Avându-i ca protagonişti pe Kiefer Sutherland şi Natasha McElhone, plus mulţi alţi actori extrem de talentaţi, Designated Survivor avea toate premisele să devină un serial de referinţă pentru reţeaua de televiziune. Bănuiesc că scenariştii au rămas, la un anumit moment dat, fără idei; nu-mi explic altfel telenovelizarea serialului.

Povestea începe în seara în care preşedintele Statelor Unite adresează discursul anual despre starea naţiunii la Capitoliu, adunând marea majoritate a oficialilor de stat. Singurul ”pus la adăpost“ este Thomas Kirkman, secretarul de stat pentru dezvoltare urbană, fiind cel ales să preia conducerea statului în cazul în care toţi demnitarii cu poziţii mai înalte sunt ucişi într-un atac sau în timpul unei catastrofe. Evident, asta şi urmează; un grup de terorişti aruncă în aer Capitoliul, iar Kirkman devine preşedinte.

De aici începe o cursă nebunească pentru a prinde teroriştii, dar şi una de reconstruire a guvernului; ni se prezintă culisele negocierilor politice, iar scenele sunt extrem de bine construite, amintind de cele din The West Wing (probabil cel mai bun serial de politică realizat vreodată).

Personajele principale sunt bine conturate, iar regizorii au avut grijă să dea şi o anumită profunzime relaţiilor dintre acestea, prezentând aspecte secundare ale poveştii. Primul sezon e genul pe care îl poţi urmări ore în şir, curios de ce nenorociri va mai aduce noul episod.

Lucrurile se complică destul de mult când se dovedeşte că vicepreşedintele ales de Kirkman, singurul supravieţuitor al atacului terorist, are de fapt altă agendă decât cea a preşedintelui. Suntem aruncaţi într-o conspiraţie ce aduce laolaltă terorişti, servicii secrete, guverne străine şi foşti preşedinţi americani. E o poveste pe care am găsit-o, mărturisesc, extrem de captivantă.

Povestea se rupe în momentul în care ultimul terorist e prins, iar atenţia lui Kirkman se îndreaptă exclusiv către problemele domestice. Ritmul alert dispare, iar relaţiile dintre personaje încep să fie tratate superficial; firea blândă a preşedintelui american devine, spus simplu, enervantă. Am senzaţia că scenariştii s-au plictisit de jobul lor zilnic şi au început să mai arunce câte un episod doar de dragul salariului.

Revin la ideea iniţială: în al doilea sezon, Designated Survivor s-a transformat într-o telenovelă. Mi se întâmplă rar să urmăresc mai mult de 10-15 episoade dintr-un serial şi să îl abandonez, dar în această situaţie mi-am pierdut complet interesul.

NOTĂ: 6/10