Valoarea unei opere de artă se stabilea cândva cu ajutorul galeriilor de artă, al specialiştilor care creau colecţii pentru diverse muzee ori al experţilor în materie de anumiţi artişti sau curente din artă. Mai recent, au început să aibă şi colecţionarii un cuvânt din ce în ce mai greu de spus.

Astfel, în domeniul artei moderne şi contemporane, cea mai mare diferenţă dintre preţul estimat şi cel de vânzare la licitaţii s-a înregistrat în cazul artiştilor în ascensiune, scrie The New York Times. Printre exemple se numără ghanezul Amoako Boafo cu al său „Yellow Dress”, vândut pentru peste 800.000 de dolari faţă de estimarea de până la 350.000 sau poloneza Ewa Juszkiewicz cu „Portrait of a Lady (After Louis Leopold Boilly)”, care s-a adjudecat pentru o sumă de cinci ori mai mare (1,56 milioane de dolari) decât cea estimată, la o licitaţie a casei Christie’s. Aceeaşi tendinţă au constatat-o şi casele de licitaţii Phillips’s şi Sotheby’s şi se datorează în special colecţionarilor de dată mai recentă, proveniţi în principal din China, Coreea de Sud sau restul Asiei, care nu au putut achiziţiona lucrările care le-au stârnit interesul la vremea când erau expuse într-o galerie care reprezenta artistul. Ca atare, interesul colecţionarilor, stârnit şi întreţinut de platforme online ca Instagram, dar nu numai, a devenit o modalitate de stabilire a valorii financiare a lucrării de artă înaintea opiniei experţilor sau prezenţei în muzee, aşa cum se întâmpla altădată. Cum totuşi expunerea într-un muzeu este benefică pentru artist, unele galerii preferă să vândă acelor colecţionari care, pe lângă lucrarea pe care o vor neapărat, mai cumpără cel puţin una artape care să o doneze unei astfel de instituţii.

“Portrait of a Lady (After Louis Leopold Boilly)”