Aşa s-a întâmplat cu Peter Barham, profesor de fizică la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, care, după ce a dat greş cu o omletă ce părea simplu de preparat, s-a apucat să studieze reţetele pentru a înţelege ştiinţific principiile care duc la reuşita preparatelor, scrie Financial Times. Primul om de ştiinţă care s-a preocupat de acest subiect a fost Nicholas Kurti, întristat de faptul că omenirea e în stare să măsoare temperatura din atmosfera altor planete, dar habar nu avea ce se petrece într-un sufleu.

Ideea de unei colaborări între oamenii de ştiinţă şi bucătari i-a venit însă lui Elizabeth Thomas, care ţinea cursuri de gătit în SUA, după ce şi-a dat seama că soţul său, fizician de formaţie, o putea ajuta cu răspunsuri în domeniul bucătăriei. Aşa a apărut Atelierul Internaţional de Gastronomie Fizică şi Moleculară organizat în anii '90 la Erice, în Sicilia, la care participau şi Kurti şi Barham. Nu a trecut mult până când un bucătar renumit, Heston Blumenthal din Marea Britanie, i-a cerut ajutorul lui Barham, cu care se mai consultă şi în ziua de azi din când în când.

Colaborarea dintre oamenii de ştiinţă şi bucătari a dus şi la rezolvarea misterului sufleurilor acum un deceniu, iar o problemă căreia încearcă să-i dea de capăt în ziua de azi este punctul în care un preparat "oboseşte" simţurile cu complexitatea sa, dat fiind că, spre exemplu, oamenii tind să mănânce mai puţin din dulciurile prea complexe şi mai mult din cele mai simple.

Peter Barham în 2011, încercând să bată un nou record de viteză la prepararea îngheţatei din lapte, zahăr, arome şi azot lichid (precedentele recorduri îi aparţineau lui însuşi - 18,78 secunde în 2005 - şi lui Andrew Ross - 10,34 secunde în 2010):