„Unul dintre domeniile care vor necesita o adaptare rapidă şi continuă a pieţei muncii la evoluţia tehnologiilor şi a cadrului legislativ şi instituţional este cel al mediului. Dacă în analizele/cercetările referitoare la meseriile viitorului sunt inventariate cele precum ingineri sau arhitecţi de mediu, va fi nevoie, cu siguranţă, de specialişti care să gestioneze şi să optimizeze din perspectivă economică procese economico-sociale complexe precum: transpunerea în realitate a principiilor economiei circulare; creşterea ponderii energiei verde, a energiilor alternative în totalul energiei consumate; implementarea tehnologiilor verzi; educarea producătorilor, cumpărătorilor şi consumatorilor în direcţia realizării produselor sustenabile; promovarea principiilor sustenabilităţii în toate domeniile şi sectoarele de activitate“, a explicat prof. univ. dr. Mirela Stoian, decanul Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului. citeşte toată ştirea
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.