Jurnalul Helenei Berr, supranumita deja „Anna Frank a Frantei“, a ramas necunoscut vreme de 50 de ani pana sa fie descoperit de catre cercetatori ai Muzeului Holocaustului din Franta. Insemnarile pornesc in 1942, cand autoarea avea 21 de ani si merg de la niste descrieri ale peisajului din afara Parisului, trecand prin reflectii despre prima dragoste si ajungand la descrieri ale persecutiei evreilor de catre nazisti. Jurnalul s-a dorit a fi, conform autoarei, o amintire pentru logodnicul ei, fugit in Anglia pentru a lupta in miscarea de eliberare a Frantei si caruia i-a fost inmanat intr-adevar dupa razboi. Berr a preferat sa nu fuga din tara atunci cand ar fi putut, alegand sa lucreze ca voluntara la un lagar de copii ai caror parinti fusesera deja deportati. Ultima insemnare din jurnal poarta data de 15 februarie 1944 si descrie o intrevedere cu un fost prizonier de razboi in Germania, care ii povesteste despre persecutia evreilor si despre executarea soldatilor rusi bolnavi luati prizonieri, incheindu-se cu cuvintele: „Ce oroare!“. Nu peste multa vreme, autoarea avea sa fie arestata impreuna cu familia, gasindu-si sfarsitul in lagarul Belsen, cu numai cateva zile inainte ca acesta sa fie eliberat de trupele britanice.