Procesul privind implicarea Poloniei în transferurile extraordinare ale CIA a început la CEDO

Autor: Mihai Draghici Postat la 03 decembrie 2013 42 afişări

Polonia a fost nevoită să ofere explicaţii la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului după ce un palestinian şi un saudit au acuzat că au fost torturaţi pe teritoriul polonez înainte de a fi transferaţi la Guantanamo.

Avocaţii lui Abu Zubaydah, un palestinian în vârstă de 42 de ani, şi lui Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit de 48 de ani, s-au adresat CEDO, acuzând Polonia că a permis CIA să îi deţină pe clienţii lor mai multe luni, în intervalul 2002-2003, fiind torturaţi prin tehnica "simulării înecului".

După audieri care au durat trei ore, CEDO a comunicat că va intra în procedura deliberativă, verdictul urmând să fie anunţat peste câteva luni.

"Intervenţia CEDO este esenţială pentru a pune capăt acestei situaţii de impunitate", a declarat avocatul sauditului al-Nashiri, Amrit Singh.

În faţa judecătorilor, avocatul a pledat pentru "ruperea conspiraţiei tăcerii şi apărarea principiilor statului de drept".

Guvernul polonez a refuzat comentarii pe fond pe această temă. "Varşovia nu va confirma, nici nu va infirma faptele denunţate de solicitanţi deoarece jurisdicţiile naţionale au competenţe în acest caz", a argumentat Artur Nowak-Far, reprezentantul legal al Guvernului polonez.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CEDO,
POLONIA,
CIA
/actualitate/procesul-privind-implicarea-poloniei-in-transferurile-extraordinare-ale-cia-a-inceput-la-cedo-11738387
11738387
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.