La finalul lunii trecute, casa Prispa, un proiect de locuinţă independentă energetic pus la punct de 45 de studenţi români din 4 universităţi din Bucureşti, a ieşit pe locul 9 din 18 posibile la una dintre cele mai mari competiţii globale între facultăţi, Decatlonul Solar, ţinută anul acesta la Madrid. Deja tinerii ingineri, arhitecţi sau constructori au început să se gândească la viitoarea ediţie a Decatlonului, cea de la Versailles din 2014, iar alături de ei este posibil să mai apară o echipă din Cluj. Între timp, camioanele încărcate cu casa Prispa ar fi trebuit să ajungă deja Bacău, acolo unde se află primii cumpărători. Alături de ei mai sunt alte 20 de cereri, aşa că se pare că „microbul„ Prispa a fost implantat. citeşte toată ştirea
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.