Black Panther explică originile personajului şi se ţine departe de celelalte evenimente din Universul Marvel – un punct pentru regizor şi scenarişti.

Mă cam plictisisem să-l văd pe Iron Man în toate filmele care n-aveau nicio legătură directă cu el; înţeleg că Robert Downey Jr. aduce bani, dar parcă prea mult strică.

Acţiunea începe în momentul în care T’Chaka, regele Wakandei, îşi pierde viaţa în urma unui atentat comis la sediul Naţiunilor Unite. T’Challa (ştiu, Stan Lee nu a fost foarte inspirat) devine noul rege, ca unic fiu, şi decide să răzbune un atentat ce avusese loc în urmă cu vreo 20 de ani. Lucrurile se complică atunci când aflăm că mai există un pretendent la tron, iar T’Challa trebuie să salveze Wakanda.

Noua producţie Marvel are şi mult mai multe scene de luptă între oameni – fără roboţi, nave spaţiale sau mai ştiu eu ce nebunii (există şi nave, dar într-un ”gramaj“ corespunzător), iar asta le mai aduce un punct celor responsabili.

Regizorul Ryan Coogler, intrat în atenţia publicului după ce a regizat Creed, face o treabă minunată în spatele camerei: cadrele sunt luate impecabil şi sunt pe alocuri ameţitoare – ajută, desigur, şi că filmul e gândit pentru o vizionare la IMAX. ncă un punct.

Despre actori nu o să vorbesc prea mult, dar o să spun totuşi că m-a impresionat Chadwick Boseman (T’Challa). De restul distribuţiei, numai de bine.

Nu pot să trec mai departe fără să remarc coloana sonoră, una dintre cele mai reuşite combinaţii muzicale din ultima vreme. Kendrick Lamar (aţi citit bine, e chiar rapperul recompensat cu 12 premii Grammy) a compus şi interpretează majoritatea cântecelor din film, în vreme ce Ludwig Göransson a semnat coloana sonoră propriu-zisă. Göransson a lucrat până acum la toate filmele lui Coogler şi pare că asistăm la o nouă colaborare de succes, aşa cum e cea dintre Damien Chazelle şi Justin Horowitz (La La Land, Whiplash şi multe altele).

Importanţa filmului pentru persoanele de culoare din Statele Unite a fost subliniată de revista Time, care a dedicat coperta unui amplu material numit ”De ce Black Panther e un moment definitoriu pentru populaţia afro-americană din America“. E posibil să fie aşa, dar mie mi s-a părut că producătorii au apelat cam des la clişeele legate de subjugarea celor slabi; acesta e şi singurul lucru pe care aş putea să-l reproşez filmului.

Concluzionez spunând că Black Panther mi-a readus apetitul pentru eroii Marvel, iar asta e mare lucru având în vedere notele pe care le-am dat producţiilor anterioare.

Notă: 8,5/10