Educaţia nonformală capătă foarte multă importanţă într-un sistem naţional de învăţământ care nu mai ţine pasul cu noile generaţii, crede şi Cecilia Necula, fondator al centrului Bufiniţa din Tei. “Auzim mereu de la părinţi sau bunici că "ăştia mici ne dau clasă" în cutare sau cutare privinţă, în general tot ce are legătură cu tehnologia ....e adevărat, ei au abilităţi pe care mulţi dintre adulţi nu le au, la fel cum şi adulţii sau cei în vârstă au abilităţi pe care noile generaţii nu le au. Pentru că acum nu mai este nevoie de ele... S-au schimat vremurile, interesele, abilităţile necesare pentru a te integra în societatea în schimbare”, remarcă ea. “Ori sistemul şcolar actual nu şi-a făcut un <update>, ci a rămas ancorat în alte vremuri. Asta în ciuda multor eforturi, proiecte, organizaţii care îşi propun să schimbe ceva în mersul lucrurilor. Problema este că spaţiul creat între şcoală şi ritmul cu care asistăm la crearea unui nou profil uman e destul de înspăimântător.  Ar fi nevoie de o schimbare dramatică şi totală de paradigmă. Cine să o facă ?”

Bufniţa din Tei este un centru de activităţi recreative şi educaţie nonformală, care pune accentul pe învăţarea liberă, ghidată de interesul şi inclinatiie naturale ale copilului. Printre cursurile oferite se numără actoria, artele vizuale, şahul, informatica, inginerie & robotică, tehnici de creaţie şi hand-made sau tehnici de învăţare şi dezvoltare personală. 

“Prin activitatea noastră, noi încercăm să lăsăm libertate celor mici să încerce, să experimenteze, să testeze, să descopere lumea şi în cele din urmă să se descopere pe ei – iar asta în ritmul lor propriu”, explică Cecilia Necula. “Numai că, vorbind de ritm propiu şi de experimentare, apare o problemă de ordin pragmatic. Toate aceste experimentări costă. Părinţii trebuie să suporte lunar un cost mai mare sau mai mic. Ori asta atârnă în bugetul familiei. Iar de aici, corelat cu istoric familial, nivel de educaţie, preconcepţii, apare riscul ca părinţii să pună presiune pe copii în direcţii care poate nu corespund profilului lor. În unele cazuri aceştia nu mai reuşesc să experimenteze diverse zone, ci sunt obligaţi să parcurgă anumite trasee <sigure> doar pentru că în prezent aceste trasee s-au dovedit a fi rentabile. Din experienţa noastră de părinţi putem spune că cei mici sunt suprasolicitaţi, dar nu în sensul în care se tot vehiculează. La vârsta lor, copiii suportă şi chiar au nevoie de antrenarea creierului în cea mai mare parte a timpului. Nu volumele de sarcini îi suprasolicită neapărat, ci mai degrabă conţinutul acestora. Din nou, necorelat cu interesele şi abilităţile lor.”

Dacă este să vorbim de riscuri, crede Sorin Faur, acestea nu vin de la cursuri în sine, care predau abilităţi necesare, vin din altă zonă. “Şcoala – şi cum este ea gândită acum – are o mare vină în suprasolicitarea copiilor, trebuie spus, pentru că ocupă nejustificat de mult timp din viaţa unui copil pentru câte beneficii produce. Nu că şcoala nu ar fi necesară, din contră, educaţia este cheia pentru viitor, dar o educaţie de calitate, axată pe nevoi şi flexibilă, care să înceapă prin a fi orientată pe elevi şi nu pe materii, pe nevoile şi abilităţile fiecăruia.” Ar trebui ca fiecare copil să fie în primul rând ajutat să se descopere pe sine, crede cofondatorul Mentalio, iar apoi, printr-o programă flexibilă şi bazată pe opţiuni, să fie îndrumat către domeniile în care excelează. “Ori ce face şcoala astăzi? Le cere copiilor să fie buni la toate, ignorând personalitatea şi pasiunile fiecăruia! De ce ar trebui să fie un potenţial Mozart bun la anumite materii de care nu va avea nevoie niciodată (pun o problemă de principiu aici)? Nu spun că există materii de studiu inutile, nici că nu este nevoie de cultură generală, ci că nu toţi copii sunt la fel şi deci trebuie lăsaţi să îşi descopere şi urmeze chemarea. De aceea este nevoie de un învăţământ bazat pe opţiuni – în care fiecarea să aleagă ce vrea să studieze, cum vedem de altfel că se construieşte în ţările nordice. Şi atunci, copii nu ar mai fi atât de ocupaţi, pentru că în loc să investească 7-9 ore pe zi pentru a învăţa ceva de care nu au nevoie, care nu le place şi la care nu vor excela oricum mai bine s-ar ocupa direct de ceea ce îi dezvoltă.” El opinează că ciclul primar ar trebui axat pe dezvotarea abilităţilor de bază (scris, citit, calculat, cultură generală), ciclul gimnazial pe descoperire şi clarificare personală pentru ca apoi, în ciclul secundar superior elevii să poată aprofunda ceea ce îşi doresc.

“Da, au un program încărcat la şcoală sau grădiniţe iar multe din informaţiile livrate în mediile instituţionalizate sunt absolut nefolositoare şi uneori haotice”, crede şi Ana Chiorean. “De aici şi pretenţiile ridicule ale dascălilor şi ale părinţilor în egală măsură.”

Implicarea copiilor în activităţi de educaţie nonformală poate aduce şi beneficii de imagine pentru părinte în relaţia cu alţi părinţi, susţine Cecilia Necula. Ea nu crede însă că acest "avantaj" reprezintă o motivaţie, ci mai degrabă un efect secundar. “Interacţionăm zilnic cu mulţi părinţi. În general motivaţia lor este una corectă, aceea de a oferi copilului lor cât mai multe şanse de dezvoltare şi oportunităţi în viitoarea carieră. Sunt conştienţi de limitele şcolii tradiţionale.”