Lohn-ul dispare Şi nu dispare. Cât va mai dura lohn-ul? Despre dispariţia acestui sistem de producţie se vorbeşte de mai bine de zece ani, iar discuţiile au devenit mai intense odată cu integrarea României în UE: producătorii în lohn îşi calcu-lează costurile în lei, dar vând marfa în euro; marjele de profit s-au redus şi mai mult de jumătate din cele peste 5.000 de firme de confecţii existente sunt pe zero sau au pierderi. Atuurile firmelor din România au fost eclipsate de extinderea in-dustriei chinezeşti. Salariul mediu din acest domeniu este cuprins între 300 şi 350 de dolari, după cum reiese din spusele lui Bock, iar angajaţii lui lucrează pentru acest salariu 45 de ore pe săptămână.

Costurile de producţie variază în funcţie de durata de producţie şi de zonă. Astfel, există unele care pot fi produse rapid, în 30 de minute/unitate sau produse care pot dura între o oră şi jumătate de oră, preţul de confecţie în România fiind cuprins, din punct de vedere al lui Bock, între 3,5 şi 7,5 euro/unitate.

„Made in România nu mai înseamnă nimic, dimpotrivă, poate aduce un efect negativ, la fel ca şi Bulgaria“, crede Oliver Petcu, managing partner al companiei CPP Management Consultants, specializată în piaţa luxului.

El a participat recent la o întâlnire inter-naţională a reprezentanţilor industriei modei de lux în Italia, unde preşedinţi ai unor branduri precum Prada şi Valentino spuneau că producţia din Asia a devenit extrem de avansată şi sofisticată. Astfel, tendinţa ca branduri mari precum Prada sau Gucci să îşi mute producţia acolo va creşte.

Petcu este de părere că drumul în jos al lohn-ului din România a început cu mai mult timp în urmă, iar în câţiva ani va dispărea complet. Motivul principal identificat este lipsa unor nişe existente în trecut, precum cele ale costumelor bărbăteşti sau ale prelucrării de mătase. Cea mai relevantă dovadă a ofensivei chineze în Europa este deschiderea unui magazin de designer chinez, Giada, pe una dintre cele mai importante artere de modă din Europa, la Milano, chiar lângă magazinul Versace.
În aceste condiţii, producţia în sistem de lohn în România nu va mai avea sens nici pentru nişele pe care mai demult China nu le acoperea, potrivit consultantului.

Din punct de vedere al lohn-ului existent în ţară, Petcu crede că este vorba despre linii mai puţin complicate. „Ştiu că Max Mara şi Escada produc la Craiova, în fabrica de lângă Sibiu se produc doar componente pentru Louis Vuitton, iar poveştile despre producţia de Hermès, Gucci sau Prada sunt doar poveşti“, argu-mentează el. În ce priveşte consumul de lux la nivel european, acesta este în cădere liberă: „Nici măcar în hub-uri ale modei precum Italia sau Franţa nu mai există consum intern, tot asiaticii sunt clienţii retailerilor pentru haine de lux“.

Srdjan Kovacevic, managerul Alsa Boutiques, observă că mai puţin de 5% din produsele din magazinele Alsa Boutiques sunt făcute în România, de obicei pulovere Max Mara sau Marella. El a întâlnit la Armani pantaloni sau bermude făcute în România şi nu crede că există o diferenţă de calitate între ţările de producţie.

„Produse făcute în România pleacă peste tot în lume. Fără restricţii şi rezerve. Sunt absolut competitive şi în linie cu toate celelalte ţări din Europa care le produc în paralel“, observă Kovacevic. România se încadrează în ţările unde forţa de muncă nu este scumpă şi cât timp acest parametru este prezent, fabricile de aici vor avea de lucru. Odată ce costul va depăşi limitele, producătorii se vor muta în ţări mai puţin costisitoare .

În ce priveşte lohn-ul, managerul Alsa Boutiques crede că este un business convenient pentru producătorii de haine de lux până se realizează un cost adecvat. Producătorul se poate muta oricând.
Varianta intermediară a fabricilor este să se concentreze pe execuţia pieselor cât mai complexe, iar astfel  marja de profit va fi mai mare.

Povestea f+r+ sfÂrŞit. Dietrich Bock nu este îngrijorat în legătură cu scăderea consumului, problema cu care el se confruntă este găsirea lucrătorilor. „Chiar dacă multe fabrici s-au închis, nu găsim suficienţi angajaţi“. El a observat că ei preferă să muncească în străinătate, în condiţiile în care în industria hainelor nu există salarii foarte mari din cauza competivităţii pieţelor asiatice. Chiar şi în aceste condiţii, Bock estimează o creştere a afacerii care ar trebui să ajungă la circa 45 de milioane de euro în doi ani, perioadă după care îşi doreşte să iasă la pensie.

Experienţa lui în domeniu însumează mai bine de 40 de ani: a început ca asistent universitar, a avut o lucrare de doctorat numită „Training financiar de anvergură pe termen lung“ (Long range financial training), relevant pentru dezvoltarea care s-a întins pe aproape 30 de ani a afacerii. În ce priveşte dezvoltarea viitoare, Bock nu crede că deschiderea de noi fabrici în România ar fi justificată, ci creşterea pro-ducţiei cu companiile existente şi trecerea din ce în ce mai mult de la producţia în sistem lohn spre cea de full business. Orientarea spre acest regim este argumentată, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie ai judeţului Covasna au observat, din discuţiile cu jucătorii din domeniu, că sectorul are zilele numărate şi că va mai rezista circa zece ani tocmai din cauza lucrului în sistem lohn, în care se caută optimizarea permanentă a costurilor. Piaţa ar urma astfel să se orienteze spre Est, spre o forţă de muncă mai ieftină.
Impresionat de terenurile fantastice ale României, Bock crede că fabricile fondate de el nu vor dispărea niciodată din Valea Pantalonilor. Se consideră un supravieţuitor al industriei pe care o consideră „o poveste fără de sfârşit“.