Ionuţ Vişan este unul dintre cei mai norocoşi dintre pământenii pe care am avut bucuria şi onoarea să-i cunosc. Dincolo de carismaticul actor pe care îl văzusem în multe spectacole pe scenă dansează un suflet cu un spirit ex-trem de bogat şi generoS. Iar sub liniştea celui mai liniştit dintre pământeni, freamĂtă nelinişti spectaculoase, ca nişte creaturi uriaşe subacvatice ce pendulează sub luciul sclipitor al apei.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

L-am văzut pe Ionuţ Vişan în multe spectacole în ultimii şapte ani, şi de fiecare dată m-a impresionat, chiar dacă nu avea rolul principal.

Genul acela de statură bine articulată şi figură bine creionată, cu frunte larg deschisă şi ochi mari, îngânduraţi. Voce clară, puternică. Nu e genul Bond, ras, tuns, frizat, ci mai degrabă genul Woodstock, cu păr în dezordine şi haine in-tenţionat-şifonate, rebel, inteligent. Talentat şi expresiv pe scenă, Ionuţ este preferatul meu dintre actorii generaţiei sale (născut în 1987). Am tot amânat să îl invit la o discuţie din varii motive, dar peste ultimul argument n-am mai trecut. Ionuţ s-a lansat recent în dramaturgie, scriind prima lui piesă de teatru, iar piesa a şi fost „agăţată” de doi regizori pentru a fi montată.

Cum am aflat, i-am scris şi ne-am întâlnit la o cafea să povestim. Acolo a rezultat că vom merge împreună la Reşiţa pe 1 februarie, să vedem la Teatrul de Vest premiera spectacolului SUB APĂ, care poartă numele piesei sale, în regia lui Horia Suru, un regizor premiat de UNITER, cu care am avut primul meu interviu în calitate de semnatară de cronici şi opinii despre lumea teatrală, acum vreo patru ani. Maşina lui Ionuţ era în ser-vice, iar invitaţia mea a picat numai bine. Încă şase ore de poveşti pe drum şi încă vreo trei, patru după spectacol, un total de vreo 12 ore în care am apucat să-l cunosc şi pe omul Ionuţ Vişan, dincolo de scena unde l-am văzut pe actorul Ionuţ Vişan.

Un bărbat aşezat, tată mândru şi responsabil a doi băieţi, montaniard pasionat de călătorii cu rucsacul în spinare şi campare, pe creste, în pustii. Îndrăgostit de soţia sa, actriţa Sabrina Iaşchevici (Teatrul Odeon), alături de care este de 17 ani şi despre care vorbeşte atât de blajin şi tandru, încă mai fac escapade pe munţi, în doi. Nu la fel de des ca înainte de a deveni părinţi, însă e o pasiune cu care îi vor molipsi şi pe copii în viitor, cu siguranţă. Deja pleacă în formulă completă cu rulota prin lume şi se bucură împreună de toate avantajele vacanţelor de acest tip.

Am fost special până la Reşiţa pentru şi cu Ionuţ Vişan, să văd spectacolul după prima lui piesă scrisă anul trecut, pusă în scenă la Teatrul de Vest Reşiţa, de regizorul Horia Suru. SUB APĂ. O fantezie horror, o dramă psihologică despre păcat, vină şi plată. Despre frici, superstiţii, legende din trecut. Cu strigoi şi moroi. Despre suflete bântuite şi suflete chinuite. Despre vina părinţilor şi plata copiilor. O piesă bine scrisă de proaspătul dramaturg şi bine imagi-nată de experimentatul regizor. Este irelevant dacă cele două viziuni sunt egale una cu alta, este suficient că fiecare viziune e egală cu ea însăşi, căci asta e frumuseţea teatrului. Uneşte două opere de artă: piesa/scriitura autorului şi spectacolul, viziunea/imaginaţia regizorului împreună cu execuţia echipei cu care acesta din urmă a lucrat. Iar pentru spectacolul Sub apă s-a lucrat într-un mod foarte creativ şi inedit, cu elemente regizorale şi de scenografie foarte creative şi îndrăzneţe. Scena a fost inundată de apă şi un bazin cu o adâncime considerabilă a mărginit sce-na în care trei dintre cele patru personaje au sărit de nenumărate ori. Chiar dacă apa era încălzită, tot este un efort actoricesc impresionant. Proiecţiile multimedia şi muzica au încadrat tema foarte bine şi au transpus spectatorii în suspansul intrigii. Actorii sunt invitaţi din alte trei teatre din ţară (Cluj, Oradea, Petroşani), iar eu am remarcat-o în mod special pe Oana Liciu Gogu, actriţă a Teatrului Dramatic I. D. Sîrbu din Petroşani, al cărei monolog spre final de spectacol m-a făcut să mă înec în propriile lacrimi. S-a dezbătut intens după spectacol dacă actorii şi dialogurile adaptate de Horia Suru au surprins întocmai ce a vrut autorul, însă, chiar dacă nu este sută la sută aşa, spectacolul este unul care poartă clar semnătura lui Horia Suru. Realism, curaj, mix multimedia care să întregească atmosfera şi să accentueze emoţiile. 

BIO

Ionuţ Vişan este născut în octombrie 1987 la Bucureşti şi e actor. A terminat Liceul de Arte plastice la Reşiţa. Apoi a făcut actorie (licenţa şi master) la UNATC, clasa prof. Doru Ana. A jucat la Ploieşti, Brăila şi Bucureşti. În prezent este actor al Teatrului Mic şi al Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti.

Este tatăl a doi băieţei (Andrei şi Artur)

Este fumător, îşi roade unghiile şi are toate superstiţiile care există. Când ele nu există, le inventează.

Spectacolul este în lucru şi la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, unde Andi Vasluianu semnează regia, iar Ionuţ va avea un input direct, în scenografie.

Povestea pleacă de la o legendă urbană despre Lacul Secu, din Caraş-Severin, aproape de Reşiţa, în care se spune că ar exista somni uriaşi, de câţiva metri, sau că apele lacului ar fi înghiţit în trecut un sat întreg. Ca locuitor în copilăria sa pe meleagurile locului şi obsedat de întrebarea „Ce e dincolo de moarte? Ce se întâmplă după ce murim?”, Ionuţ a reuşit să „pescuiască”, să scoată din adâncuri, o bijuterie foarte preţioasă. Stilul dramaturgiei sale poate deveni o semnatură importantă în literatura de profil, iar el are toate atuurile pentru a fi un autor prolific, chiar dacă nu e full time dedicat scriiturii şi mai face şi o sută de alte joburi în paralel. Condiţia principală este ca bucătăria în care se retrage să scrie să fie bine ordonată şi curăţată înainte, chiar de el însuşi, căci talent şi inspiraţie există din plin.

Ionuţ Vişan este unul dintre cei mai norocoşi dintre pământenii pe care am avut bucuria şi onoarea să-i cunosc. Aşa cum am intuit de mult, fără să fi schimbat păreri, dincolo de carismaticul actor pe care îl văzusem în multe spec-tacole pe scenă dansează un suflet cu un spirit extrem de bogate şi generoase. Iar sub liniştea celui mai liniştit din-tre pământeni, freamată nelinişti spectaculoase, ca nişte creaturi uriaşe subacvatice ce pendulează sub luciul sclipitor al apei. Englezii au o vorbă care e greu de tradus: „Still waters run deep”. Aşa l-aş descrie pe Ionuţ Vişan. 

Reşiţa e un orăşel liniştit, curat, cochet, care din industrialul mamut de pe vremuri cu fabrici şi uzine adormite, în-cepe să crească uşor, uşor. Semenicul, Domogledul sunt semeţi şi frumoşi, împrejurimile merită şi vă asteaptă. Faceţi o escapadă cultural-turistică în zonă!

Ce te-a determinat să te apuci de scris? Cum ai început? Ce urmează după această primă piesă?

Mimi Brănescu este „vinovat”. Face un workshop de dramaturgie de trei ani, deci în curând trebuie să iasă la lumină a treia promoţie. Am aplicat şi eu, m-a selectat, am învăţat nişte principii pe care le-am aplicat. Cum m-am priceput şi eu. Şi dacă s-ar mai putea, aş mai participa încă o dată. Nu se poate. Şi... da. Mă încearcă, din toate direcţiile, un alt subiect din care, sper eu, să rezulte o altă piesă. Deocamdată e în ceaţă.

Cum a ajuns să fie atât de repede pusă în scena, nu de unu, ci chiar de doi regizori?

Nu ştiu. Lucrez în teatru şi probabil că din cauza asta piesa a circulat mai uşor. A citit-o destul de multă lume şi s-au găsit doi regizori, Horia Suru şi Andi Vasluianu, cărora să le şi placă genul horror :) Sunt convins că dacă terminam Litere ar fi fost puţin mai greu.

În ce spectacole joci în acest moment şi la ce teatre?

La Teatrul Mic joc în „Anna Karenina”, „Când ploaia se va opri”, „Locotenentul din Inshmore”, „Cântăreaţa cheală”, „Crimă şi pedeapsă”, „Legături primejdioase” şi „Ţinutul din miezul verii”.

La Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti avem aşa: „Ivanov”, „Lapte”, „O noapte furtunoasă”, „Avarul”, „Menajeria de sticlă”.

La Teatrul Act avem „Linia Solară”. Iar la Unteatru aş avea mai multe, dar nu mai avem spaţiu. Deocamdată. De aici, se mai joacă, uneori, „Proof” în sala de la Teatrul Ţăndărică.

În ce alte planuri artistice mai eşti implicat? 

În momentul acesta lucrez la scenografia spectacolului după piesa mea care se cheamă Sub apă. La Teatrul Toma Caragiu. Mă chinuie de ceva vreme şi talentul asta. Am vrut să văd cum e şi mi s-a dat ocazia, iată, deja a treia oară.

Am văzut acum câţiva ani că pictezi. Care e relaţia cu pictura şi cum evoluează această preocupare?

It’s complicated. N-avem o relaţie stabilă. Am studiat în liceu. În timp ce unii oameni făceau mate-info, eu făceam pictură. (Ha ha) Ştiu că în vremurile astea pare aşa.. un fel de şcoală specială. N-am mai pictat din liceu (2005) pâ-nă în pandemie (2020), când mi-am amintit că la un moment dat „aveam” chestia asta... A durat cam patru ani rea-propierea. Ne-am despărţit din nou.

Ce dramaturg sau piesă ţi-ar plăcea să joci în cariera de actor de teatru?

Îmi place de foarte mult timp piesa „Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill. Am trecut deja de vârsta fratelui mic. Asta îmi doream să joc. Îmi place şi fratele cel mare, dar am trecut şi de vârsta lui. Voi putea să joc, cândva, tatăl, dar probabil ca nu o să se întâmple. Şi ce bine că-i aşa!

Care a fost şi este relaţia ta cu cinematografia?

Relaţie e mult spus. Ne ştim de la distanţă. Avem cunoştinţe comune :) Dacă vom rămâne sănătoşi, e posibil să ne lege un proiect vara asta.

Ai juca într-un spectacol montat după o piesă scrisă de tine?

Niciodată. Pentru că asta ar însemna că mă iau în serios. Or mie mi-e ruşine şi de ruşinea mea.

Ce gen de dramaturgie preferi? Ai un autor preferat, care te inspiră atât în cariera de actor, cât şi în cea nouă de dramaturg?

Întodeauna mi-au plăcut poveştile. Îmi plac piesele care spun o poveste şi nu mă trag de urechi. Îmi place să văd o poveste din care să trag eu concluziile. Să nu îmi bage degetele în ochi.

După aceste trei direcţii specifice: actorie, scenografie, dramaturgie, împletite cu pictura, te gândeşti să faci un pas şi către regie?

Clar! Glumesc.. Nu ştiu. Am zis de atâtea ori „Eu, niciodată…” şi fix aia am făcut.

Cum reuşeşti să te împarţi între două teatre, familie, pasiuni şi alte responsabilităţi din spectrul artistic pe care le ai? Mai ai timp şi pentru tine, să te odihneşti, să te recompui, să te reinvetezi?

Când ai foarte mult timp liber nu ştii ce să faci cu el. Eu n-am ştiut. De când au venit copiii, am făcut mult mai multe lucruri decât înainte. Tocmai din lipsă de timp.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

Trezirea la 7:00. Eu duc un copil, Sabrina (soţia mea) duce alt copil la şcoală/grădiniţă. Destul de des beau o cafea chiar lângă şcoală cu Andrei Grosu (celebrul regizor de teatru) apoi mă duc la repetiţii. Pe la 15:30 mă duc să iau copilul (sau copiii, depinde cât durează repetiţiile Sabrinei), îi duc acasă şi dacă amândoi avem spectacol în aceeaşi zi, e nasol.

Mergi să vezi spectacole ale colegilor tăi şi dacă da, care a fost ultimul spectacol pe care l-ai văzut?

O să merg să vad, cândva, spectacolul colegului meu, Silviu Debu, „Acasă... la zoo” de la Teatrul Act. Promit. Ce am văzut ultima oară? „Lexiconul amar” de laTeatrul Odeon (pentru că joacă soţia mea în el) şi „Revizorul” de la Teatrul Mic (unde joacă colegii mei).

Care este părerea ta despre statusul teatrului din România? Ce ai schimba, ce ai păstra?

Fiind şi eu o mică piuliţă din acest aparat, mi-e foarte greu să pun degetul pe ceva. Dacă ceva nu funcţionează e şi vina mea, pentru că şi eu fac să se învârtă. Particip direct la asta. Mi-aş dori să fiu, eu, mai atent, mai loial, mai in-spirat, mai vulnerabil.  

CÂND PLOAIA SE VA OPRI 

(Teatrul Mic, Bucureşti)

Autor: Andrew Bovell

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica originală: Aida Šošić

Distribuţie: Andreea Grămoşteanu, Diana Cavallioti, Ilinca Manolache, Alina Rotaru, Ionuţ Vişan, Cezar Grumăzes-cu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Andrei Brădean

Credit foto: Diana Matei

SUB APĂ 

(Teatrul de Vest Reşiţa)

Autor: Ionuţ Vişan

Regie: Horia Suru

Scenografia: Adrian Damian, Muzică originală: Cári Tibor

Distribuţie: Richard Balint, Mihai Andrei Pleşa, Theodora Pintilie, Oana Liciu Gogu

Credit foto: Ovid Teodoriu

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE (Teatrul Mic, Bucureşti)

Regia: Cristi Juncu

Muzica: Ada Milea

Decor şi costume: Cristina Milea

Distribuţie: Florin Piersic Jr., Diana Cavallioti, Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Beatrice Peter, Ionuţ Vişan

Credit foto: Diana Matei

CRIMĂ ŞI PEDEAPSĂ (Teatrul Mic, Bucureşti)

Adaptare după F.M. Dostoievski

Regia:Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Sound design: Aida Šošić, Light design: Bogdan Gheorghiu

Coregrafia: Ştefan Lupu

Distributie: Ionuţ Vişan, Radu Iacoban

Credit foto: Adi Bulboacă

CÂNTĂREAŢA CHEALĂ

(Teatrul Mic, Bucureşti)

De Eugene Ionesco

Regia: Vlad Massaci

Scenografia/Video design: 

Tudor Prodan

Muzica: Vlaicu Golcea

Costume: Carmen Secareanu

Coregrafia: Ştefan Lupu

Credit foto: Diana Matei

LINIA SOLARĂ 

(Teatrul Act, Bucureşti)

Autor: Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Atmosfera sonoră: Aida Šošić

Distribuţie: Ilinca Manolache, Ionuţ Vişan

Credit foto: Albert Dobrin