Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Elena Cremenescu, locul al 23-lea
Fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant a urcat spectaculos în clasamentul admiraţilor faţă de anul trecut, avansând circa 70 de poziţii.
Ea este acum la conducerea departamentului de cercetare-dezvoltare al Sarantis România, în condiţiile în care grupul mai are un singur alt departament de profil, în Grecia.
Elena Cremenescu a acumulat experienţă în domeniul cercetării cosmetice înainte de revoluţie, iar ulterior a clădit, împreună cu soţul său, firma Elmi Prodfarm, numele plecând de la prenumele celor doi fondatori (Elena şi Mircea). Antreprenorii au vândut afacerea către Sarantis, în urmă cu şapte ani, într-o tranzacţie evaluată la 6,5 milioane de euro. Producţia fabricii din Berceni (Bucureşti) a fost relocată în Grecia, iar în România se vor derula în continuare activităţile de cercetare şi dezvoltare, coordonate de Elena Cremenescu.
Ea coordonează acum o echipă de circa zece persoane şi spune că există premise pentru dezvoltarea acestui departament. Elena Cremenescu spune că o femeie lider trebuie să fie „o persoană plăcută, deschisă, decentă, fără exagerări vestimentare sau de comportament“.
Elena Cremenescu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.
Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:
* Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro