Glume virtuale

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 11 aprilie 2022 35 afişări

Obligaţi să evite aglomeraţia în ultimii doi ani, oamenii se adaptează. Unii lucrează de acasă, alţii păstrează distanţa la serviciu, se mută pe internet cât de mult pot sau chiar în lumea virtuală. Aceasta din urmă s-a dovedit a fi un spaţiu bun pentru cei din domeniul stand-up comedy, fie ei profesionişti ori amatori obişnuiţi să participe la spectacole deschise lor.

Comicii şi-au găsit astfel refugiul în lumea virtuală de pe AltspaceVR, unde participă la un spectacol intitulat „Failed to Render”, creat de comicul texan Kyle Render în aprilie 2020, scrie Washington Post. Ajutat de colegi de breaslă în calitate de consultanţi, artistul a pus la punct un show care se poate urmări în fiecare seară de cei interesaţi. Comicii care doresc să participe la el trebuie să se înscrie pe o listă, după care sunt programaţi pentru apariţia în faţa publicului. Atât auditoriul, cât şi cei care vin să-l înveselească trebuie să poarte ochelari speciali pentru VR.

Există însă şi dezavantaje faţă de spectacolele de stand-up comedy din lumea reală, chiar dacă şi cele virtuale reuşesc să învelească lumea. În primul rând, comicii nu se pot folosi de expresiile faciale pentru a transmite ceea ce vor să transmită, dat fiind că tehnologia nu a avansat atât de mult încât avatarurile (personajele lor din lumea virtuală) să le poată folosi, iar în al doilea rând trebuie să se adapteze la mediul virtual schimbând inflexiunile vocii, modul şi momentul în care rostesc cuvintele, după cum arată comicii profesionişti. La rândul său, publicul, care poate fi din toată lumea, îşi exprimă aprecierea faţă de artişti nu atât prin râsete, ci mai ales prin emoji, cum ar fi cele cu aplauze sau inimioare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.