Club BM: Băncile caută profitul de altădată. Softiştii vor să îi ajute
Cele mai noi trenduri în IT şi software pentru sectorul financiar şi modalităţi prin care poate fi sporită eficienţa în afaceri sunt subiecte fierbinţi pentru directorii care vor să aducă un plus de economii în firmele în care lucrează. Invitaţii celui mai recent Club Business Magazin, cu tema „Noi modele de business în sectorul financiar“, au discutat despre felul în care soluţiile inovatoare ale producătorilor de software pot genera economii pentru un sector care se zbate să facă profit.
ANDRA PANTEA, FORWARD SOFTWARE: Compania are misiunea de a oferi parteneriate în efortul de a creşte atât livrarea serviciilor de IT, cât şi de consultanţă, create cu ideea de a dezvolta cât mai multe parteneriate reciproc avantajoase. În general, implementarea unui sistem IT vizează optimizarea proceselor de business.
Nu întotdeauna rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor şi atunci când măsurăm rezultatele vrem să vedem că implementarea unor soluţii IT a adus valoarea scontată şi am reuşit să obţinem mai mult cu mai puţin. Toţi vrem să cheltuim mai puţin şi să avem mai multe rezultate. Mai puţin înseamnă să reducem total cost of ownership, care nu înseamnă doar preţul de achiziţie, dar şi costurile de utilizare, mentenanţă şi evoluţie ale unui sistem IT. Utilizarea se referă la resursele consumate pentru realizarea respectivelor procese de business.
Mentenanţa nu include doar cheltuielile cu contractul respectiv, ci şi resursele folosite pentru a oferi un nivel de servicii peste cel stabilit iniţial. Evoluţia înseamnă actualizarea conform normelor legale, de audit, şi ale regulatorilor din plan naţional. Un indicator pe care dorim să îl reducem este timpul de răspuns, un diferenţiator extrem de important, care permite creşterea cotei de piaţă. Băncile trebuie să acorde credite, să aprobe sau să facă rapoarte de scoring în timp foarte scurt, de aceea viteza este un aspect demn de luat în seamă.
Creşterea eficienţei poate fi realizată prin optimizarea proceselor şi printr-o automatizare adecvată. Clienţii doresc un grad de disponibilitate şi flexibilitate crescut pentru sistemele pe care le implementează, dar şi control. Soluţiile integrate care oferă acces la contabilitate, operaţional şi back-office, permit o siguranţă sporită şi o bună guvernanţă a aplicaţiei. Rezultatele bune se obţin proiectând mai multe procese eficiente pe care softul le urmează, nu le precede. Fundamental este să găsim un echilibru între costurile de control şi cele ale lipsei de control.
Este bine ca businessul să se pună la masă cu IT-ul şi să definească împreună procesele de business înainte de implementare. Apoi, implementând software-ul care asigură nivelul optim de automatizare se pot obţine rezultate îmbunătăţite. Un alt lucru esenţial ar fi să măsurăm întotdeauna înainte ceea ce am proiectat, respectiv să definim procesul de business, să măsurăm impactul acţiunilor proectate, să monitorizăm şi să analizăm rezultatele. Planificaţi înainte de a face ceva.
Una dintre cheile reducerii costurilor este optimizarea şi automatizarea. Trebuie să gândeşti o structură IT care să permită această automatizare, ai nevoie să alegi furnizorul optim pentru serviciul respectiv şi să defineşti nivelul optim de suport. Matricea decizională referitoare la selecţia providerului şi a soluţiei potrivite ar trebui să cuprindă următorii parametri: la nivel operaţional o persoană să-şi poată îndeplini sarcinile în cadrul unei singure aplicaţii şi să nu îşi piardă timpul trecând de la o aplicaţie la alta; interfaţa grafică trebuie să fie cât mai prietenoasă cu utilizatorul şi să nu implice costuri suplimentare de instruire; calitatea serviciilor de mentenanţă şi timpul de răspuns şi realizare pentru fiecare obiectiv sunt criterii de performanţă pentru clienţi. Suntem conştienţi că este în avantajul clientului să nu depindă de un singur furnizor, deşi suntem producător de software şi consultanţă şi ne-am dori să avem monopol.
Clienţii trebuie să ţină cont în momentul selecţiei şi de puterea de negociere a furnizorului şi vă încurajez să o limitaţi prin analiza mai multor oferte, dar şi să ţineţi cont de planul de contingenţă. Sistemele implementate de Forward Software acoperă tot businessul necesar unei companii de leasing financiar şi de credit de consum, dar vin pe deasupra cu un business process management în care se pot măsura foarte uşor activităţile departamentelor multiple.
MARIO BRUNO, WEBRATIO: Clientul este cel care deţine controlul, cunoştinţele specifice industriei şi bugetul şi de-a lungul dezvoltării procesului pot exista nealinieri persistente între nevoile businessului şi dezvoltarea aplicaţiilor.
Problema principală este distanţa dintre perspectiva de business şi cea de IT. Trebuie să răspundem imediat nevoilor unui business şi să evoluăm continuu, dar pe de altă parte ţinem cont de reducerea costurilor şi de dezvoltare de software cu un grad înalt de scalabilitate. Platformele moderne rezolvă aceste dificultăţi şi permit programarea vizuală a aplicaţiilor mobile şi web pentru a nu mai scrie cod şi a asigura mai degrabă un focus pe inovaţie şi creativitate de-a lungul procesului de dezvoltare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro