Dana-Mirela Ionescu, presedinte al Raiffeisen Capital & Investment, este femeia de 34 de ani care a condus cele mai spectaculoase listari la Bursa de Valori Bucuresti si a strans, in total, peste 42 de miliarde de euro de la investitori prin listarea Transgaz, Transelectrica si a retailerului de electrocasnice Flamingo.
Atunci cand vii de pe o piata de capital ca aceea din New York pe una ca aceea din RomAnia, pot trece ani buni pana sa nu mai fii considerat un outsider. Te tradeaza limbajul presarat cu "englezisme", stilul de viata activ si nevoia de a fi permanent conectat la informatiile de prima mana. Dana Ionescu incearca inca, dupa aproximativ zece ani de vis american, sa se reacomodeze la viata de broker din Romania.


Tabloul unei cariere
Pentru ea readaptarea la Romania a fost nici mai grea, nici mai usoara decat alte etape. Nu a fost deloc facil nici sa absolve, Magna cum laude, o universitate ca Georgetown, mai ales cand a urmat doua specializari simultan si a lucrat, in paralel, in trei locuri diferite. Putem spune deci, fara sa gresim, ca este cat se poate de obisnuita cu stresul. De fapt, ea singura spune ca daca nu are cateva probleme reale pe ordinea de zi, are impresia ca ceva nu este in regula, ca a omis niste lucruri importante si atunci stresul devine si mai mare.

"Sunt o persoana foarte dinamica, nu pot sa stau locului si nu rezist fara sa am ceva de facut. Mai bine am prea multe probleme urgente decat sa nu am niciuna." Tocmai asta a facut-o sa se indragosteasca de New York. "Ritmul de viata de pe Wall Street este intr-adevar unul sufocant si nu poti rezista acolo daca nu esti construit ca un om dinamic."
Iar la dinamism sta bine. Este pasionata de pictura inca din copilarie, cand a si expus cateva lucrari, si tot de mica a invatat ce inseamna sa alegi o singura cale din mai multe optiuni. In liceu voia sa devina arhitect, un pas normal de la pictura, dar in paralel a cochetat si cu medicina sau matematica. In cele din urma, pictura a ramas doar un hobby, medicina a iesit definitiv din peisaj si ea a ramas fidela matematicii. Inclinatia catre stilul de viata practic pe care il reprezinta, in general, cifrele si-a valorificat-o in finante si, asa cum parea normal, si-a inceput "drumul" la Academia de Studii Economice Bucuresti. De aici insa, a facut un pas deosebit de important pentru cariera ei de astazi: s-a transferat la Georgetown University din Washington DC, unde a si absolvit, cu toate meritele, aceeasi universitate pe care a terminat-o si fostul presedinte american Bill Clinton.i
In timpul facultatii, desi a ales doua specializari, finante si afaceri internationale (deci un volum de munca de doua ori mai important), a avut cate trei joburi simultan: administrator de retea in laboratorul de informatica al facultatii, tutore la patru materii si, pe rand, a lucrat pentru doua firme private.
Printre vechile sale responsabilitati s-au numarat si distributia de flyere sau vanzarea brazilor de Craciun. Mai tarziu, insa, a trecut la lucruri mai apropiate de obiectivele sale. S-a alaturat companiei americane The Prudential Insurance Company of America, specializata in servicii financiare, dupa care au urmat firmele de brokeraj Moors and Cabot si Washington Investment Corporation.


Cu brokerajul in sange
In cazul actualului presedinte al RCI, asa cum este cunoscuta compania pe piata de brokeraj locala, "aschia nu sare departe de trunchi" este o zicala cat se poate de potrivita. Tatal ei, Dan Ionescu, fost director in ministerul Afacerilor Externe, inainte de 1989, a condus divizia din Europa de Sud-Est a General Electric Capital pana in toamna lui 2007, deci alegerea ei pare acum cat se poate de fireasca. Ea spune totusi ca influenta tatalui sau asupra deciziei sale de a incepe o cariera in brokeraj are de a face cu talentul mostenit si cultivat in familie. "GE Capital cuprinde o mica parte din activitatea unei banci de investitii, dar influenta tatalui meu s-a resimtit mai mult prin gene, pentru ca semanam foarte mult." In plus, hotararea a luat-o cand era in America, deci departe de casa. "Tatal meu mi-a deschis ochii catre ceea ce inseamna azi economia capitalista si tot el mi-a aratat ce inseamna lumea: cand eram mica, imi povestea despre calatoriile lui; dupa revolutie am inceput sa calatoresc si eu cu el si astfel am vazut Europa, Asia si America. Deci el mi-a insuflat o gandire deschisa, chiar internationala. Am fost obisnuita ca el sa fie plecat tot timpul in strainatate si poate din aceasta cauza nu am resimtit propria mea plecare in State ca pe o schimbare extraordinara. In rest m-a lasat sa aleg singura ce doresc sa fac."
In America a invatat si a muncit zece ani, perioada in care s-a intors acasa cel mult o data pe an. E deci lesne de inteles de ce spune ca nu s-a readaptat la viata de aici, chiar daca s-a intors deja de patru ani. "Nu este nicio problema in Romania, dar imi lipseste stilul de viata de la New York. Mentalitatea oamenilor e diferita, nu numai oportunitatile."


Un newyorkez la Bucuresti
"Nu am ales SUA, am ales New York, pentru ca una este America si cu totul altceva este The Big Apple. Am facut scoala in DC pentru a ma adapta mai usor la stilul lor de viata, si am locuit acolo intre 1995-1997, dar verile le petreceam la New York, pentru ca acolo munceam." A ramas indragostita de New York, desi la inceput nici nu se gandea sa ramana peste ocean.
"Au venit toate pe parcurs. Initial am plecat sa muncesc in timpul vacantei de vara, dupa care m-am inscris la Georgetown si am vazut ce inseamna invatamantul de acolo. Universitatile din State chiar te invata sa gandesti; sistemul de invatamant este mult mai practic si axat pe intelegere mai mult decat pe memorare. Citesti o data si intelegi, pentru ca inveti logic. Numai asa am avut timp pentru trei slujbe in paralel cu facultatea."
Ea stie ca, in Romania, un student de-abia reuseste sa impace studiile cu un singur loc de munca, fara sa vorbim macar de doua specializari sau mai multe joburi. Inca un fapt paradoxal este ca in capitala economica a lumii un broker poate munci 14 ore pe zi si totusi ziua lui sa nu se termine fara sport sau fara timp pentru pasiuni, in timp ce intr-un mediu mai lent, cum este Bucurestiul, timpul pentru personal life este tot mai mic.
Ea insasi are tot timpul agenda incarcata, dar nici nu ar putea trai altfel. In timpul interviului noi ne-am convins ca nu exagereaza cand spune ca fara probleme urgente de rezolvat nu ar fi in elementul ei. "Nu stiu daca m-am deprins cu un ritm de viata alert in New York sau, pur si simplu, asa sunt eu construita ca om."
Oricum, indiferent de cat de multe ore de lucru pe saptamana acumuleaza in prezent, experienta de trei ani de la Goldman Sachs, cea mai puternica banca de investitii din lume la ora actuala a pregatit-o cum nu se poate mai bine. Acolo nu era un lucru neobisnuit sa nu ajungi acasa intre doua zile de lucru, drept dovada, sediul era dotat cu camere pentru odihna si birourile tineau de multe ori locul patului pentru cei care nu mai aveau loc in incaperea respectiva. "Daca pana atunci credeam ca eu fac multe lucruri in acelasi timp, la Goldman Sachs parerea mi s-a schimbat total. Seful meu, spre exemplu, tasta cu o mana la computer, cu cealalta forma numerele de telefon fara sa se uite la aparat, iar in acelasi timp discuta cu mine probleme importante."


Cultura stelelor
Recrutarea de studenti in vederea angajarii este subiectul unei adevarate competitii intre companiile din Statele Unite ale Americii. Preferintele pentru o universitate sau alta se schimba adesea, conform unui fenomen din piata numit Star Culture.
Intr-un timp in care absolventii de la Georgetown se numarau printre tintele favorite ale departamentelor de HR ale marilor companii, perioada din jurul absolvirii a fost una cu adevarat solicitanta pentru orice tanar. Ea insasi a fost pusa in situatia de a-si alege viitorul dintr-o oferta vasta si, chiar daca in teorie este mult mai bine sa nu duci lipsa de optiuni, prea multe variante te pot pune intr-o mare incurcatura. Procedura companiilor este una simpla, dar, pentru un absolvent care aplica pentru mai multe joburi, la diverse corporatii, recrutarea se poate transforma intr-un calvar. Mai ales daca ai deja cateva joburi. In plus, angajatorii nu-ti fac deloc alegerea mai usoara. "In perioada respectiva toate companiile ne zburau la New York doar pentru a ne tenta si absolut toate weekendurile erau ocupate. Uneori mergeam la doua companii in acelasi sfarsit de saptamana, deci pentru mine tot jocul lor nu mai era o distractie, ci doar oboseala."
Totusi, lucrurile erau foarte bine puse la punct: universitatile aveau o baza de date cu principalii angajatori, unde se postau descrierile fiecarui job disponibil. Mai departe, studentii trimiteau CV-urile, iar companiile isi trimiteau reprezentantii in campusuri pentru doua randuri de interviuri.
Daca ajungeai la "runda a treia", acel "super Friday sau super Saturday" (in functie de ziua de desfasurare) de care vorbeam mai devreme, companiile te imbarcau intr-un avion, cu destinatia New York, te cazau la Waldorf Astoria sau alte hoteluri de lux, organizau cine pompoase la restaurante celebre sau petreceri la cele mai cunoscute cluburi din Big Apple, incercand sa te atraga cu stilul de viata "work hard, play hard". In traducere libera: "uite ce viata isi oferim noi".
"Ideea era sa vada personalitatea ta in afara orelor de program, dar si cum rezisti la oboseala, caci ajungeam inapoi la hotel la 3-4 dimineata si la 8 incepeau interviurile. Bineinteles, teoretic nu era vorba de niciun calvar, dar cand a doua zi o luai de la capat cu un alt posibil angajator, iar a treia zi trebuie sa mergi la munca sau la facultate, singurul lucru pe care mi-l mai doream era un somn bun."


Trei pentru Ionescu
Dana Ionescu a fost curtata de trei categorii de angajatori care puteau sa-i satisfaca dorinta de a lucra in money management: buticurile de investitii de pe Wall Street, care plateau foarte agresiv (adica mult), marile banci de investitii de calibrul Goldman Sachs, Morgan Stanley sau Merrill Lynch si International Finance Corporation (IFC), membra a World Bank Group. Alegerea a fost cu atat mai dificila, cu cat doar IFC putea sa-i ofere "slujba de vis", si anume investment banking in Romania. Cele doua saptamani in care a trebuit sa se decida au fost "de cosmar", pentru ca intr-o zi voia la IFC, a doua zi se convingea ca oferta de la Goldman e mai buna, a treia zi era atrasa de buticurile de investitii, pentru ca a patra zi sa o ia de la capat. "Mergeam sa alerg in Central Park la ora unu noaptea in speranta ca ma va lumina Dumnezeu." In cele din urma a ales Goldman si oferta cea mai putin atractiva din punct de vedere financiar, doar 40.000 de dolari in primul an. La banca de investitii au mai ajuns inca patru colegi din clasa sa de la Georgetown, dintr-un total de 45 de tineri absolventi recrutati din toata America, un numar ce confirma "tendintele" vremii.
"M-au convins pentru ca mi s-au parut cei mai antreprenori in gndire. M-au plimbat prin toate departamentele, m-au lasat sa incerc fiecare job si sa aleg eu unde vreau sa lucrez."
Oricum, pentru ca i-a placut dintotdeauna money-managementul, indiferent de alegerea ei de atunci, trecerea de la sell-side la buy-side ar fi facut-o oricum. Situatia ar fi fost diferita doar daca ar fi optat pentru IFC, pentru ca atunci nu ar mai fi putut trece la un hedge fund, dar ar fi fost mai aproape de casa: la IFC ar fi petrecut trei luni pe an in Romania, cu salariul de acolo, neimpozabil.
Vizavi de drumul ales, ea nu are niciun regret. Ba dimpotriva: "Cand ma gandesc la America, imi aduc aminte doar lucruri frumoase. Aveam o atitudine happy go merry, pentru ca, desi lucram mult, in timpul liber nu aveam alte griji. Mergeam la tot felul de petreceri, mergeam la gym, cu rolele in Central Park, jucam baschet in nocturna, cateodata chiar la marginea Harlemului, faceam rafting sau orice altceva. Puteai face orice, oricand si, mai important, aveai intotdeauna cu cine, pentru ca multa lume in jurul meu era activa."


Dupa sapte fusuri orare
In 2003 s-a intors in Romania, hotarata totusi sa nu lucreze pentru altcineva, ci doar sa-si investeasca propriii bani pe piata de capital. A omis insa cateva elemente foarte importante, ce i-au lipsit atat de mult incat au determinat-o sa-si schimbe optiunile: "aveam nevoie de stres, de nebunie si de zapaceala".
Nu regreta decizia de a prelua conducerea RCI, pentru ca este absolut convinsa ca nu ar fi putut sa stea acasa. "Este foarte bine totusi ca am rezistat atat cat am rezistat fara sa ma angajez, pentru ca am avut astfel timp pentru investitii proprii, insa nu in piata de capital, asa cum voiam initial." A renuntat la acest domeniu, deoarece in scurt timp si-a dat seama ca doar cu informatiile de pe Yahoo! Finance nu poate realiza mare lucru. Nu avea nici macar tehnologia necesara, pentru ca atunci cand a revenit in tara, a asteptat cateva luni pentru o conexiune de internet potrivita.
A ales in schimb sa scoata maximul din "materialul" pe care il are la dispozitie. "Mi-am spus ca trebuie sa fac the best of it. Sunt straini innebuniti sa investeasca in active din Romania, de ce sa incerc tocmai eu sa investesc pe alte piete?"


Pe urmele Goldman
Cea mai mare provocare de la intoarcerea in Romania a fost chiar numirea sa ca presedinte al RC&I.
"Sa fiu CEO de investment bank Cand ma gandeam la aceasta functie, imi veneau in minte personalitati ca Jon Corzine, Hank Paulson, John Thain (ex-CFO al Goldman Sachs si proaspat CEO la Merrill Lynch - n. red.), cu care imi era imposibil sa ma compar ."
Insa rezultatele au contrazis-o: daca excludem din discutie companiile ce trec de pe RASDAQ pe BVB, atunci RC&I a reusit singurele trei mari listari la Bursa din Romania.
Functia de presedinte al Raiffeisen Capital & Investment a preluat-o in primavara anului 2005, cu putin inaintea road-showului (etapa de prezentare a ofertei publice initiale de actiuni catre investitori) pentru IPO-ul Flamingo.
Oferta de listare a Flamingo din 2005 a atras subscrieri de 40 de milioane de euro, de patru ori mai mult decat valoarea actiunilor oferite, si a reprezentat prima gura de oxigen pentru o bursa pe care nu mai intrasera companii noi de ani de zile.
Dupa Flamingo, celelalte doua listari ce au urmat, Transelectrica si Transgaz, au reprezentat, la momentul lor, alte doua recorduri.
Oferta publica initiala de vanzare de actiuni a Transelectrica, derulata in perioada 14-28 iunie 2006, s-a soldat cu o suprasubscriere de 6 ori si a atras in total 195 de milioane de euro. Despre listarea Transgaz din 2007, Ionescu afirma ca a fost o surpriza foarte placuta din multe puncte de vedere, in consecinta a fost si cel mai mare record din istoria bursei.
"Numarul mare de investitori arata increderea acestora in piata de capital, in timp ce suma atrasa demonstreaza ca in Romania exista bani suficienti si ca BVB este o optiune viabila pentru viitoarele listari. Din punctul de vedere al statului roman, lectia data de Transgaz arata ca se pot face privatizari de succes, transparente si care sa dea startul altor listari pe bursa."
Raiffeisen Capital & Investment are deja planificate pentru anul acesta cel putin doua oferte publice ce vizeaza companii private din industria materialelor de constructii: Teraplast si Adeplast.
Vor fi aceste listari mai de succes decat Transgaz? "Asa cum Transelectrica a fost, la momentul ei, un succes foarte mare si am obtinut, prin Transgaz, unul si mai mare, cred ca raspunsul vine de la sine, vor veni listari din ce in ce mai mari", considera presedintele RC&I. "Companiile sunt in crestere, prin urmare valoarea ofertelor va fi din ce in ce mai mare." Dar, oricat de mult vor creste, oferta Transgaz va ramane in istorie nu numai prin prisma numarului de subscriitori si a banilor atrasi, ci si pentru ca s-au folosit, pentru prima oara in Romania, la initiativa RC&I, drepturile de alocare (o idee "furata" din experienta bursei poloneze, cea mai mare din regiune).


In culisele IPO-ului Transgaz
Experienta pietei internationale de capital e o reala sursa de inspiratie. In SUA, de exemplu, o companie care doreste sa se listeze pe Bursa poate opta intre mai multe proceduri de listare, cum ar fi Duch Auction, Best Efforts, Self Distribution of Stock, Bought Deal sau Firm Commitment. Multe din procedurile americane sunt folosite si in Europa, dar in Romania singura varianta de listare este deocamdata Best Efforts pe actiuni.
"Legislatia nu este la fel de flexibila, iar multe modele straine nu se pot folosi. Structura la Transgaz a fost pe modelul celei de la Transelectrica, cu unele imbunatatiri (din punctul de vedere al procedurilor de subscriere si validare sau al folosirii drepturilor de alocare)." O listare la Bucuresti dureaza mai mult decat una la Bursa din New York, de exemplu. Principalul motiv este ca emitentii se pregatesc foarte mult inainte de IPO, cam cu un an sau doi inaintea inceperii procedurilor.
IPO-ul Transgaz a durat zece luni, din momentul castigarii de catre RC&I a contractului de intermediere si pana la inchiderea listarii. Referitor la aceasta perioada, "pot sa va spun ca am mancat multa pizza pe birou la multe ore din zi si din noapte". Managementul Transgaz a lucrat cot la cot cu echipa RC&I pana in zori de zi, cum s-a intamplat la redactarea book-ului.
Cea mai obositoare perioada a fost insa road-showul. "Au fost zile cand s-au luat trei avioane si s-au vizitat trei tari diferite." In urma unei calatorii cu peripetii din 2006, Ionescu nu mai calatoreste cu avionul, asa ca la road-show Laurentiu Ciocarlan, directorul Departamentului de Investment Banking al RC&I, a fost cel care a acompaniat conducerea Transgaz.


O femeie intre barbati
Pana la noile listari, presedintele RC&I este zilnic prezenta si la sediul BVB, pentru ca, din februarie 2006, Dana-Mirela Ionescu face parte din Consiliul de Administratie al Bursei, iar in paralel este si membru in boardul Depozitarului Central, institutia care tine registrul actionarilor si efectueaza operatiunile post-tranzactionare de pe piata de capital. "Initial nu am vrut sa candidez pentru o pozitie in boardul BVB, pentru ca nu eram cunoscuta in piata si nu credeam ca voi fi votata. In plus, nu imi place sa vorbesc in public. Candidatura mea a venit mai mult in urma unui ordin de serviciu, din ratiuni legate de experienta mea internationala." Singura femeie din boardul bursei aduce nu numai experienta de pe Wall Street, ci si putina varietate in peisajul dominat de costumele barbatesti.
Este sau nu greu sa fii singura femeie din cei noua membri ai Consiliului de Administratie al BVB? Din moment ce pana acum nu a sesizat nicio dificultate, probabil ca nu sunt probleme in acest sens. "Singurul moment, amuzant de altfel, de care imi aduc aminte si in care a trebuit sa se ia in considerare faptul ca sunt femeie il reprezinta aniversarea de 125 de ani a Bursei, cand initial se hotarase ca toti membri boardului sa vina imbracati in frac."


