Şi, chiar dacă siturile cu bancuri care umplu spaţiul româneasc al internetului au categorie separata cu Bulă, personajul pare să fi ieşit din atenţia publică. Iar eu îl vreau înapoi; Bulă nu a vorbit niciodată romgleză, a fost mai anticomunist decât mulţi revoluţionari de astăzi şi mi s-a părut mereu un personaj logic, cu replici de bun simţ, fie ele cât de parşive sau fără perdea. Nu cred că vreun politician din ziua de astăzi l-ar fi păcălit pe Bulă cu oareşce promisiuni, şi nu cred că s-ar fi lăsat cumpărat cu găleţi, zahăr sau rachiu. Sincer mioritic, Bulă a fost un sprijin pentru români în cele mai grele vremuri şi cred că ne-ar fi ajutat, cu atât mai mult, astazi. Iar astazi nu l-am gasit nici pe Facebook, unde pare a se refugia toata lumea - o să mă fac că n-am văzut nişte profitori bolborosiţi care încercau să se asocieze cu marele nume.

Serios acum, cum să fie limba română cool, dacă nu-i adăugăm umorul, înţelepciunea, trăinicia lui Bulă? (şi sper să nu se găsească vreun nefericit care să mă atenţioneze în privinţa folosirii lui "cool" în contextul dat). El nu a fost niciodată şef, politician, politruc sau supus; dacă vrem să fim la fel, poate că ar trebui să încercăm să-i semănăm. Demersul minunat al colegilor mei de a regăsi limba română, de a propune texte, oameni, idei şi cuvinte ar trebui completat de fiecare dintre noi, zi de zi, cu acţiuni potrivite păstrării unei identităţi naţionale.

Asta poate suna pretenţios şi preţios, dar în mintea mea nu-i aşa şi o să explic în continuare ce şi cum, folosind nişte texte mai noi sau mai vechi.

Emblematic este pentru România personajul de tip "eu sunt prea deştept/ocupat/grăbit/leneş şi nu-mi mai pasă de limba română" cu extinderea firească, dacă îi atragi atenţia cuiva: "…care-i problema ta?! bine că esti tu deştept!…" în materie de scris şi exprimare publică, pe internet dar şi în emisiuni de televiziune sau la radio. {i nu este vorba aici de rigoare nătângă, pentru că îmi place să cred că sunt colocvial şi neaoş şi îmi plac jocurile de cuvinte, ba ştiu şi aprob până şi chestia aceea cu "limba cea dinamică şi vie, care se schimbă şi se adaptează". Dar există, cred, nişte limite, elastice, personale, dar limite: găsesc, pentru vorbirea curentă, mult mai firească exprimarea cu "download" dacât cu "descărcat", dar nefirească folosirea lui "a aplica" pentru o slujbă, în locul lui "a solicita"; "aplicaţi aici" înseamnă, în imaginaţia mea, un ins uns cu clei care încearcă să se lipească de perete.

Un alt presonaj emblematic este Persoana Importantă. Persoana Importantă este prea ocupată, pentru că a fi Important îţi mănâncă o groază de timp şi energie, astfel  încât relaţionează cu tine cu juma de gură şi cu emisfera nededicată, aşa că ia orice metaforă sau glumiţa pe care o emiţi într-un mod cât se poate de concret, drept dovadă de oarece idioţenie şi răspunde ca atare – îngăduitor-condescendent şi fără să zică nimic, că oricum par să nu pricep. Ba îşi îngăduie şi Dumnealui o glumiţă, pe care în fraza următoare mi-o şi explică, să nu se irosească cumva. Este o chestie care în general nu mă deranjează foarte rău, ba chiar mă amuză un pic, pentru că activitatea de a trata condescendent/explica poantele/bate câmpii presupun că implică un mai mare consum de Creier Important decât a fi pur şi simplu sincer/direct/amuzant/onest în răspunsuri. Dar răul e făcut.

Şi vă mai propun cel mai urât cuvânt din limba română. Este "trudă". Aici o să citez din mine, pentru că am mai scris despre asta; daca sunteţi singur, pronunţaţi-l cu voce tare: truda. Daca sunteţi în public, pronunţaţi-l tare şi clar, în gând. Accentuaţi acum un pic r-ul – trrrruda. Are ceva de şmirghel, abraziv. Trrruda. E deja istovitor, nu? Eu, cel puţin, când îl pronunţ aşa am impresia că scad în înălţime. Trudă este atunci când celui ce face nu-i place ceea ce face; ori, la naiba, nu facem/faceţi mult prea mulţi asta?!