In general, nu pot sa sufar articolele care incep cu enumerarea unor nume ce demonstreaza ce oameni importanti cunoaste autorul, dar cum in cazul de fata asa ceva este chiar relevant, va rog sa ma suportati. Iata despre ce e vorba: in Romania am dat recent peste fostul prieten al lui Meg Mathews, fosta nevasta a lui Noel Gallagher si mama fiicei sale Anais. In materie de celebritati, asta ar fi la fel de impresionant ca si cum as fi vecin cu bunica persoanei care o epileaza inghinal pe Andreea Banica. Totusi, mie mi-a furnizat o multime de informatii despre cat de data peste cap este viata lui Gallagher. Acum am o multime de povesti absolut nepublicabile despre ce fac fratii Gallagher in timpul liber. (Bine, va ofer un pic de barfa scandaloasa: Noel are la dispozitie propriul sau maestru bucatar francez extraordinar de scump, insa mancarea lui preferata este cea de la Pot Noodle, adica gustarile acelea instant dezgustatoare cu taitei).

 

Asta e problema celor de la Oasis. De la inceputurile clar proletare din Manchester, au ajuns acum sa locuiasca in turnuri de fildes, in care s-au izolat de aproape tot ce se petrece in lumea reala. Atitudinea lor retrograda “hai sa ne intoarcem la Beatles” mergea in 1994, cand trupele americane plictisitoare de grunge dominau eterul. Paisprezece ani mai tarziu, supunerea lor fata de aceasta mantra i-a condamnat sa joace permanent rolul de reactionari, ca de exemplu, furia lui Noel cauzata de aparitia lui Jay-Z la festivalul Glastonbury. Nu mai conteaza daca avea sau nu dreptate, totul se reduce la faptul ca are mereu aceeasi atitudine, fie ca vorbeste despre hip-hop, fie ca vorbeste despre trupe noi ca The Klaxons.

 

Aceeasi atitudine s-a putut vedea in fiecare single lansat de Oasis, de la “What’s the Story (Morning Glory)” in 1995. Oasis a inceput prin a face o muzica ce suna ca un apel la trezire care a zguduit scena britanica din somnolenta sa dogmatica. Reascultandu-le primul album, realizezi ce incredibila era trupa atunci cand a aparut. Totusi, sub magia drogurilor si a banilor, Oasis a inceput rapid sa scoata un rock tern, plin de sabloane, cu albume alcatuite din balade din ce in ce mai plangarete si imnuri din ce in ce mai bombastice. Paradoxal, cu cat le devenea mai proasta muzica, cu atat mai multi admiratori adunau. Fiecare album Oasis, indiferent de cat de prost ar fi, are asigurata prima pozitie in topuri si adoratia suporterilor. De fapt, tocmai din cauza reputatiei fanilor Oasis de a se purta precum membrii unui cult sinistru, mai toata lumea se jeneaza sa recunoasca faptul ca ii place muzica trupei. De ani de zile, fiecare nou album Oasis este precedat de o declaratie a lui Noel cum ca acesta va reprezenta “o schimbare de directie”, o abordare noua si “revolutionara” a crearii de muzica. Trist, dar Noel pare sa creada ca “deschizator de drumuri” si “inovatie” inseamna sa recurgi la o tehnologie nu chiar asa de revolutionara, cum ar fi sampling-ul (utilizarea unor scurte secvente muzicale pentru o alta melodie - n.tr.) sau (!) folosirea unei “drum machine” pentru vreo patru masuri de la inceputul unei piese.

 

Exact aceeasi publicitate exagerata a insotit si ultimul efort al Oasis, “Dig Out Your Soul”. Noel a promis, inca o data, o “directie complet noua”. Totusi, chiar inainte de a asculta muzica, lucrurile nu par promitatoare. Coperta albumului reprezinta un vag omagiu adus albumului Beatles “Sgt. Peppers”, cu tot cu sigla trupei pe o toba, inconjurata de un colaj in stilul pop-art. Da, iar trimiteri la Beatles. Ce nu inteleg eu este de ce nu a mers trupa pana la capat? De ce nu a reprodus pur si simplu coperta fata a LP-ului “The Revolver”, doar cu chipurile fratilor Gallagher suprapuse peste cele ale lui John, Paul, George sau Ringo?

 

Cum e din punct de vedere muzical? Reactia NME la “Dig Out Your Soul” a fost foarte entuziasta, publicatia afirmand ca trupa suna incurajator de intinerita. Vestea proasta e ca le-a iesit foarte prost. Ca fiecare dintre ultimele sase albume ale celor de la Oasis (da, imi pare rau, dar “What’s the Story” chiar a fost o enorma dezamagire), ultimul lor LP se mentine in acelasi teritoriu invechit. Liam are cateva incercari sporadice de compozitie, baiatul lui Ringo Starr a fost chemat sa se ocupe de tobe, iar trupa a incercat sa produca un rock psihedelic placut. Toate - chestii ce nu ies din sfera obisnuitului. Primul single de pe album, “The Shock Of The Lightning”, oglindeste starea de astazi a celor de la Oasis, si anume faptul ca se impleticesc in propria lor infatuare.