Craciun fericit!

Scrie-mi ceva

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 02 mai 2022 28 afişări

Scrie-mi ceva

Colaborările caselor de modă nu sunt o noutate, acestea anunţând periodic câte un astfel de proiect, iar în ultima vreme se poartă parteneriatele cu scriitori, scrie Wall Street Journal. Valentino, spre exemplu, colaborează cu diverşi autori, printre care Donna Tartt sau Ocean Vuong, care să-i scrie povestiri şi poezii în care apare menţionat numele său ori pe o temă dată, în acest caz în josul paginii apărând sigla firmei, pe care apoi le foloseşte pentru publicitate în presă sau în librării. Ideea de la care se porneşte este de a sublinia că, pe lângă articolele produse de casa de modă, nici fără cărţi nu se poate trăi. La rândul său, Proenza Schouler a apelat la scriitoarea Ottessa Moshfegh care i-a scris o povestire care a fost tipărită şi oferită participanţilor la prezentarea de modă a companiei din februarie. Soluţia unei colaborări literare i s-a părut interesantă şi reţelei de galerii de artă Gagosian, care a lansat un imprint, Picture Books, coordonat de scriitoarea Emma Cline, în care combină povestiri cu lucrări de artă ale artiştilor pe care-i expune compania.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MODA,
arta,
scriitoare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.