
După ce a văzut suferinţa oamenilor, şi la gândul că şi mama lui, care locuia lângă ocean, ar fi putut trece prin asemenea situaţie, lui Tsurumaki i-a venit ideea de a concepe un vehicul care să poată fi folosit atât pe uscat, dar care să şi plutească în caz de inundaţii.
Doi ani mai târziu, japonezul a înfiinţat Fomm Corp, cu un capital de doar 1,800 de dolari. Primul prototip - un vehicul electric mic, etanş la apă, care poate pluti în timpul inundaţiilor sau chiar în croazieră la viteze reduse, l-a construit manual în garsoniera în care locuia.
Vehiculul electric proiectat de Tsurumaki are dimensiunea unui cărucior de golf, dispune de un corp uşor şi de baterii sub fiecare dintre cele patru locuri. Se accelerează trăgând o pârghie de pe volan, pentru a se economisi spaţiul. Bateriile sunt înlocuibile, astfel încât utilizatorii nu va trebui să aştepte cele şase ore cât durează o încărcare completă. Maşina va călători la fel de mult ca 160 de kilometri la o singură încărcare, cu o viteză maximă de 80 kilometri pe oră. Totuşi, aceasta nu va face faţă undelor prea puternice ale curenţilor sau ai mareei.
Tsurumaki a lucrat timp de trei ani împreună cu cercetătorii de la Universitatea din Tokyo, pentru a găsi modalităţi de a conduce maşina în apă cu toate anvelopele scufundate. În cele din urmă, a decis să utilizeze roţi în formă de turbină care trag apa în timp ce se rotesc, iar în faţă a montat o componentă care eliberează apa şi realizează propulsia, permiţând în acelaşi timp vehiculului să se rotească cu ajutorul volanului.
Mai multe companii, precum Trinex Assets Co. şi Yamada Denki Co. s-au arătat interesate să colaborareze cu Fomm Corp. şi să producă sau să comercializeze vehiculul plutitor. Până în 2020, Tsurumaki speră să lanseze public compania.
Datorită pieselor speciale necesare la fabricare, costurile de producţie ale acestor vehicule sunt destul de mari, iar preţul se ridică la peste 18,000 de dolari, căt costul unei maşini normale, dar cu capacitate mult mai mare. Tsurumaki este conştient că oamenii nu vor vrea să plăteacă atât de mult pentru o maşină pe care o vor folosi probabil o data în viaţă, aşa că încearcă să găsească o soluţie de a produce piese în serie, la costuri mult mai mici.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro