Heineken a lansat o nouă campanie, prin care invită consumatorii să devină City Insiders
Producătorul de bere Heineken a dat startul Open Your World, o nouă campanie dedicată brandului cu acelasi nume.
“Care sunt locurile ascunse din oraşul tău? Ai auzit de ceasul care indică ora invers, într-un palat din Bucureşti? Ai vizitat vreodată vechiul cazino din Cluj-Napoca sau ai explorat cea mai scurtă stradă din Constanţa?”, întreabă Heineken.
Vara aceasta, marca de bere invită consumatorii să devină City Insiders şi să-i încurajeze, la rândul lor, şi pe ceilalţi să descopere oraşul, cu cele mai ascunse locuri ale sale, ca parte a ediţiei de anul acesta a campaniei “Open Your City”.
“După ce, vara trecută, i-am invitat pe consumatori să descopere secretele oraşului în care trăiesc, prin campania <Cities of the World>, acum facem un pas înainte şi îi încurajăm să-i implice şi pe alţii în aventura urbană şi să se bucure cu adevărat de tot ceea ce are oraşul de oferit”, a spus Andrea Veress, group brand manager premium brands, în cadrul Heineken România.
Campania “Open Your City” a fost lansată atât pe platforme digitale, cât şi TV. Panouri digitale interactive, unde cei care vor fi City Insiders vor putea încărca informaţii în timp real despre locurile ascunse ale oraşului lor, vor fi amplasate în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanţa. În acelaşi timp, conţinutul poate fi încărcat şi accesat pe pagina Facebook oficială a brandului (http://apps.facebook.com/cities-hnk/) şi pe website-ul Heineken.
Brandul Heineken, purtând numele familiei fondatoare este disponibil în aproape toate ţările de pe glob şi este, conform reprezentanţilor companiei, cel mai valoros brand internaţional de bere premium din lume.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro