Un francez si trei motive de optimism: Dacia, Renault si Nissan
Fabrice Cambolive a preluat conducerea marcii Renault pe piata locala exact in momentul in care Romania a intrat in recesiune. Acum francezul se poate lauda cu o cota mai mare din piata pentru toate cele trei marci, Dacia, Renault si Nissan.
De la etajul al cincilea al cladirii de birouri din partea de vest a Capitalei, Fabrice Cambolive, seful importatorului Renault Nissan Romania si al departamentului comercial al Dacia, coordoneaza de doi ani si jumatate activitatea din Romania a grupului. Daca predecesorul sau, Jacques Daniel, a condus marca franceza in perioada de glorie a pietei, atunci cand a ajuns la aproape 370.000 de autovehicule, iar Renault devenea prima marca de import, cu vanzari de peste 30.000 de masini, Cambolive si-a preluat rolul la 1 martie 2009, in plina criza economica. Cand piata auto nu mai crestea cu doua cifre, ci scadea.
Inainte sa vina in Romania, Fabrice Cambolive a condus, pe rand, importatorul Renault din Elvetia, departamentul de marketing al Dacia-Renault din Germania si businessul Renault pentru Germania, Spania, Italia si Marea Britanie, cele mai mari piete europene, locurile unde Dacia a cunoscut cea mai agresiva expansiune din ultimii doi ani. Astfel, de la piete stabile, cu o clientela predictibila, compusa din indivizi care nu mai erau demult la prima masina, Cambolive a venit in Romania, piata total opusa tendintei vest-europene si care in doi ani s-a micsorat cu peste 70%. Chiar si asa, pe vreme de criza, una din doua masini vandute in Romania este un model Dacia, Renault sau Nissan. Ceea ce inseamna ca in continuare Cambolive controleaza jumatate din piata locala.
"A fost o perioada foarte dura din cauza crizei. A fost o perioada dura inclusiv in ceea ce ce priveste optimizarea costurilor, cheltuielile si organizarea. Dupa doi ani suntem acum si mai prezenti pe piata auto locala, pentru ca dealerii nostri inca livreaza masini", spune Fabrice Cambolive.
In ciuda contextului economic nefavorabil, Renault Nissan Romania, divizia de import a grupului, a inregistrat in 2009 un profit de peste 5,4 milioane de euro, in scadere cu 20% fata de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul de Finante. In acelasi timp, raportat la numarul de masini vandute, profitul a crescut fata de 2008, in timp ce alti importatori au raportat un rezultat negativ.
In 2009, Cambolive a inceput operatiuni de reducere a costurilor si de micsorare a stocurilor. O masina aflata pe stoc reprezinta o datorie fata de banca, astfel incat si Renault, si Nissan au actionat pentru scaderea stocurilor, oferind discounturi chiar si de 50% in cazul SUV-urilor marcii japoneze. Pentru comparatie, in 2009, patru dintre cele mai mari companii din comertul auto au inregistrat pierderi, pe fondul scaderii bruste a vanzarilor de masini.
Cel mai bun rezultat l-a avut in continuare Porsche Romania, care a obtinut un profit net de aproape 40 mil. euro, in scadere cu 45% fata de anul anterior, in timp ce vanzarile de masini au scazut cu aproape 60% in acelasi interval. La nivelul anului trecut, cea mai mare schimbare la nivelul retelei Renault a fost iesirea IPSO de pe piata autoturismelor, in urma preluarii centrului Dacia-Renault din Otopeni de catre New Kopel, transformat in dealer Opel; centrul din Ploiesti a fost preluat de Serus, cel mai mare dealer al marcii din Bucuresti.
"Miscari de aceste gen sunt obisnuite la nivelul unei piete precum cea romaneasca. Noi dorim sa fim prezenti acolo unde vedem potential. Anul acesta vom continua cu reteaua actuala, fara schimbari majore. Suntem deja prezenti in toate orasele importante din Romania", spune Fabrice Cambolive. Pe masura ce piata auto se schimba si comportamentul clientului evolueaza. In timp ce in urma cu doi-trei ani, cei care doreau un automobil insistau ca acesta sa fie proprietate personala, acum atat Renault, cat si Porsche Romania doresc sa dezvolte leasingul pentru a oferi o metoda alternativa de achizitie clientilor.
"Vedem in Europa de Vest ca totul depinde de mentalitatea clientilor. Unii vor sa fie proprietari, altii vor sa schimbe mai des masinile, dupa doi sau trei ani, si apeleaza la astfel de metode de finantare. Pe de alta parte, in Romania in continuare sunt multi care vor sa cumpere cu banii jos. Unii vad masina ca pe o casa, dar incep sa apara un numar mai mare de clienti care doresc sa o schimbe mai des", spune Cambolive. Seful Renault considera ca leasingul este unul dintre produsele de finantare care se pot imbunatati mult pe piata locala, fiind o metoda de achizitie ce va fi tot mai utilizata in urmatorii ani.
CONTINUARE IN PAGINILE URMATOARE >>>>>>
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro