Edinburgh, superba, gotica, enigmatica, fabuloasa capitală a Scoţiei, găzduieşte an de an, în fiecare lună august, un megacvintet multicultural, pe care îl recomand tuturor celor ce vor să practice management cultural. E un soi de Master of Culture Administration în cinci module, pe care dacă le studiezi cu atenţie, vei absolvi Summa Cum Laude.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Au trecut trei luni de când am revenit de la Edinburgh şi abia acum, la final de noiembrie, reuşesc să-mi aştern gân-durile şi impresiile pe hârtie, pentru că „meandrele concretului” m-au îngropat în taskuri de trimestru IV şi abia acum am reuşit să mai respir. Am pus pe hold toată activitatea cultural-artistică pe care obişnuiam să o consum after hours, dar şi scrisul. Cumva, abia aşteptam să frământ puţin tastatura şi să o tăvălesc prin şuvoaiele de emoţii prin care îmi place mie să înot, în stilul fluture.

AUGUST este luna supremă în Edinburgh, superba, gotica, enigmatica, fabuloasa capitală a Scoţiei. Sute de mii de turişti, dacă nu chiar milioane, se preumblă pe frumoasele străzi, prin parcuri, grădini şi castele bântuite, printre clădirile neoclasice, prin puburile şi restaurantele familiale, prin portul vechi, dar mai ales prin sălile de spectacole, galerii, cinematografe şi săli de evenimente culturale. Pentru că un strateg cultural britanic s-a gândit la un moment dat că ar fi bine să ofere tuturor celor care vin prin Edinburgh câte ceva de văzut şi făcut. Astfel că în luna august, nu e doar un festival artistic internaţional, ci sunt cinci. Cel mai vechi (1947) şi de o eleganţă aparte este Edinburgh In-ternational Festival (EDINTFEST), care însumează câteva zeci de spectacole de operă, muzică clasică simfonică şi corală, de teatru, dans şi jazz. Sunt invitate orchestre, artişti şi dirijori, ansambluri de operă, teatru, dans, din în-treaga lume, iar spectacolele sunt ample, cu durata medie de 2 ore şi se desfăşoară în sălile mari de evenimente, precum Usher Hall, Scottish Opera House, Festival Theatre, National Museum of Scotland, Church Hill Theatre, The Queen’s Hall, The Lyceum. Ţinuta şi eticheta acestui festival este rafinamentul şi este foarte asemănător cu ce ştim noi despre Festivalul Enescu în Bucureşti, doar că e un mix de arte, peste 160 de spectacole şi un număr de spectatori mult mai mare. Directorul EDINTFEST este Nicola Benedetti, o tânără şi talentată violonistă premiată cu Grammy, care a preluat în 2022 managementul festivalului şi este prima femeie manager din istoria acestuia. Tema ediţiei 2024 a fost „Rituals That Unite Us”, iar eu am reuşit să văd în şapte zile, cât am stat, şapte spectacole. Vă spun care au fost alegerile mele ca să vă inspir să mergeţi în anii viitori. „The Marriage of Figaro” a lui Mozart, regizată spectaculos, modern, epic şi scandalos de tânărul şi talentatul regizor Kirill Serebrennikov şi pusă în scenă de Opera Comică din Berlin, spectacolul de teatru „The Outrun” al trupei de teatru The Lyceum, montat de regizoarea Stef Smith, după un text al scriitoarei Amy Liptrot, concertul artistei de electro-jazz Tirzah, concertul de muzică clasică al trompetistei Alison Balsom şi al pianistului Pierre-Laurent Aimard alături de Scotland National Orchestra sub bagheta dirijoarei Elim Chan, opera „Oedipus Rex” a lui Igor Stravinski susţinută de Scottish Opera, care s-a desfăşurat impresionant printre spectatori, pe holurile ambelor etaje din National Museum of Scotland, spectaco-lul de teatru „HAMLET”, al teatrului La Plaza din Lima, Peru, montat într-o cheie absolut specială de o trupă de ac-tori cu sindrom Down, spectacol în care fiecare dintre actori era Hamlet şi avea propria întrebare existenţială, spec-tacol la finalul căruia am plâns ca un copil căruia îi smulgi călăţul de lemn de sub el. 

Dar cel mai aproape de sufletul meu a fost concertul de muzică corală „Passion Week” al compozitorului Alexan-der Grechaninov, susţinut de Corul Festivalului şi condus de dirijorul James Grossmith. Pentru că din cor făcea parte tânăra mea prietenă, mezzosoprana Zsuzsana Cerveni, actualmente masterandă în anul II la Royal Conserv-atoire of Scotland, care a fost solista spectacolului, alături de tenorul David Lee. Acesta a fost şi motivul pentru care am pus mâna pe telefon şi am început să-mi creionez vacanţa culturală alături de copilul meu. Pe 15 august, într-o zi cu o simbolistică aparte în religia creştină, stăteam cocoţată la balcon, pe unul dintre cele 2.200 de locuri din emblematica Usher Hall, şi nu-mi mai încăpeam în piele de emoţie. Un amestec de mândrie şi bucurie să o văd cum stăpâneşte ditamai scena, la cei 25 de ani ai săi, radiind atâta pasiune pentru muzică, pentru arta cântului, pe care a ales-o şi care a ales-o. Era o lumină ireală în sală şi pe scenă, tubulatura orgii gigant pe fundal şi acordurile grave, o atmosferă de smerenie profundă caracteristică muzicii sacre, cu accentele specifice ritului ortodox de care compozitorul aparţine, înnodate pe simbolistica din Săptămâna Patimilor. Avusese audiţie pentru rolul de solistă şi i-au propus să facă parte din Corul Festivalului, având astfel două spectacole în festival: Bach-Mendelssohn, Version of Matthäus-Passion în deschiderea festivalului şi Passion Week a lui Grechaninov, la care am fost prezentă. O mai văzusem pe scena mare a Operei Naţionale Bucureşti în diverse spectacole sau concerte, unde m-a impresionat, însă magnitudinea acestui spectacol a fost de-a dreptul marcantă. Arhitectura auditori-umului de la Usher Hall şi acustica sa impecabilă în combinaţie cu tema şi sonoritatea concertului au fost copleşitoare. O oră de meditaţie, de egregor puternic al celor prezenţi, o oră în care am stat nemişcată, n-am clipit, n-am respirat. Aplauzele explozive de la final m-au trezit parcă dintr-o rugăciune spusă în tăcere, în gând, un soi de mantră a iertării necondiţionate.   

La capătul diametral opus este Edinburgh Festival Fringe (EDFRINGE), festivalul cool, şturlubatic, veşnic tânăr, un-derground, de guerilă, care a avut în această ediţie peste 3600 de show-uri, teatre, concerte şi happeninguri stra-dale. Sunt mii de artişti veniţi de pe întreg mapamondul să-şi promoveze arta, să se promoveze pe ei, să împărtăşească lumii întregi ce-i preocupă. Sălile de spectacol sunt mai degrabă improvizate, de la săli de teatru normale, cu o capacitate de câteva sute de locuri la săli improvizate din centre şi huburi culturale, puburi care îşi pun spaţiile la dispoziţia artiştilor şi chiar parcurile şi străzile din centrul vechi al Edinburgh-ului. Mise-en-scène este minimalistă de cele mai multe ori, biletele au un cost de aproximativ 25 lire. Artiştii înşişi, alături de prieteni, fraţi, surori, părinţi, sunt peste tot cu pliante în mână şi te invită la spectacolele lor. Uneori e chiar obositor, pentru că unii sunt mai insistenţi decât alţii şi te abordează chiar şi când stai să mănânci un british brunch la o terasă sau când ieşi dintr-un charity shop în care ai intrat să-ţi mai iei un pulover pentru că, deşi e vară, temperaturile sunt de 12-17 grade, cu multiple showers. Fac o paranteză necesară, şi vreau să subliniez cât de mult am apreciat aceste charity shopuri cu haine şi obiecte vintage, preloved, care aveau fiecare o cauză umanitară pentru care făceau de-mersurile comerciale (Crucea Roşie, Salvaţi Copiii, veterani de război, adăposturi de animăluţe abandonate, per-soane cu diverse dizabilităţi). Cu 50 de lire plecai cu câteva haine utile şi chiar cochete.

Revenind la EDFRINGE, eu am mers ţintit să văd spectacolul „The Second Coming of Joan of Arc”, după un text al scriitoarei Carolyn Cage, un one-woman-show în limba engleză, evident, în interpretarea actriţei Catinca Maria Nis-tor. Show-ul ei, care a avut premiera la Londra în primăvară, a avut doar cinci reprezentaţii programate, în sala Clo-ver Studio de la Greenside Riddle’s Court, însă, aşa cum o ştiam eu pe Catinca, totul a fost bine gândit şi organizat, de la alegerea sălii de spectacol intimă, tenebroasă, până la echipa tehnică şi numărul exact de reprezentaţii. Punct ochit, punct lovit. FRINGE este o industrie, un malaxor, un show business, în cel mai propriu sens al concep-tului. Ai o investiţie în organizare (artişti, tehnic, decor, pliante, afişe) şi ai bilete vândute, deci încasări. Restul... e can can. Desigur că unele producţii vin cu sponsorizări şi au poate integral costurile acoperite, însă majoritatea artiştilor sunt pe cont propriu şi se bazează pe ceea ce pot şi ştiu. Numărul uriaş de show-uri încinge lupta pentru audienţă, iar sistemul cel mai eficient de promovare sunt review-urile, pe care le fac cronicarii şi criticii avizaţi pe site-uri, bloguri, sau spectatorii care lipesc review-uri pe afişele stradale ale spectacolelor şi mai sunt ratingurile de 1-5 stele. E ceva incredibil, un sistem ultracompetitiv, la care lumea teatrală din România nu cred că ar putea face faţă, la modul în care este acum structurată. Spectacolul Catincăi a fost foarte apreciat, obţinând patru review-uri foarte bune şi un rating de 4 stele din 5. Noi am fost prezente chiar la prima ei reprezentaţie, trăiam alături de ea emoţiile spectacolului şi nu puteam să ne luăm ochii de la ea, care intrase în pielea eroinei Joan, alături de care mărşăluia prin istoria tragică a secolului XV, aducând-o la finalul monologului dramatic în contemporaneitate, ex-punând ipotetica potenţialitate a unei iubiri rămase nemărturisite, nemanifestate, neconsumate, ascunsă sub preşul paradoxal ţesut din fire de lipsă de curaj şi surplus de curaj, aşternut în faţa pragului unei societăţi tiranice şi intolerante, care-şi justifică judecata pe o axiologie stupidă. Un text pe care Catinca şi l-a ales singură, considerând că îşi poate exprima cel mai bine propria furtună interioară prin structura acestui personaj dramatic, un spectacol pe care l-a construit împreună cu compania de producţie teatrală The Inner Six, univers sonor în colaborare cu Călin Ţo Zsuzsana Cerveni şi Edinburgh Festival Chorus

Zsuzsana Cerveni Mezzosoprana, masterandă în anul II la Royal Conservatoire of Scotland, a fost solista spectaco-lului, alături de tenorul David Lee, în concertul de muzică corală „Passion Week” al compozitorului Alexander Grechaninov, susţinut de Corul Festivalului şi condus de dirijorul James Grossmith.

pa şi despre care ştiu şi dezvălui aici, în premieră, că se va juca şi la Hollywood Fringe Festival, în iunie 2025. 

Celelate trei festivaluri care se desfăşoară în aceeaşi lună august sunt Edinburgh International Film Festival, Edin-burgh International Book Festival şi Edinburgh Art Festival.

Un megacvintet multicultural pe care îl recomand tuturor celor ce vor să practice management cultural, un soi de Master of Culture Administration. Nu mai adaug aici obiectivele arhitecturale, castelele, istoria, gastronomia locală şi Marea Nordului cu misterele ei, căci nu e suficient spaţiu, însă vă recomand din suflet să luaţi în considerare pentru anul care vine, în luna august, o vacanţă culturală în Edinburgh. Şi poate, dacă aveţi noroc, îl întâlniţi şi pe Highlander.

Zsuzsana Cerveni şi Edinburgh Festival Chorus

Zsuzsana Cerveni Mezzosoprana, masterandă în anul II la Royal Conservatoire of Scotland, a fost solista spectaco-lului, alături de tenorul David Lee, în concertul de muzică corală „Passion Week” al compozitorului Alexander Grechaninov, susţinut de Corul Festivalului şi condus de dirijorul James Grossmith.

David Lee, James Grossmith, Zsuzsana Cerveni şi Edinburgh Festival Chorus

În concertul de muzică corală „Passion Week”, susţinut la Usher Hall, o sală emblematică cu 2.200 de locuri, în cadrul seriei de evenimente care s-a desfăşurat în august la Edinburgh şi care a reunit cinci festivaluri diferite.

Catinca Maria Nistor

A urcat pe scena festivalului Edfringe, în spectacolul „The Second Coming of Joan of Arc”, după un text al scriitoarei Carolyn Cage, un one-woman-show în limba engleză. Spectacolul pe care l-a construit împreună cu compania de producţie teatrală The Inner Six, univers sonor în colaborare cu Călin Ţopa, se va juca şi la Hollywood Fringe Festival, în iunie 2025.