Omul Anului 2014. Andrei Dunca, creierul afacerii pentru care Facebook a plătit o sumă fabuloasă
După tranzacţie, LiveRail s-a mutat în Menlo Park, iar Andrei Dunca (engineering officer) şi Mark Trefgarne (CEO) împreună cu echipa au mers mai departe cu proiectele lor şi cu o strategie susţinută de Facebook: „Am în continuare un job foarte similar la Facebook, coordonez în continuare toate echipele de engineering care se ocupă de LiveRail şi avem planuri pe termen lung pentru businessul şi produsul LiveRail. Sunt în continuare foarte pasionat de ceea ce facem şi de ceea ce vom construi în viitor, mai ales acum având suportul unei companii ca Facebook. Nu am absolut niciun plan de viitor în afara a ceea ce înseamnă LiveRail“.
Chiar dacă a fost achiziţionat de Facebook, LiveRail va rămâne un brand separat, iar businessul va continua să crească într-o direcţie organică. Dunca spune că toate echipele originale se identifică în continuare cu LiveRail, deşi există multe puncte de integrare cu Facebook şi cu alte echipe din Facebook. Cu atât mai mult cu cât vizibilitatea companiei a crescut exponenţial, grija pentru acurateţe tehnică nu s-a terminat: „La scara la care operăm acum, e foarte important să avem un sistem şi o infrastructură robuste. Orice problemă tehnică, chiar dacă durează doar câteva secunde, poate însemna pierderi de mii, zeci de mii, sute de mii de dolari.
Presiunea e foarte mare şi nu ne permitem să nu fim cei mai buni din punct de vedere tehnic“.
Cât despre numărul clienţilor, glumeşte că le-a pierdut şirul, dar estimează în jur de 500 – printre care Dailymotion, A&E Networks, Fox Television, Gannet, Conde Nast, Songza, Univision, CBS Local, iar în UE – Telegraaf Media Group sau MailOnline: „Orice companie care are conţinut video online (pe web, pe mobil sau smart/connected TV) şi vrea să îl monetizeze e un posibil client pentru LiveRail. Lucrăm cu clienţi de toate mărimile, de la echipe de câţiva programatori care au o aplicaţie de iPhone şi vor să o monetizeze, până la companii media gen Fox, ABC, Univision, Conde Nast“. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 100 de milioane de dolari, iar pentru 2014 este estimată o creştere de 200%, compania fiind pe profit de aproape doi ani.
„Suntem consideraţi experţi în tot ceea ce înseamnă online video advertising şi singura companie cu care ne batem umăr la umăr e Google“, rezumă Andrei Dunca poziţia de pe piaţă a LiveRail, dar şi motivul pentru care Facebook a plătit aproape jumătate de miliard de dolari pentru a intra în forţă pe piaţa despre care se spune că va absorbi cea mai mare parte din bugetele care vor pleca din media tradiţională către online. În 2013, pentru prima dată în istoria advertisingului, oamenii de marketing au cheltuit mai mult pentru a-şi promova brandurile online în defavoarea televiziunii, fiind în special impulsionaţi de creşterea vizibilităţii reclamelor în social media. Advertisingul pe mobil a ajuns la 7, 1 miliarde de dolari anul trecut, faţă de 3,4 miliarde în 2012, după cum arată un studiu realizat de PwC.
Andrei Dunca spune că este dificil de previzionat cât din bugetele de video ale advertiserilor vor migra către online, dar că sunt câţiva factori-cheie care pot determina o migrare mai rapidă sau mai înceată. Unul este measurement – broadcast TV advertising, care e măsurat acum prin GRP (gross rating points) de către Nielsen: „La început nu exista o asemenea metrică în digital, dar în ultimii ani începe să fie din ce în ce mai folosită. Multe campanii vin in digital cu targete măsurate în GRP. Cu cât metrica asta e adoptată mai mult în digital, cu atât le va fi mai uşor advertiserilor să cumpere digital şi să migreze bugetele“.
Un alt factor este consumul de conţinut pe platforme mobile şi renunţarea sau minimizarea accesului la tradiţionalul televizor: „Există din ce în ce mai mulţi oameni şi familii care nu au abonament la cablu, ci doar la internet, şi tot consumul de conţinut video se face prin tablete sau connected TVs, pe Netflix, Amazon, Roku, Vudu, Hulu etc. Nu mai e nevoie să aştepţi şi să consumi show-ul favorit liniar, la data şi ora difuzării, ci poţi oricând, de oriunde“.
În plus, mai spune Andrei Dunca, este interesant că, pentru prima dată, canale premium gen HBO sau Showtime se gândesc la unbundling – „să nu mai fie nevoie de abonament la cablu pentru acces la conţinutul lor şi să îl facă disponibil direct, online“. „O asemenea mişcare ar fi foarte disruptivă pentru companiile de cablu şi pentru felul tradiţional în care acest business funcţionează“, crede Dunca.
Chiar dacă se află în mijlocul evenimentelor şi la kilometrul zero al strategiilor care vor schimba lumea tehnologică pe care o ştiam până acum, Andrei Dunca se simte în continuare ca într-un start-up, deşi lucrează într-o companie cu mii de angajaţi. „Toţi sunt nişte oameni foarte deschişi, iar felul cum au decurs negocierile şi integrarea au fost foarte încurajatoare, fiindcă am simţit tot timpul că LiveRail şi Facebook au culturi similare şi aliniate. E o cultură care te încurajează să fii tu însuţi, să ai curaj şi să fii conştient că, la sfârşitul zilei, indiferent pe ce ai lucrat sau în ce echipă eşti, noi toţi contribuim la «making this world more open and connected»“.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro