Am să încep, de această dată, cu un sfat: dacă aveţi două ore libere, nu le pierdeţi cu Gods of Egypt. Este un film prost de la început până la sfârşit, singurele elemente decente fiind, pe alocuri, efectele speciale. Dar şi acolo lucrurile sunt discutabile.

În mod surprinzător pentru mine, unii producători de la Hollywood au uitat deja dezastrele numite Clash of the Titans, Wrath of the Titans sau Immortals şi insistă asupra poveştilor ce se vor inspirate din mitologie. Sigur, filmele enumerate mai sus s-au bucurat de un oarece succes de box-office, dar nu suficient încât să acopere reacţiile primite din partea criticilor. Pentru motive greu de explicat, cei de la Hollywood finanţează în continuare nişte poveşti stupide, lipsite de logică şi care doar folosesc nume ale unor personaje mitice, neavând nicio legătură cu evenimentele relatate în istorii. Ar putea, la fel de bine, să mai scoată la iveală ceva supereroi din benzile desenate; este probabil mai ieftin să te inspiri din istoria unui imperiu decât să plăteşti drepturi de autor, aşa cum fac cei de la Marvel.

Revenind la Gods of Egypt: viitorul umanităţii stă în balanţă, iar un erou neaşteptat pe nume Bek pleacă într-o călătorie plină de pericole pentru a salva lumea şi, în acelaşi timp, pe cea care îi este suflet-pereche. Sună cunoscut? Pentru a reuşi, el trebuie să îl aducă alături de el pe puternicul zeu Horus, încercând astfel să îl învingă pe zeul întunericului, Set, care are unicul scop de a arunca Egiptul în haos. Da, sună cunoscut.

Gods of Egypt este regizat de Alex Proyas, care a mai semnat filme cu un succes moderat, precum I, Robot sau Dark City. Este primul lungmetraj al lui Proyas din 2009 încoace, când a regizat Knowing. Scenariul (dacă îl putem numi aşa) a fost realizat de Burk Sharpless şi Matt Sazama, oamenii din spatele unor filme precum Dracula Untold sau The Last Witch Hunter.

În distribuţie îi regăsim pe Gerard Butler (300, Olympus has fallen, Rock’n’Rolla), care dezamăgeşte tot mai mult în ultima vreme, şi pe mai puţin cunoscuţii Brenton Thwaites (Maleficent, Oculus, The Signal) şi Nikolaj Coster-Waldau (Game of Thrones, Mama, Oblivion).

În concluzie, dacă nu reuşiţi să găsiţi nimic altceva mai bun de făcut, cum ar fi să vă plimbaţi câinele timp de două ore, pregătiţi-vă pentru un film în care logica nu este o condiţie obligatorie, iar efectele speciale pe care se bazează campania de marketing nu aduc nimic nou sub soare.