Reţeta scurtă a businessului Wild Olive African Artisans pare simplă: se iau o româncă de nici 30 de ani, mai multe cărţi de chimie organică şi aplicată, se adaugă 20 de localnici din Africa de Sud, o compoziţie originală de săpun natural şi afacerea-i gata. Reţeta detaliată are însă o desfăşurare de roman.

Mădălina Bhatia (37 de ani) a început să studieze pianul şi vioara când avea 3 ani şi jumătate. Ulterior a mers la liceul de artă Dinu Lipatti, unde a dat pianul şi vioara pe flaut. Îşi dorea să urmeze Conservatorul de la Viena, însă nu a avut fondurile necesare, astfel că şi-a amânat visul pentru o perioadă şi a început Facultatea de Drept din Bucureşti. Nu a terminat-o însă niciodată, pentru că în ultimul an a plecat la Viena să strângă banii necesari pentru conservator.

Totuşi, visul din copilărie nu s-a materializat, pentru că în 2006 a decis să se mute acolo unde se termină Africa, în Cape Town, unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume. Aici şi-a dezvoltat un business propriu pe segmentul cosmeticelor naturale şi al obiectelor decorative, Wild Olive African Artisans.

Astăzi, românca a ajuns să coordoneze o echipă de 20 de localnici care realizează 20.000-30.000 de produse lunar, de la săpunuri la uleiuri de baie şi de la lumânări la articole decorative. „Eu am studiat muzica, iar când eram la şcoală mi-au plăcut limba română şi istoria. Nu am studiat nici business şi nici chimie şi totuşi la 30 de ani am început să învăţ chimie organică şi chimie aplicată“, îşi aminteşte antreprenoarea.

Când a început, recunoaşte ea, singura formulă pe care o cunoştea era cea a apei. A învăţat însă de nevoie pentru a putea să pună bazele businessului. „Încă de mică am fost un om ambiţios care îşi seta ţinte ridicole. Când eram mică spuneam mereu că vreau să fiu bogată“, îşi aminteşte antreprenoarea, care se prezintă sub pseudonimul Mărioara de la Ţară. Tot de mică a visat să facă balet, însă după o perioadă şi-a dat seama că nu e făcută pentru scenă.

Baletul a învăţat-o, spune ea, să îşi dea seama că este puternică şi ambiţioasă, iar asta a ajutat-o apoi în business.

„Am început să lucrez încă din timpul facultăţii, iar pe vremea aceea studenţii nu lucrau. Dintr-un total de 300, doar doi-trei aveau un job.“ Intrase la Facultatea de Drept când s-a angajat pentru că nu avea suficienţi bani. A lucrat şi ca educatoare, şi ca voluntar (“când în România nu prea se făcea voluntariat“), a oferit şi lecţii de pian.

În anii aceia sora ei a plecat în Marea Britanie cu o bursă pentru a absolvi un master şi mai apoi un doctorat. Datorită poveştilor surorii ei (astăzi consultant pentru Banca Angliei) a decis să plece la Viena cu autobuzul să se angajeze pentru a strânge suficienţi bani pentru conservator. „Am plecat pentru că nu m-am mai putut adapta la mediul social din România. Am plecat unde am crezut că va fi mai bine. Dacă pleci nu înseamnă însă că îţi cad oportunităţile din cer. Este dificil“, îşi aminteşte ea.

A început prin a lucra într-o cafenea. După patru ani şi jumătate la Viena a decis să plece în Africa de Sud în vizită din motive personale. Era hotărâtă să se întoarcă după o lună, însă Africa a convins-o să rămână. „Bazele Cape Town au fost puse de olandezi, astfel că atunci când am ajuns totul a fost peste aşteptările mele şi am rămas.“

Şi-a schimbat planurile din motive personale, iar la scurtă vreme a pornit şi businessul Wild Olive African Artisans. Îşi aminteşte că se mutase într-o casă la ieşirea din oraş şi planta un copac când a cunoscut un localnic care s-a oferit să o ajute şi i l-a recomandat pe fratele său ca grădinar şi pe soţia sa ca menajeră. Iniţial l-a refuzat, însă în final a cedat tradiţiei locale. „La momentul acela luam lecţii de olărit şi lucram part-time într-un cabinet de avocatură, mă ocupam de recuperare de creanţe. Restul timpului îl petreceam acasă şi voiam un job full time“, îşi aminteşte ea.

Într-una din zile a mers împreună cu Nokubonga, menajera, la un târg unde erau prezenţi meşteşugari locali. Acolo a întâlnit o localnică ce producea săpun natural. „Nu eram adepta produselor naturale, însă, după ce l-am încercat, formula şi designul m-au convins.“ A încercat apoi să o găsească pe localnică pentru a-i propune un parteneriat şi după mai multe luni a găsit-o.

A convins-o să lucreze împreună cu Nokubonga şi după primele zile rezultatul a fost peste aşteptări, astfel că au decis să cumpere reţeta. „Iniţial am fost refuzată, însă cred că atunci când ştii că poţi avea un impact asupra unui business trebuie să insişti pentru că în final vei reuşi.“ A convins-o pe localnică să îi vândă formula săpunului Wild Olive, ce a fost realizată în 1997 de un farmacist din Cape Town care dorea atunci să creeze un săpun potrivit pentru cei cu pielea foarte sensbilă. „În momentul în care am cumpărat reţeta, atelierul de producţie s-a mutat în propria-mi bucătărie.“

Nu ştia ce trebuie să facă, însă a cumpărat cărţi, a revenit în România, unde a luat o perioadă meditaţii la chimie, şi apoi a pornit la drum împreună cu Nokubonga, pe care a început să o înveţe să scrie şi să citească. I-a predat şi primele noţiuni de matematică şi de engleză. „Am învăţat-o cu manualele vechi pentru clasele I-IV pe care le-am luat de la tata din România.“

Nokubonga a fost prima localnică implicată în acest proiect care a ajuns astăzi la 20 de angajaţi din zonă. Primii paşi au fost mici, în primii cinci ani fiind angajaţi doar cinci localnici. „Am dorit să pornesc un proiect care să aibă şi o misiune socială, respectiv aceea de a-i educa şi învăţa o meserie pe cei care au fost excluşi din sistemul şcolar şi care sunt dificil de angajat. În Africa de Sud, din cele 40 de milioane de locuitori, aproximativ 10 milioane au această dificultate.“