Alergator de cursa lunga
Programul zilnic de munca al presedintelui RC&I este, in medie, de aproape 15 ore, adica incepe la 8.30 dimineata si se incheie dupa 11 noaptea. Mai devreme de ora 21 nu ajunge niciodata seara acasa, iar in perioadele aglomerate, cum au fost cele din timpul listarii Transgaz, sta la birou si pana la 6 dimineata a doua zi (are un bun antrenament pentru asta).
Prin urmare, in weekend recupereaza ceea ce nu reuseste sa faca in timpul saptamanii, prioritatea numarul unu fiind iesirile in aer liber. Ea este obisnuita din perioada in care a locuit la New York cu o viata foarte activa. Atunci, practica cu regularitate sporturi, de la jogging la fitness, tenis, baschet si chiar rafting.
A participat chiar si la celebrul maraton al New Yorkului, a terminat cursa, dupa care a plecat direct la serviciu.
Totusi, in ciuda faptului ca muncea chiar mai mult decat acum, gasea timpul, energia si oamenii pentru activitati de leisure.
Singurul obicei la care nu a renuntat este schiul cu familia, in Austria. Motivul pentru care nu reuseste sa faca la fel de mult sport acum tine de stilul de viata din Bucuresti, axat mai putin pe activitati in aer liber, in comparatie cu cel din Big Apple.
Deocamdata, insa, nu are timp nici macar sa se gandeasca la o modalitate de a se revansa fata de viata privata. Traieste in Bucuresti, coordoneaza cele mai spectaculoase listari pe piata de capital romaneasca si pastreaza in suflet nostalgia marii metropole americane.



Cariera

La 34 de ani, Dana-Mirela Ionescu are la activ experienta finantistilor de pe Wall Street si a celor mai importante IPO-uri locale din ultimii ani. Drumul Bucuresti-New York si retur i-a luat zece ani si a adus-o astazi in topul brokerilor din Romania.

1992-1995 - Studenta la Academia de Studii Economice din Bucuresti, cu specializarea in Administrarea Afacerilor (programul Tempus).

1995-1997 - S-a transferat la Georgetown University din Washington DC, unde a absolvit "Magna cum Laudae" cu dubla specializare: Finante si Afaceri Internationale. Tot atunci a luat primul contact cu money-managementul, prin stagiile practice de la General Electric, Washington Investment Corporation, Moors & Cabot, The Prudential Insurance Company of America.

1997-2001 - Analist financiar la Goldman Sachs, Inc. New York, unde a lucrat cu 40 de companii din 15 industrii diferite pe partea de IPO-uri, achizitii, fuziuni, tracking stocks.

2001-2003 - Ca asociat la Fondul de Investitii pe Pietele Emergente al Oaktree Capital Management LLC, New York, punctele culminante ale zilei erau ora 8 dimineata si 6 seara, cand primea portofoliul pentru analiza evolutiei inregistrate.

din 2005 - Este presedinte si director general al Raiffeisen Capital & Investment, Bucuresti, compania de brokeraj care a reusit cele mai importante listari la Bursa de Valori Bucuresti.

din februarie 2006 - Este si prima femeie din boardul BVB, desi candidatura a fost mai mult "un ordin de serviciu".



Afacerile anului 2007

Alaturi de afacerea Rompetrol sau de lansarea sistemului de pensii private, listarea Transgaz (intermediata de RC&I) este, poate, cea mai mare afacere a anului trecut din Romania: cu o valoare a ofertei de circa 65 de milioane de euro, reprezentand 10% din capitalul companiei, Transgaz a reusit sa atraga subscrieri de 1,8 miliarde de euro de la peste 12.000 de investitori, din care 1,1 miliarde de euro au reprezentat bani ai investitorilor romani.

Vanzarea pachetului de 75% din actiunile grupului Rompetrol l-a propulsat pe Dinu Patriciu in fruntea celor mai bogati romani (2,7 milioane de dolari a incasat omul de afaceri de la compania kazaha KazMunaiGaz).

Lansarea sistemului de pensii private a fost un real succes doar pentru programul pensiilor obligatorii si mai putin in cazul celor facultative. Fondurile de pensii obligatorii vor manageria, in 2008, active de peste 300 de milioane de euro, cu trei milioane de clienti atrasi in primele patru luni de la lansare.



Pasii unui Ipo (oferta publica initiala)

audit al situatiilor financiare din ultimii ani
evaluarea companiei
road-show (prezentarea ofertei catre investitori)
cresterea capitalului social si a pretului de vanzare al actiunilor
redactarea prospectului (in cazul Transgaz, a avut aproape 400 de pagini) si depunerea spre avizare la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare